Daniela Andreev nu a ratat ocazia de a împărtăși câteva fotografii și videouri cu bunica ei, însoțite de un mesaj cu adevărat emoționant.


„Iubita mea bunică este sărbătorită astăzi! Să ne fii sănătoasă și să fii cât mai mult timp alături de noi. Te iubesc infinit”, a notat Andreev.
Bunica Danielei a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, iar cu această ocazie, prezentatoarea PRO TV a decis să-i pregătească un tort special, din care a suflat și lumânările.

Totuși, la un moment dat, Daniela a fost nevoită să părăsească petrecerea, deoarece urma să prezinte jurnalul de știri de la ora 20:00.
Chiar și așa, după ce și-a terminat ziua de muncă, Daniela a făcut o postare online în care a spus: „Iar acum fugim repede la tort. N-am reușit să gust din el așa că fug înapoi”.
Daniela Andreev are o relație extrem de frumoasă cu bunicii ei. Într-un interviu acordat acum mai bine de doi ani pentru perfecte.md, aceasta a menționat: „Am avut o copilărie, așa, cu bune și mai puțin bune. Probabil, ca majoritatea copiilor din generația mea și nu doar. O copilărie marcată de plecări. Eu m-am născut în satul Holercani, raionul Dubăsari, pe malul Nistrului. Acolo mi-am petrecut prima parte a copilăriei, dar puțin îmi amintesc pentru că am plecat din sat când aveam aproape 6 ani. Atunci a plecat din viață tata. După asta, mama ne-a luat, pe mine și pe fratele meu, și am plecat în satul ei de baștină, la bunici. A urmat plecarea ei peste hotare, ca să ne poată crește și să nu ducem lipsuri. Eu și fratele am rămas cu bunicii, acolo la Cimișeni, Criuleni, un sat extrem de frumos unde mă umplu cu energie și astăzi. Bunica și bunelul au avut grijă de noi, ne-au fost și mamă și tată, ne-au crescut și ne-au educat și le sunt recunoscătoare pentru asta”.
Daniela Andreev venit pentru prima dată la PRO TV, acum șase ani, iar de atunci redacția știrilor a devenit a doua ei casă. La început era redactor la site, iar apoi a trecut la munca în teren, cea care i-a plăcut dintotdeauna. Din toamna anului 2022 este prezentatoare a știrilor PRO TV.

SURSA FOTO/VIDEO: PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM/andreevdaniela