Ce inseamna sa fii o femeie puternica? Puterea de a obtine ceea ce iti doresti, de-a ti atinge scopurile, de a-ti gasi jumatatea, de a crea o familie fericita. Dar o femeie supraputernica? Cea care paseste printr-o durere greu de explicat prin cuvinte, care iti omoara constiinta, launtricul, existenta. Insa, dupa acest pas pe care totusi il trece, isi deschide si mai larg aripile si priveste spre viitor cu o speranta care ulterior face minuni.

Povestea Anei este una cu adevarat cutremuratoare, care merita sa fie auzita de femeile, care poate se afla la o prapastie. Aceasta femeie este cea care demonstreaza ca totul in viata este posibil, dar si imposibil de trecut peste o napasta din viata. 

Povesteste-ne cand ati decis impreuna cu sotul tau ca e timpul sa deveniti parinti si cat timp ai asteptat ca sa devii mama?

„Cu sotul suntem casatoriti de 5 ani, in toamna 6. Noi ne-am dorit copilas chiar indata dupa nunta ,dar Dumnezeu a decis ca planurile noastre sa nu coincida cu ale Lui, asa ca primul copil a venit abia dupa trei ani de grele asteptari, cu multiple vizite la medici, teste de sarcina lunare, interventie chirurgicala laparoscopie si multa disperare ca niciodata nu voi fi mama.”

Iti amintesti momentul in care ai aflat ca esti insarcinata? Povesteste.

„Dupa cum spuneam, am mers la foarte multi medici, credeam ca am vreo problema ginecologica. Si iata intr-una din vizite, la o ecografie simpla, s-a constatat sarcina. A fost un moment socant, atit pentru mine cit si pentru sot, deoarece noi ne-am dus la medic ca sa ne ajute cu problema, si cind colo eu deja eram insarcinata . Medicul nu ne-a dat verdictul final atunci, a zis ca e doar o suspectie, deoarece termenul era foarte mic, si eu trebuia sa fac peste doua-trei zile un test de sarcina. Sigur ca nu am rabdat eu trei zile tocmai, asta parea o vesnicie, asa ca am mers chiar a doua zi dupa test, si am vazut in sfirsit acele doua linii rosii atit de multasteptate. Am trait niste emotii de nedescris, eram cea mai fericita de pe planeta, credeam ca l-am apucat pe Dumnezeu de picioare.”

Cu ce probleme te-ai confruntat inainte dar si in timpul sarcinii?

„Sarcina a decurs absolut perfect, fara toxicoza, fara careva disconforturi, ecografiile erau toate bune, analizele de rutina la fel, nimic nu prevedea un final tragic.”

Ai avut careva presimtiri sau poate visuri ca urmeaza sa se intample ceva neplacut sau totul a decurs asa cum era planificat?

„Eu abia acum constientizez ca sufletul. meu simtea ceva, aveam stari de anxietate, ganduri negre, parca anticipam ca ceva tragic se va intimpla, dar la momentul cela credeam ca joaca hormonii, ca e ceva normal sa am frica, doar era un copil atat de dorit si asteptat. Totusi o particica din mine presimtea.”

Cum a inceput travaliul si cum a decurs nasterea propriu-zisa?

„Fetita noastra s-a lasat foarte asteptata. Aveam deja termenul de 41 saptamana si 3 zile si nu dadea nici un semn ca vrea sa vina. Din aceasta cauza, pe data de 17 iulie 2019 medicul ginecolog cu care m-am inteles din timp, a decis sa ma interneze in sectia Patologii pentru a-mi pregati organismul de nastere cu preparate. A doua zi trebuia sa nasc. Pe 18 iulie dimineata la ora 6 mi-au rupt membranele ca sa mi provoace nasterea, iar pe la 12 amiaza s-a inceput travaliul cu dureri, care a durat 28 de ore. In tot acest timp l-am vazut pe medic de doua ori, in rest imi monitoriza situatia prin telefon, si a aparut tocmai dimineata la ora 8, sigur pe el ca eu voi naste natural, va fi totul bine si frumos. Sotul mi-a fost alaturi aproape tot travaliul, dar deja dimineata a venit nasa mea, care este a doua mea mama si a stat cu mine pina la nastere.”

Cum ai putea descrie sentimentul in care ti-ai simtit copilasul pe pielea ta si l-ai vazut pentru prima data?

„Copilasul meu s-a nascut cu cordonul ombilical infasurat de doua ori la gat, mina si picior. Deci a fost asfixiata in timpul nasterii, din cauza incapatinarii medicului ca eu trebuia sa nasc natural si punct. Eu nu am putut sa ma bucur de acel moment magic cind pune copilul pe piept , deoarece medicii ii faceau resuscitare, in speranta ca va respira si va da glas. Asa si nu i-am mai auzit glasul niciodata..”

Cand ai inteles ca s-a intamplat ceva si cum ti-au spus medicii despre asta?

„Am vazut ca nu plange, ca medicii toti sunt agitati si panicati, au luat-o repede, au dus-o in sectia de reanimare, iar eu nu credeam ca totul e intr-atit de grav, aveam speranta ca isi va reveni, ca medicii vor face o minune, eu nu stiam ca ea s-a nascut asfixiata. Deja dupa ce mi-au permis sa ma ridic din pat, am mers in sectia de reanimare si am vazut-o toata unita la aparate, mi-am dat seama ca e grav, dar tot inca mai speram. Era atit de frumoasa , era perfecta!!!”

Cum tu si sotul v-ati sustinut emotional in tot acest timp in care fetita voastra era la spital?

„Sotul mi-a fost alaturi mereu, nu ma lasa singura nici pe o clipa, de frica ca as putea sa fac ceva cu mine probabil pentru ca eu chiar nu vroiam sa traiesc, nu aveam chef sa ma trezesc dimineata, nu vroiam pe nimeni sa vad si sa aud, ma rugam la Dumnezeu sa ma ia pe mine ,iar pe ea s-o lase in viata. Mergeam zilnic la spital, ca doi zombi, plingeam mult amindoi, in tacere, fara a ne spune multe unul altuia, doar atat spuneam "Doamne, cit e de frumoasa! De ce anume noua trebuia sa ni se intimple ? Vreau sa ma trezesc din acest cosmar!”

Ti s-a explicat exact care a fost motivul din care fetita ta nu avea sanse sa ramana in viata?

„Medicul meu ginecolog ma mintea referitor la bebelus, zicea ca nu este nimic grav, ca totul va fi bine, ca el a mai avut asa un caz cu un baietel si acum acest baiat e sanatos si bine..si eu il credeam, si speram. Doar medicul din reanimatie, seful sectiei dl Vadim, imi spunea adevarul, ca nu sunt sanse, in cel mai rau caz ar putea supravietui, dar nu ca un copil sanatos, ci ca o leguma. Ma simteam disperata si-mi fugea pamintul de sub picioare.”

Ai avut ganduri suicidale sau ca pur si simplu nu mai ai pofta de nimic si chiar de viata?

„Ganduri aveam multe, dar curaj cred ca niciodata nu as fi avut sa fac ceva cu mine.”

De unde ai gasit puteri ca sa poti trai mai departe dupa aceasta suferinta incomparabila cu altele?

„Pe mine foarte mult m-au sustinut sotul, parintii, nasii, ei sunt ingerii mei pazitori care le sunt recunoscatoare pina la infinit si fara de care nu as fi putut rezista. Si glasul launtric care imi spunea ca eu inca voi fi mama, si nu trebuie sa ma distrug, ca timpul va cicatriza rana si viata merge inainte.”

Pana la urma, cine se face vinovat de aceasta situatie in care te-ai pomenit tu? Care este parerea ta?

„Deci evident, parerea mea este ca medicul este vinovat, pentru ca m-a lasat in grija altor medici. Apropo, doamna care era de garda mi-a spus la un moment dat ca daca ar fi dupa ea, ar face cezariana, dar pentru ca m-am inteles cu medicul X, ea nu se amesteca. Iar medicul nici macar nu era pe loc sa vada care este situatia reala. Tocmai a doua zi dimineata, dupa 12 ore de travaliu, a aparut si o tinea pe a lui, ca eu sunt tanara, puternica, si eu trebuie sa nasc natural.”

Daca sa vorbim despre o doua sansa la viata, pentru asa il putem numi pe David, cel care v-a facut sa credeti ca minunile exista si a reaparut soarele in casa voastra: povesteste despre momentul in care ai aflat ca vei deveni din nou mama?

„David chiar este soarele meu, eu asa si il numesc ,el ne-a luminat vietile tuturor membrilor familiei, el este dragostea si fericirea noastra. Pe David l-am.conceput exact dupa sase luni de la nastere, asa am decis ambii, pentru ca simteam ca doar o noua sarcina ma va scoate din acea stare si ma va readuce la viata. Cu David a fost mai usor, am prins sarcina imediat cum am planificat, iar cele doua linii le-am vazut pe data de 22 ianuarie 2020. Emotiile au fost mari, dar tot ma duceau inca la gandul din urma.. amintiri, lacrimi de bucurie amestecate cu gust amar din trecut, dar cu speranta ca de data asta va fi altfel, va fi totul bine.”

Cum a reactionat sotul la aceasta noutate?

„Eu i-am trimis mesaj pe viber cu testul de sarcina, cu textul: 1+1=3. Si m-a sunat imediat bucuros, entuziasmat ca va fi din nou tatic.”

Care au fost cele mai mari frici atunci cand purtai sub inima baietelul si ce ai stiut cu siguranta ca nu vei face in cea de-a doua sarcina?

„La a doua sarcina eu m-am programat mintal ca va altfel, va fi totul bine, voi naste un copil sanatos, si nu mi era frica de nimic. Pentru a ajunge la asa stare am citit multe carti spirituale, psihologice care m-au ajutat sa trec de bariera asta de frica. Plus la aceasta eu stiam din prima clipa cum am aflat de sarcina, ca voi naste cu siguranta prin cezariana si voi merge la o clinica privata. Nu puteam sa mai calc inca o data pe aceeasi grebla.”

Povesteste despre experienta unei nasteri la o instituie de stat si la una privata? 

„Cerul si pamantul. Conditii, atitudine, amabilitate, siguranta dar si foarte costisitor. In schimb, am fost sigura ca ma voi intoarce acasa cu copilul sanatos si nu regret nici o clipa alegerea facuta.”

Cum a venit pe lume David?

„David a venit pe lume intr-o zi insorita pe data de 09.09.2020, intr-o zi de marti planificata, nascut prin cezariana la 38 de saptamani. Nasterea a fost fara probleme, la domnul Scarlat care isi cunoaste perfect meseria si cred ca este un medic de la Dumnezeu.”

Cum ai putea descrie sentimentul cand l-ai luat prima data in brate si l-ai privit?

„Cind i-am auzit primul planset, nu m-am putut abtine, am inceput si eu sa plang, pina la sfarsitul operatiei am plans, deoarece mi se perindau in minte amintiri cu fetita, nu ma puteam bucura pe deplin , aveam un amalgam de emotii plangeam si de bucurie dar si de tristete ca asa si nu mi-a fost dat sa-i aud glasul, dar totodata eram extrem de fericita ca puiul meu a venit cu bine pe lume si in sfarsit sunt mama. Este un sentiment care nu se reda prin cuvinte, pur si simplu se simte cu tot sufletul.”

Ce inseamna sa fii mama?

„Sa fii mama inseamna sa te nasti din nou, sa incepi cu adevarat a trai, pentru ca viata pina la aparitia copilului nu se compara cu cea de dupa. Eu simt abia acum ce nseamna sa fii fericita cu adevarat, acum fiecare dimineata are sens, deoarece am un soare langa mine care ma trezeste cu multa gingasie si este o placere si satisfactie nemarginita. Sa fii mama inseamna sa dai tot ce e mai bun din tine, inseamna sa porti copilul toata viata in gand. Viata a vrut ca eu sa fiu mama de ingeri: un inger in cer si altul pe pamant.”

Mama ta, care probabil, a avut o suferinta la fel de profunda, cum a incercat sa te consoleze, dar si sa te incurajeze sa fii puternica?

„Mama mea a suferit dublu, ca a pierdut nepotica multasteptata si pentru ca ma vedea pe mine in acea stare deplorabila. Dar se tinea tare, ma sustinea mult, imi era de ajuns s-o simt in preajma, sa ma cuibaresc in bratele ei, si sa plang mult. In acea perioada parintii au fost colacul de salvare. Ii iubesc enorm.”

De-a lungul acestor evenimente care s-au petrecut in viata voastra, cum a evoluat relatia voastra de cuplu si ce s-a schimbat?

„Toate aceste evenimente ne-au scuturat si ne-au asezat cu picioarele pe pamant, am devenit mai maturi, mai responsabili, mai puternici si mai uniti. Suntem un tot intreg. Tot ce nu ne omoara, ne face mai puternici.”

Ce ai putea sa le spui femeilor care au trecut prin aceeasi durere nemarginita pe care si simtit-o pe pielea ta si unde sa caute puteri sa mearga inainte?

„Secretul este sa nu se inchida in sine. Comunicare cat mai mult, acceptarea ajutorului celor apropiati, sau a unui psiholog, lecturarea unor carti motivationale, spirituale, iesiri la aer cit mai mult, este binevenita o schimbare de look, de garderoba, revenirea la serviciu la fel mult ajuta, hobby, sala de sport, bazin, masaj, tot ce aduce placere si alunga gandurile. Rana nu va trece niciodata, dar se va cicatriza si nu va mai durea la fel de mult ca la inceput. Viata e frumoasa .Trebuie s-o acceptam asa cum ne este data cu bune si cu rele.”