14.04.2025
Katty Perry zboară în spațiu! Artista va cânta la bordul unei rachete, alături de alte cinci femei influente - FOTO/VIDEO

Katty Perry e gata să scrie istorie, nu pe scenă, ci printre stele. Artista se numără printre cele șase femei influente care vor participa la o misiune spațială de circa 10 minute „la marginea spațiului”. Cântăreața celebră, Katy Perry, Lauren Sanchez, logodnica lui Jeff Bezos, prezentatoarea CBS, Gayle King, fostul cercetător NASA, Aisha Bowe, activista pentru drepturile civile, Amanda Nguyen și producătoarea de film, Kerianne Flynn- vor zbura astăzi cu o rachetă New Shepard, de la Blue Origin. Katy are de gând să cânte la bordul rachetei.

Katty Perry zboară în spațiu! Artista va cânta la bordul unei rachete, alături de alte cinci femei influente - FOTO/VIDEO

Vedeta pop americană Katy Perry a spus că intenționează să cânte în spațiu în timpul unui zbor Blue Origin care urmează să o transporte, alături de alte cinci femei, la granița cu spațiul și care ar urma să aibă loc luni, informează DPA.

„Visez să merg în spațiu de 15 ani, iar mâine acest vis va deveni realitate'', a spus cântăreața în descrierea unui videoclip publicat pe Instagram.

În înregistrare, cântăreața le prezintă urmăritorilor săi de pe Instagram interiorul unei capsule Blue Origin.

Echipată într-un costum spațial, Katy Perry arată către scaunul pe care va sta și spune că numele ei de cod este ''Feather''.

„Cred că voi cânta. Cred că voi cânta puțin'', a spus Perry. „Trebuie să cânt în spațiu”.

Perry va zbura până la granița cu spațiul la bordul unei rachete Blue Origin alături de Lauren Sánchez, logodnica fondatorului Amazon și proprietarul Blue Origin, Jeff Bezos, prezentatoarea de televiziune Gayle King, inginera spațială Aisha Bowe, activista și cercetătoarea Amanda Nguyen, precum și antreprenoarea Kerianne Flynn.

Lansarea, care va avea loc din vestul Texas, la bordul rachetei reutilizabile New Shepard este programată pentru luni, ora 8:30 AM (13:30 GMT), deși e posibil ca ora lansării să se modifice în funcție de condițiile atmosferice.

Blue Origin a precizat că acest zbor va fi primul, după zborul solo al Valentinei Tereșkova din 1963, când o rachetă spațială va avea doar femei la bord.

Zborul suborbital va dura circa 10 minute, va ajunge la o altitudine de 100 de kilometri și le va transporta pe cele șase pasagere dincolo de Linia Karman, ce marchează în mod convențional granița dintre atmosfera Pământului și spațiu.

Pentru comparație, Stația Spațială Internațională (ISS) orbitează la circa 400 de kilometri deasupra Terrei. Pasagerii Blue Origin se pot desprinde din scaunele lor și pot pluti pentru scurt timp în cabina vehiculului spațial în condiții de imponderabilitate. Vehiculul New Shepard este complet automatizat - nu există piloți la bord.

Compania Blue Origin oferă servicii de turism spațial începând din 2021. Compania a încheiat cu succes 10 astfel de misiuni, transportând 52 de pasageri la granița cu spațiul.

SURSA FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie