17 martie 2025, 12:33

Cristina Scarlat te invită la cel mai „Personal” concert de-al său de până acum. Descoperă când și unde va avea loc - VIDEO

Cristina Scarlat te invită la cel mai „Personal” concert de-al său de până acum. Descoperă când și unde va avea loc - VIDEO

Cristina Scarlat a pregătit pentru fanii săi un concert special, care va avea loc pe 25 martie 2025. Evenimentul poartă denumirea de „Personal”. De ce „Personal”? Află toate detaliile din cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”.

„Regia concertului o „coace” Daniela Burlaca. Eu am mai avut două concerte solo și, la fel, au fost regizate de către Daniela. A fost totul până la pandemie. Între timp, am adunat foarte mută energie, foarte multe istorii, trăiri, experiențe și de multe ori, pe parcursul acestor ani, mi-am dat seama că oamenii se regăsesc... Vorbeam cu Daniela și ne gândeam ce denumire să alegem pentru că, trebuie să fie o denumire care să mă caracterizeze și ea a spus: „Uite, personal...”. Și eu am răspuns: „Personal...”. Poate nu seamănă a denumire, dar este atât de adevărat. Acest spectacol este atât de personal”, a menționat Cristina Scarlat, interpretă.

Scarlat a spus și că în acest spectacol va prezenta o latură diferită a sa: „O să mă deschid într-o altă formă. Eu mi-am dat seama că am atâtea cântece care nu prea se aud la radio-uri pentru că, nu sunt în format, însă, ele merită să fie auzire live. Am și 6 piese noi pe care nu le-am cântat niciodată”.

Campania „Rostul Postului” - o faptă bună pe termen lung! Liliana Rotaru și Ana Smolnițchi te îndeamnă să ajuți familiile aflate în dificultate - VIDEO

Interpreta a povestit, de asemenea, cine a motivat-o să organizeze concertul „Personal”: „Am curajul să-mi deschid sufletul în așa dimensiune datorită unor prieteni de-ai mei, cărora le cânt de foarte mulți ani la petreceri de familie. Ei m-au întrebat: „De ce tu nu faci mai mult decât atât?”. Oamenii au dorul acesta să mă vadă în scenă și astfel, vreau să spun familiei Verejanu un mare mulțumesc pentru că, iubirea lor față de valoare, față de cultură, față de copii, față de prieteni, atât de mult m-a înaripat și m-a inspirat. Am prins la curaj și am spus că trebuie să încercăm. La un moment dat mai nu am ajuns la Arena Chișinău, dar după am spus: „Numai nu acum””.

Iar despre conceptul spectacolului, Cristina a notat: „Este un concert despre familie, iubire, valori, dezamăgiri și dureri, care sunt parte din viața noastră și nu neapărat trebuie să fugim de ele. Trebuie să le trăim și să le acceptăm pentru că, ele ne învață multe”.

Clipe numărate până la nuntă anului! Iată cine vor fi nașii de cununie pentru Valeriu Mircea și Anastasia Nichita - FOTO

„O să cânte și Sofia (fiica Cristinei Scarlat), doar dacă că fiul meu, Ioan, o să reușească să facă textul. Este despre adevăr, emoții, rădăcini, iubire, destin”, a menționat invitata serilor perfecte.

Scarlat a spus și că are așteptări mari de la ea însăși: „Eu sunt un artist care are tare mari pretenții la mine și așa sper să le pot deconecta în acel moment ca să pot trăi la maxim această deschidere”.

Cristina Scarlat s-a născut la data de 4 martie 1981, la Chișinău. Ea este o cântăreață de muzică pop, care a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2014 de la Copenhaga, cu piesa „Wild Soul”, însă nu a reușit să se califice în finală.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU