21.09.2024
A curs șampania și a răsunat muzica la cei 25 de ani de PRO TV Chișinău! Cum a fost atmosfera la eveniment - VIDEO

Recent, Pro TV Chișinău a fost gazda unei recepții memorabile care a avut dress code-ul cocktail cu un accesoriu albastru. Evenimentul, desfășurat sub semnul eleganței și rafinamentului a adunat invitați din diverse domenii.

Printre invitați s-au numărat atât interpreți și influenceri, cât și parteneri fideli.

Gazda evenimentului a fost Lorena Bogza, prezentatoarea emisiunii În Profunzime.

Recepția a debutat cu muzica selectă oferită de Moldovan National Youth Orchestra în frunte cu Adriano Marian și concurenții sezoanelor trecute de la Vocea României și Românii au Talent: Violeta Botezatu, Mia Rusu, Virginia Rusu, Sofia Gorincioi, Cynthia Elisoa, Ariana Badulescu, Daniela Bejan și Fanfara Hasnas.

Seara a continuat cu un număr artistic din partea Ansamblului Hecenii.

De asemenea, platoul știrilor, dar și cele ale emisiunilor „În Profunzime”, „O Seară Perfectă”, „iSănătate” și „Gusturile se Discută” au fost și ele la recepție, oferind oaspeților oportunitatea de a face fotografii.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiționalul tort, care a fost ornamentat chiar de către prezentatorii Pro TV Chișinău.

Totul a avut loc la restaurantul Madison Park.

Articole din aceeasi categorie