Magnat a anunțat lansarea noii sale melodii printr-un mesaj scurt postat pe rețelele de socializare, în care a scris: „Bună seara și vizionare plăcută”.
Muzica și versurile piesei „Lasă-mă, Mândruțo”, care reflectă autenticitatea spiritului moldovenesc, au fost compuse chiar de Magnat și Feoctist.
De asemenea, videoclipul oficial al melodiei surprinde peisaje pitorești din satele Moldovei, evidențiind frumusețea culturii locale. Totodată, actorii redau realitatea de altădată, îmbinată cu elemente contemporane și o doză subtilă de umor.
Colaborarea dintre Magnat și Feoctist evidențiază dedicarea lor pentru muzica autentică. Cei doi au reușit să creeze o piesă care atinge sufletul ascultătorilor.
Melodia pare a fi un nou hit. În doar câteva ore de la lansare a ajuns pe locul 19 în tendințe pe YouTube, cu 45 de mii de vizualizări.

Internauții s-au arătat impresionați de „Lasă-mă, Mândruțo” și astfel au venit imediat cu reacții:
„E atât de bun videoclipul, că muzica e doar un sunet pe fundal. Bravo băieți, am râs, am savurat. Chiar ar merita să faceți un film în acest stil, o poveste frumoasă care să unească mesajul cantecelor voastre. Ar fi un succes garantat”; „Sunteți un proiect muzical deosebit. Cântecul este perfect din toate punctele de vedere și surprinde minunat spiritul festivalului <<Născut în Moldova>>”; „Într-adevăr, moldovenii sunt talentați. Succesul să vă însoțească și în alte proiecte. Baftă și iar baftă!”; „Sunteți buni, buni, băieți, vă ador, mult succes, o să ajungeți departe”.
Magnat și Feoctist sunt doi artiști din Republica Moldova care au început să colaboreze cu câțiva ani în urmă. Piesele care i-au făcut populari sunt: „Ce-am făcut cu viața mea”, „Bună Rea” și „Dă-mă, mamă, după Iura”.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV