20.11.2024
Maréj a lansat „Trandafirii”, o piesă marcată de dureri și amintiri. Reacția fanilor: „Spuneți-mi, vă rog, el este din Carla's Dreams?” - VIDEO

Marej nu s-a lăsat prea mult așteptat, astfel, interpretul a lansat o nouă piesă, la doar o lună distanță de cea numită „Inima Ta”.

Artistul de la noi a avut recent premiera piesei „Trandafirii”, care evocă o poveste despre o relație intensă, dar sfârșită, în care florile iubirii, simbolizate de trandafiri s-au ofilit, lăsând în urmă doar spini, ca semn al durerii și al amintirilor rămase.

Medicul reproductolog Diana Al Faraj dezminte miturile legate de infertilitatea de cuplu - VIDEO

Melodia combină emoția sinceră cu o atmosferă melancolică, transmițând lupta dintre amintirile dulci și cicatricile unei iubiri pierdute. Aceasta rezonează cu cei care au trăit despărțiri marcate de dor și nostalgie.

Piesa care a strâns mii de vizualizări în doar o zi a fost compusă și scrisă de Ștefan Burlacu aka Marej și Alina Dintu, iar producția a fost realizată de Nemax și Tensso.

Într-o postare făcută publică pe Instagram, Marej a scris: „Ascultă noua mea piesă „Trandafiri” pe toate platformele”.

„Superbă piesa”, „O piesă care promite mult. Ar trebui promovată cu adevărat. Felicitări Ștefan! Baftă”, „Piesa, cuvintele, linia melodică... Direct la inimioară”, „Spuneţi-mi, vă rog, el este din Carla's Dreams?”, sunt câteva dintre mesajele pe care le-au scris fanii.

Adrian Ursu - concert de excepție după o pauză de 10 ani! Ce surprize îi așteaptă pe spectatori - VIDEO

Marej este un tânăr artist din Republica Moldova care a devenit cunoscut după ce a lansat în colaborare cu Dara piesa „Arde-mă”. El colaborează cu casa de discuri „Versus Artist”.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM/

Articole din aceeasi categorie