„Este unicul eveniment care adună atâta lume la noi în Republica Moldova. De fapt, noi participăm la o serie de întruniri care se fac în România. Noi suntem mereu prezenți la fest-urile din România și din Republica Moldova. Acesta este cel mai de anvergură și o recunosc toți. Sunt doar emoții pozitive și un pic de oboseală. Coloana de motoare prin galeriile vinăriei este o chestie care nu s-a mai întâlnit nicăieri”, a spus Alex Zaborojan, motociclist.

Peste o mie de motocicliști și amatori de muzică rock s-au distrat în aer liber și s-au bucurat de un weekend memorabil. „Acest eveniment este ceva nou pentru Republica Moldova. Dacii Liberi au reușit să schimbe polarizarea culturală a subculturii de baikeri din Republica Moldova, de la vorbitori de limbă rusă, către vorbitori de limbă română. Ca rezultat, avem o integrare mai fructuoasă în primul rând la nivel social cu baikerii din România”, a spus unul dintre motocicliștii prezenți la eveniment.
Trei mesaje secrete transmise de Kate Middleton la Trooping the Colour! Cum s-a dat de gol


Evenimentul a avut și vizitatori de peste hotare. „Absolut superb. În comparație cu ce se întâmplă în România, depășește multe festivaluri de profil. Oamenii sunt superbi și ospitalieri”, a menționat un vizitator din România. „Prima dată am venit aici. Este foarte frumos, liniște, aer curat, petrecere, oameni frumoși”, a adăugat altul.
Spațiul verde al unei vinării a fost transformat practic în unul de camping.
Festivalul a fost condimentat cu muzica rock, iar Lupii lui Calancea au făcut senzație.
