Mihaela Cavcaliuc s-a înscris la emisiunea „Mireasa”, difuzată în România, din dorința de a-și găsi jumătatea, iar acest lucru s-a și întâmplat. Încă de la început, ea formează un cuplu cu Ștefan Drăguș.

Chiar dacă este încă în reality show, recent, Mihaela a venit în Republica Moldova doar pentru câteva ore cu scopul de a primi un act de la Agenția Servicii Publice.
„Acele 11 ore au început, merg mai întâi la Agenția Servicii Publice, Direcția Stare Civilă, abia aștept să fac tot, iar apoi să merg acasă. După ce am luat actul, am pornit spre restaurant, iar acolo mi s-a spus că o să mă văd cu familia”, a povestit antrenoarea și influencerița.
Mihaela și-a revăzut mama și cele mai apropiate prietene.
„La restaurat era mama, sora mea, dar și toate prietenele mele. Ne-am îmbrățișat toate”, a spus Cavcaliuc.
După ce au mai stat la vorbă, a venit Ștefan cu un buchet de trandafiri albi:
„La un moment dat, vine Ștefan la spatele meu și îmi dă flori”, a notat moldoveanca.
Apoi a urmat momentul culminant. Ștefan a îngenunchiat în fața Mihaelei întrebând-o dacă vrea să fie soția lui pentru tot restul vieții. Cavcaliuc a răspuns:
„Da, iubire! E cea mai frumoasă zi”!
Vine barza! O prezentatoare Pro TV Chișinău va deveni în curând mămică - FOTO
Pe pagina ei de Instagram, influencerița a publicat un video, iar în descrierea a notat:
„Istoria unui sincer <<da>>”.
Întreg momentul a fost difuzat la TV, luni, 9 iunie, în cadrul emisiunii „Mireasa”.
Mihaela Cavcaliuc este una dintre cele mai cunoscute antrenoare din Republica Moldova. Aceasta a reușit să dea jos 33 de kilograme și învață și alte tinere cum să slăbească corect prin intermediul sportului și alimentației sănătoase.

Ștefan Florin Drăguș are 24 ani și este din Prahova. După terminarea studiilor, acesta a plecat să muncească în străinătate, însă dorul de casă și confortul psihic l-a făcut să se ducă înapoi în România.

Sursa Foto/Video: Instagram, TikTok