12 septembrie 2025, 12:29

De 55 de ani împreună! Părinții artistului Nicu Țărnă au sărbătorit nunta de smarald: „Eu astăzi am încredere în Dorel ca în mine însămi” - VIDEO

De 55 de ani împreună! Părinții artistului Nicu Țărnă au sărbătorit nunta de smarald: „Eu astăzi am încredere în Dorel ca în mine însămi” - VIDEO

Tudor și Zinaida Țărnă au sărbătorit vara aceasta o frumoasă aniversare - 55 de ani de căsnicie, nunta de smarald. După peste jumătate de secol petrecut împreună, cei doi soți au ales să retrăiască ziua nunții, păstrând tradițiile din trecut și emoțiile care i-au unit pentru totdeauna. Care a fost atmosfera de la eveniment, dar și ce invitați au avut, află dintr-un reportaj marca „O Seară Perfectă”.

În rochie de mireasă și costum de mire, ca acum 55 de ani, astfel și-au sărbătorit nunta de smarald Tudor și Zinaida Țărnă.

„În anul acela era o secetă ca anul ăsta și socrul meu a zis: „Dacă e seceta asta și nu plouă, o să merg alături la fabrica de tutun să iau un cort”, înainte se făceau nunțile în cort. Și s-a dus și i-a dat un cort care avea peste 100 de găuri. Și am fost la Starea Civilă, ne-am înregistrat, am venit acasă și s-au așezat la masă și a fost, fetelor, o ploaie, care a durat trei zile”, a povestit actrița Zinaida Țărnă. 

Și-au dorit ca nunta de smarald să fie un eveniment cu frumoase tradiții de altădată, iar invitații au fost întâmpinați ca acum 55 de ani.

„Masa asta am hotărât să o păstrăm. Avem aici o față de masă care e de la străbunica lui Dorel, care are peste 140 de ani. Ea mi-a dăruit-o mie și am păstrat-o, dar am hotărât să o scot din lădița mea scumpă, să o scot aici și să o arăt lumii, să vadă lumea ce am păstrat noi încă. Dulceața făcută de mine, am păstrat și doi colăcei, am adus o iconiță cu chipul sfântului Nicolae, sfântul nostru de cununie, al familiei noastre și o garafă de pe timpul anilor 70”, a menționat Zinaida Țărnă.

Deși sunt de 55 de ani împreună, cei doi au dezvăluit că niciodată nu și-au dorit să se separe.

„Nu m-am gândit niciodată să mă despart, să o omor a fost de mai multe ori”, a spus în glumă, actorul Tudor Țărnă.

„Nu, chestii de astea nu am avut, fiindcă repede le rezolvăm. În toată treaba asta trebuie să rezolve femeia, dar dacă femeia nu rezolvă și lasă pe seama bărbatului, socoate că acolo-i gata, e pierdută. Întotdeauna trebuie să îl înveți, să-l asculți, să-l ghidezi, să nu cedezi. Femeia dacă cedează acolo nu-i familie”, a afirmat Zinaida Țărnă.

Emoționat, alături de părinți a fost surprins și Nicu Țărnă împreună cu iubita lui.

„Ooo, este o întrebare interesantă, foarte frumoasă în același timp. Sigur că am învățat tot, multe mai bine zis. La un moment dat este perioada asta când vrei să te detașezi de ei, de așa zisele „reguli de viață”, pentru că nu vrei să le accepți, ca după aia să-ți dai seama peste ani că regulile de viață pe care ți le propun părinții sunt corecte cu micile modificări pe care viața ți le dă ție. Eu mă mândresc enorm că sunt Țărnă, că sunt de la ei și le urez mulți, mulți ani înainte, să ajungă și până la 75 de ani de viață împreună”, a menționat regizorul Nicu Țărnă.

„Vreau să le mulțumesc în primul rând, pentru că m-au primit în familia lor, îi admir cu toată inima pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce au reușit să facă în viața lor de artiști, de cuplu în general, pentru că eu consider că este o muncă enormă să fie alături unul de altul atâția ani și să reușești să menții această căldură într-o relație și eu de fiecare dată îi admir, îi felicit că au ajuns la această frumoasă aniversare”, a notat actrița Mihaela Popescu.

Fiul celui mai mare băiat al familiei Țărnă își privește cu admirație și respect bunicii, considerându-i un adevărat model de viață. 

„Ei oferă un exemplu de înțelegere, pentru că ne arată la toți că se poate de trăit”, a adăugat nepotul Sebastian Țărnă.

Maestrul Gheorghe Urschi, în stare gravă la spital! Mesajul familiei sale: „Facem apel către instituțiile medicale din Chișinău pentru a fi mutat urgent”

Cuplul Dorel și Zinaida Țărnă continuă să inspire pe toți cei din jur prin dragostea și înțelepciunea lor.

„Noi luăm de la ei curajul, răbdarea și setea de a cunoaște, pentru că noi lucrăm într-o instituție de la începutul începuturilor. De asta, familia Țărnă este pentru noi un exemplu și încercăm să îl urmăm”, a menționat Silvia Dani.

„Eu aș adăuga că tot timpul am admirat înțelepciunea, în special a doamnei Zinaida și acea nuanță de a ierta. Ei știu să ierte și să meargă tot timpul, să treacă peste. În diferite situații i-am văzut și au știut mereu să aplaneze unele situații”, a spus interpretul Vitalie Dani.

„De la acest cuplu am învățat curățenia, sinceritatea unul față de altul. Viața nu e atât de simplă cum pare, apar așa niște cotituri, că poți fără să vrei să faci un pas negândit. Întotdeauna am știut că totul este datorită ei, a caracterului Zinei, sinceritatea, curățenia sufletească asta era baza acestui cuplu”, a spus prietena celor doi sărbătoriți, Maria Gutahov.

„Noi am avut marele noroc să avem așa cuplu ca noi să învățăm foarte mult. Necătând la vârsta lor frumoasă, ei încă ne sugerează încă multe lucruri”, a menționat nepotul miresei, Dumitru Tărâță.

„Întotdeauna am avut ce învăța de la niște oameni curajoși ca dânșii, pentru că au un spirit patriotic atâta de demn și de invidiat. Sunt niște oameni, zic eu, fără ei cultura noastră și arta teatrală ar fi fost mult mai săracă”, a spus violonista Valentina Ciobanu.

„Eu când mi-am dat seama că sunt 55 de ani și sărbătoresc ziua nunții, anume nunta de smarald, ne-am bucurat foarte mult cu soțul și am zis: „Doamne, să trăim și noi așa frumos”, pentru că e un exemplu pentru noi familia Țărnă. Și prin dragostea lor, prin devotamentul, stima unul față de celălalt”, a adăugat interpreta Anișoara Puică.

Felicitările au curs șiroaie de la invitații care au venit să sărbătorească nunta de smarald alături de familia Țărnă.

„La mulți ani, să trăiți, să vă iubiți și pe un căpătâi să vă odihniți”, a afirmat Vitalie Dani.

„Deoarece am fost la toate nunțile pe care le-a organizat familia Țărnă, le dorim să întâlnim și la 60 de ani”, a completat Silvia Dani.

„Le dorim multă sănătate, să fie la fel de pozitivi, optimiști, binevoitori”, a spus Larisa Tărâță.

„Să li se împlinească gândurile frumoase, să le de-a Dumnezeu putere pentru muncă și sănătate multă”, a spus interpretul Mihai Ciobanu.

Jenika Guțu s-a împăcat cu Iurie Sula? De ziua lui, influencerița i-a cântat, în fața a zeci de invitați, piesa lansată după separare - VIDEO

„Le urăm sănătate, bucurii și încă mulți ani de conviețuire împreună. Vă iubim foarte mult, vă adorăm, vă stimăm și sunteți exemplu pentru noi”, a notat Anișoara Puică.

Banii destinați florilor au fost oferiți unor familii aflate în nevoie.

„Dacă ați observat, nimeni nu vine cu flori, eu i-am rugat să vină fără. Bănuții aceea pentru flori să îi pună aici într-un bol, noi îi adunăm, la urmă o să mai punem și noi de la noi și o să oferim un ajutor pentru orașul Broșteni de la Suceava care au suferit în urma inundațiilor acelea groaznice. Aproape 600 sau 800 de case care au spus că au fost distruse, cu mica noastră contribuție să venim și noi în ajutorul României”, a subliniat Zinaida Țărnă.

Cei doi soți au și un îndemn pentru tinerii căsătoriți...

„Să se audă unul pe altul, să se uite în ochi și să aibă încredere. La noi dacă nu ai astăzi încredere nu mai faci familie, fiindcă fiecare poate să vină de undeva și să îți spună diferite baliverne. Nu crede până nu vezi. Eu astăzi am încredere în Dorel ca în mine însămi și încrederea asta îți dă speranță și asta și te ține alături de oameni”, a încheiat Zinaida Țărnă.

SURSA FOTO: FACEBOOK; INSTAGRAM