01 aprilie 2025, 09:21

Așa ceva nu ai mai văzut în Moldova! A fost lansat un proiect inedit pentru toţi cei pasionaţi de muzică bună şi distracţii. Detalii exclusive - VIDEO

Așa ceva nu ai mai văzut în Moldova! A fost lansat un proiect inedit pentru toţi cei pasionaţi de muzică bună şi distracţii. Detalii exclusive - VIDEO

O noapte de neuitat pe ritmuri de muzică afro! Victoria Ghecrea a dat start unui nou proiect, însă nu în domeniul beauty. Hairstylista a lansat primul ei eveniment dedicat iubitorilor de distracţii. Show-uri cu lumini, DJ renumiţi şi inviaţi speciali, într-un cuvânt, atmosfera a fost incendiară. Mai multe, află din cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă”. 

„Este un proiect la care am visat foarte mult timp. A apărut dintr-o simplă glumă, întâmpinându-mi colegul, îl auzeam cum vorbește la telefon, mi-a zis apoi câteva momente și i-am spus că eu vreau cu el. Atunci am hotărât că vom fi ambii parteneri, suntem doar doi organizatori, ne cunoaștem de 11 ani”, a povestit Victoria Ghecrea, organizatoarea agenției Soirée

Noul proiect se distinge prin atenția acordată fiecărui aspect al evenimentului: de la selecția artiștilor și până la decorul bine gândit și atmosfera unică. „Este ceva nou pentru Chișinău, nu este o simplă discotecă, este vorba despre un show, atunci când oamenii vin să le fie interesant”, a continuat organizatoarea agenției Soirée

Pasha Parfeni, noi dezvăluiri despre divorțul de Yuliana Scutaru la aproape un an de la separare: „Mi se pare că ar putea să se nască ceva nou” - VIDEO

Victoria Ghecrea, alături de echipa ei, se vor ocupa nu doar de descoperirea artiștilor, ci și de promovarea acestora, oferindu-le oportunități de a cânta atât la evenimente locale, cât și internaționale: „Este și o agenție, avem foarte mari planuri pentru viitor, vrem să creăm interpreți noi, care să aibă un nume mare, nu doar în Republica Moldova, dar și peste hotare. Plus la asta, nu ne axăm doar pe DJ renumiți dar și pe interpreți care sunt mult așteptați de toată lumea și de toate vârstele. Am pregătit pentru oaspeții noștri ceva deosebit, show cu dansatori, cu lumini, muzică afro combinată cu instrumente, cum ar fi vioară și tobe. După urmează invitații speciali”.

Invitaţi speciali din Azerbaijan - Backeer şi Elline, Terra Black, Mavrin şi Afterain sunt doar câţiva dintre invitaţii speciali care au creat o bombă de energie pe parcursul primei seri marca Soirée.

Spre miezul nopţii, oamenii s-au adunat rând pe rând până când sala a devenit neîncăpătoare.„Atmosfera este incendiară, iar eu nu m-am așteptat să vină atâta lume”, a spus Igor, bijutier. 

Medpark - frumusețea ta în mâini sigure! Descoperă impactul intervențiilor estetice asupra corpului și psihicului - VIDEO

„O colaborarea foarte interesantă, o reacție a publicului pozitivă, s-a văzut ceva nou atunci când ne-am conectat noi”, a subliniat Valeria Chilivnic, interpretă.

„Muzica este foarte bună, ținând cont că e în tendințe acum acest gen de muzică. Deja au fost Terra Black, Mavrin şi Afterain”, a notat un al invitat de la eveniment.

Totodată, influencerul Cristina Miron a menționat:„Demult nu m-am distrat așa, la modul ăsta, foarte mult show, vioară, cu lumini, este extraordinar”.  

„Eu sunt de jumătate de oră, dar deja am dansat atât de mult. DJ preferați, mi se pare super”, a notat și Olga Verbițchi, interpretă. 

De asemenea, interpreta Camelia Ursu a subliniat:„Este un proiect inovativ pentru Republica Moldova, am fost aleasă să fiu ca ambasador, să promovez. Băieții au făcut o treabă bună, foarte multă lume frumoasă în această seară. Este pentru prima dată în ultimul an când vin în club”. 

Cynthia Elisoa, influencer, a venit împreună cu prietenii:„Eu astăzi am venit cu prietena mea cea mai bună, și încă doi prieteni. Este foarte fain, abia așteptăm să vedem”. 

„Demult nu am ieșit în club și e wow. Atmosfera este tare aici. Prima dată văd așa ceva în Republica Moldova”, a notat și influencerița Daniela Cheltuitor.

1 aprilie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM

*Acest articol este un produs comercial