Gabriel Nebunu, cunoscut pentru energia și pasiunea sa pe scenă, a reîntregit comunitatea moldovenească din Orlando (Florida), oferind un spectacol de neuitat. Interpretul a publicat pe pagina sa de Instagram mai multe secevențe video de la evenimentul organizat, menționând: „A fost o atmosferă cosmos”.
De asemenea, Gabriel a postat și o imagine cu moldovencele care au organizat festivalul: „Să organizezi un ditamai festival peste ocean, asta nu-i floare la ureche, însă aceste fete au adus Moldova în America”.

Moldovenii stabiliți în Florida nu au ezitat și și-au făcut mai multe fotografii alături de interpret, dar au și dansat și chiuit cum știu ei mai bine.


Printre moldovenii prezenți la eveniment a fost și luptătoarea Anastasia Nichita, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Pe lângă muzică, festivalul a oferit vizitatorilor oportunitatea de a se bucura de preparate tradiționale moldovenești, meșteșuguri autentice și activități pentru întreaga familie. Atmosfera a fost una deosebită, reflectând dragostea și mândria față de tradițiile moldovenești.
Reacția lui Sasha Bognibov după anunțul fals privind moartea sa: „Sunt atacat”
De asemenea, la festivalul „Dor de Moldova” au fost alături de Gabriel Nebunu și Valentin Butnaru, Corina Ursu, DJ Garage, Irina Madan.
Gabriel Nebunu este un artist cunoscut și apreciat nu doar pentru talentul de a cânta, dar și pentru simțul umorului foarte dezvoltat. Paginile lui de socializare sunt sursa care le transmite și îi încarcă pe fani cu multă voie bună.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM