Am cunoscut-o acum 11 ani: vesela, prietenoasa si foarte buna cu cei din jur. Nici nu-mi trecea prin cap ca intr-un suflet atat de luminos s-ar putea ascunde o tristete sau o soarta dramatica. Odata ce ne-am imprietenit, incepusem sa cunoastem cate ceva una despre cealalta. Ea nu ascundea faptul ca era unica femeie intr-o casa cu trei barbati: tatal si doi frati mai mici. In mod normal, toate treburile casnice ii reveneau ei. Mama ei a plecat si i-a parasit. 

"Am 29 de ani, sunt casatorita, am doi copilasi minunati si un sot iubitor. Mai am doi frati mai mici, dar si pe tatal meu, de care am grija si astazi chiar daca sunt toti mari (zambeste)".

De ce mama ta lipseste din tabloul clasic familiar?

"Este o vorba in popor, parintii si vecinii nu ni-i putem alege. Eu am invatat deja sa nu o judec, ba chiar sa iert, desi e lupta interioara foarte mare. Nu vreau sa intru in multe detalii despre mama. Este o femeie cu studii, are un oarecare nivel bun de inteligenta, gateste gustos, este o femeie interesanta si talentata, avea grija sa fim curati si satui. Dar din cauza abuzului de alcool erau zile in care tot sarmul se transforma intr-un cosmar. Asa s-a intamplat, ca undeva de la virsta de 10 ani, cand a aparut in familie cel de-al treilea fratior, relatiile intre parinti au inceput sa fie tot mai dificile. In casa era mereu cearta, violenta de tot felul, provocata din cauza viciilor care cumva au pus stapinire pe ea. Oricat am incercat si noi si rudele s-o sustinem, s-o rugam in lacrimi sa renunte, nu ne-a reusit practic nici pana azi. Erau zile cand pur si simplu pleca si putea sa revina peste o saptamana sau chiar peste luni de zile".

Cum v-ati descurcat voi trei copii mici, unul dintre care era bebelus, in timp ce tatal vostru era la munca?

"Pai, faceam cam tot ce trebuia in casa, ii faceam laptele lu ala micu, faceam de mancare pentru noi, spalam, calcam, totul. Imi amintesc ca vinerea seara uneori, umpleam o cada mare de rufe, le lasam pe noapte sa se inmoaie si sambata spalam cu mana de mi se faceau bataturi cu sange".

Aveai doar 10-11 ani, cum reuseai cu scoala?

"Reuseam si la scoala, aveam uneori scapari, dar am diplome de merit la invatatura practic din toti anii de scoala. Uneori cand mama lipsea de acasa, trebuia sa stau cu bebelusul si lipseam de la scoala, diriginta mea stia acest lucru si ma sustinea, ma ajuta. A fost mai greu pana l-am dat pe cel mic la gradinita. Dupa aceea lucrurile au inceput a fi mai organizate. Desi eu, oriunde plecam eram cu fratele cel mai mic dupa mine, in carucior ori in brate. Erau momente cand lumea care nu ma cunostea, ma privea ciudat fiindca isi imaginau ca e copilul meu , chiar daca eu singura eram un copil. Altii chiar macinati de interes, se apropiau si ma intrebau daca e al meu (rade)".

Cum faceai fata la o astfel de situatie atat complicata si foarte obositoare?

"Dumnezeu m-a binecuvantat cu doua bunici foarte intelepte, una era medic si ma invata tot felul de lucruri ce tin de intelect, alta era o femeie simpla, care canta in corul bisericesc si prin prisma credintei m-a invatat lucruri intelepte. Cumva cunoasterea si credinta ma tineau mereu pe fir. Practic in fiecare noapte, adormeam inlacrimata si rostind rugaciuni ma rugam pentru toti, inclusiv pentru mama, dar si pentru ca eu sa am putere sa le fac pe toate cele necesare".

Cum arata o zi din viata ta de atunci?

"Probabil cum arata o zi din viata unei mame. Ma trezeam si faceam ceaiul pentru toti, le pregateam hainele, ii ajutam la imbracat, il duceam pe cel mic la gradinita apoi cu fratele mijlociu mergeam la scoala. La amiaza veneam acasa, de regula eu prima, fratele mai mijlociu, mai ramanea sa bata mingea pe dupa scoala, mai chiulea de la treburile casei (zambeste). In primul rand, trebuia rapidsa fac ordine la bucatarie si sa incep a gati mancarea. Deseori, pentru ca erau vremuri grele aceeasi mancare ne era si pranz si cina. Dar noi oricum eram multumiti pentru ca stiam ca in lume sunt mai sarmani ca noi si nu au nici acea bucata de paine cu unt la ceaiul de dimineata. Alergam ca furnicuta sa reusesc totul pina vine tata. Dupa gatit urma ordinea prin casa, aranjatul hainelor, daca era ceva mai urgent de spalat. Dupa care ori eu ori fratele mijlociu mergea dupa cel mic la gradinita. Mai reuseam uneori si la joaca insa doar fratele dupa mine. Seara mancam si ne apucam de lectii, uneori in orele tarzii ale noptii, puteam sa mai fac ordine in bucatarie si tata ma certa usor ca sa las totul si sa ma odihnesc. Iar eu ii raspundeam ca nu voi putea face ceaiul cu dispozitie daca la mine in bucatarie de dezordine (rade)".

Ce ii ziceai mamei tale cand o vedeai?

"Eram foarte bucuroasa, indeplineam tot ce imi zicea doar ca sa nu bea sau sa plece. Cumva ea pleca pentru ca tata nu ii permitea sa bea, ii zicea poate sa incercam pe la medici, orice ca sa scape de acest viciu, insa ea alegea sa plece. La sarbatorile de 8 martie organizate in clasele fratilor mei mergeam eu in loc de mama, dar la mine – nimeni. Imi aduc aminte o data, Doamne cat am plans, cand fratele mai mic recita o poezie despre mama, ma privea si ii tremurau obrajii si barba de emotie....in astfel de momente era cel mai dureros...(lacrimeaza)".

Ce relatii ai cu tatal tau?

"Relatii prietenesti foarte bune. Eu cu tata pot discuta deschis aproape totul, cumva eu am fost cea care l-a determinat sa divorteze. Am sa spun ceva care as vrea sa fie ca un crez pentru toate cuplurile, acest lucru i-am zis tatalui cand aveam vreo 14 ani cred, dupa ani de certuri si nopti nedormite: "Nu sunt fericiti si echilibrati emotional copiii ai caror parinti nu se mai inteleg!". Vazandu-l pe tata intr-o seara deja sacait si istovit de puteri, l-am intrebat ce are. El mi-a raspuns ca nu mai poate asa dar rabda numai pentru noi. Atunci eu i-am zis: "De ce sa rabzi, cu ce ne ajuti, ca traim doar cu frica in san, ca sunt certuri si nu putem sa invatam, nu putem normal sa dormim noptile de frica ca daca era beata putea sa se scoale sa ne ia la bataie?". Tata a divortat, iar in casa era liniste, da, imi era greu, dar toti eram in armonie cu noi insine si lucrurile mergeau mai bine".

Toate erau pe capul ei, chiar si cumparaturile pe care trebuia sa le faca pentru casa: "Tata imi zicea cand primeste salariu si sa ma uit ce este mai indispensabil de cumparat. Faceam lista si mergeam la piata impreuna. Erau zile cand tata daca era ocupat mergeam si singura si caram pachete de cel putin 10 kg. A fost greu! A suferit si sanatatea mea mult. Din cauza grijilor si a stresului am inceput sa am diverse probleme dar niciodata nu m-am gandit sa renunt! Cum asa? Ei sunt ai mei. Probabil din aceasta cauza mi-e greu s-o inteleg pe mama. Eu consider ca un parinte trebuie sa sacrifice orice pentru pruncii sai".

Pe langa toate, Ana-Maria a mai reusit sa se implice si in alte activitati extrascolare: "Mergeam la un cerc muzical, invatam cantece din folcor, mergeam de sarbatori la concursuri sau faceam spectacole la case de copii. Of, istoria mea este lunga ca uneori me gandeam ca pot scrie o carte de genul: Povestea mea, a lui Michelle Obama(zambeste). Dupa cercul muzical a urmat scoala muzicala. Dupa ore mergeam la canto, deja fratele mai mic era scolar si putin mai independent, dar ajungeam mai tarziu acasa, mai intarziam cu treburile casnice. Faceam lectii cu cel mic , iar eu imi faceam temele abia la 12 noaptea. Asta a mai scazut un pic din reusita mea la invatatura, dar nu puteam lasa muzica pentru ca era ceea ce imi placea cel mai mult sa fac, cantand, ma eliberam de tot greul de pe suflet".

Cine erau persoanele care iti erau aproape, te ajutau si le cereai sfaturi?

"Bunicile si matusile: atat din partea tatalui cat si din partea mamei. Bunica de la tata ma invata cum sa ma comport cu tata in functie de starea lui, daca e cu dispozitie buna sa ii vorbesc despre ce ar avea nevoie, daca e nervos mai bine sa il las in pace si sa revin in alta zi... toate aceste lucruri de-a lungul anilor m-au ajutat sa capat o intelepciune poate mai aparte. Sa invat sa cunosc oamenii, necesitatile lor, sa vad cum pot eu ajuta pe cei mai nefericiti ca mine. In fond mereu imi spuneam: "La unii poate fi mai rau asa ca, tu trebuie sa mergi mai departe. Acum cand sunt mamica imi spun: "Atunci cand nu mai poti, mai poti inca putin!"

In ce moment ai simtit cel mai mult lipsa mamei?

"Ooo in multe. Atat fizic cat si emotional. Cand eram internata in spital dupa o interventie si aveam nevoie de cineva care sa ma ingrijeasca, la toate fetele din salon veneau mamele dar la mine nu, e o durere imensa, e greu de redat prin cuvinte. Cred ca ma pot echivala uneori si cu cei orfani. La nunta mea, cand am fost mireasa, cand am nascut copiii...si multe alte momente importante. Uneori zic ca daca aveam parte de mama propbabil avea sa pot zbura!"

Cum esti tu ca mama, femeie?

"Probabil asta trebuie s-o spuna cei de linga mine( rade). Ca mama, ceea ce fac cel mai mult pe langa necesitatile vitale ale copiilor mei, e sa-i inconjor cu foarte multa dragoste. Noi avem ora de pupici, ora de gadilici si diverse demonstratii de iubire care mie mi-au lipsit enorm".

Ce amprenta din punct de vedere psihologic, ti-a lasat aceasta poveste a vietii tale?

"Mi-e foarte frica de conflicte. Oamenii care striga si se cearta imi provoaca o stare de spaima care ma face sa tremur. De asta si eu sunt mai pacifista. In 12 ani de relatie cred ca nu am strigat niciodata la sot dar am rezolvat totul prin argumente expuse la calm. Ar mai fi si rana de abandon! Acest lucru mi-a creat un soi de neincredere in sine. Probabil, uneori as fi putut sa ma manifest mai bine si sa obtin mai multe lucruri. Dar voi reusi inca multe cu siguranta, am facut universitate, am lucrat si conlucrat cu oameni faini. Am doi copii minunati si cred eu toata viata inainte pentru a atinge scopurile si visurile propuse".

Astazi fiind mama, ce vrei sa-i zici mamei tale?

"Credinta m-a invatat s-o iert! Poate mai este in suflet o rana, oricum nu poti sa stergi totul cu bureta. Ne mai vedem, vede nepoteii, o primesc in viata noastra. Insa nu o pot percepe ca mama in tot sensul cuvantului, ea apare si dispare, nu prea te poti baza pe ea. I-as spune ca copiii sunt sensul vietii si sa incerce sa se bucure macar de nepotei de fapt i-am mai spus-o...dar fiecare isi alege drumul sau in viata, cu regret uneori nu sta in puterile noastre sa ii modificam cursul".

Ce inseamna pentru tine sa fii femeie?

"Sa fiu femeie inseamna sa fiu puternica! Sa nu dau mainele in jos in fata obstacolelor, sa intorc muntii ca sa ii vad pe cei dragi bine. Sa ofer iubire si sa fac lucrurile cu daruire! Vreau ca femeile din tara noastra sa fie mai puternice, sa spuna atunci cand au nevoie de ajutor, sa denunte violenta asupra lor de oricare natura ar fi. Sa nu se lase umilite de parteneri, de soacre, etc. Avem inca o societate inhibata. Ma irita la culme ca in ziua de azi, sunt femei care, daca vine soacra in ospetie, desi e obosita si nedormita, gateste la fuga bucate de sarbatoare ca nu care cumva sa zica soacra ceva. Ma supara ca avem si astfel de soacre, care la fel au trecut prin greutati, dar in loc sa ajute tanara mamica, pun paie pe foc!".

Ce faci, de obicei, de Ziua Internationala a Femeii?

"De obicei, primesc flori de la tata, fratii mai mici si deja de la sot. Inainte mergeam la bunica care mai era in viata, mama tatalui meu, acuma vin toti barbatii mei la mine si ma felicita".

Autor: Daniela Frunza