05 aprilie 2016, 13:15

Trucuri inedite care alunga oboseala de pe fata

Trucuri inedite care alunga oboseala de pe fata

Poate ti s-a intamplat sa ai zile mai proaste, in care tenul tau sa arate palid, obosit, devitalizat, ochii umflati, cu cearcane. in aceste zile, parca si fondul de ten " protesteaza" si nu se mai asaza cum trebuie. Mirela Paduraru, consilier in estetica, trainer in cosmetica si machiaj profesional, te invata cum sa arati fresh cu ajutorul unor trucuri inedite.


Hidrateaza-te cu o bautura energizanta 100% bio: maceratul la rece de busuioc. Busuiocul este o planta cu extraordinare capacitati de revigorare, cu un efect miraculos asupra psihicului.

Cum prepari bautura magica in doar 2 minute? Simplu: inainte sa adormi, pune intr-un recipient de sticla cu 500 ml de apa o crenguta de busuioc proaspat, cu dimensiunea de 10-15 cm. A doua zi dimineata scoti planta din apa, adaugi cateva felii de lamaie, eventual alte fructe, si savurezi bautura in locul cafelei. Daca vrei sa ai propria cultura de busuioc, pune crenguta folosita intr-un pahar cu apa proaspata. in curand va avea radacini si o vei putea replanta. Pe parcursul zilei, bea constant multa apa plata, aproximativ 35ml/kg corp, imbogatita cu vitamina C, consuma legume si fructe. Evita carnea, prajelile si mancarurile nesanatoase. 

Atenueaza cearcanele si pungile de sub ochi printr-un truc eficient: pune pe ochi doua linguri pe care le-ai racit in frigider. in felul acesta vei activa microcirculatia in zona conturului ochilor, iar acestia vor parea mai odihniti si mai luminosi.

Foloseste gheata cosmetica. Cel mai rapid si economic tratament naturist pentru pielea obosita este gheata cosmetica. Se prepara incredibil de usor: fa o infuzie din plante benefice tenului, care nu iti creeaza alergii si care nu sunt fotosensibilizatoare. Poti folosi: musetel, tei si coada calului – un excelent remineralizant. Infuzia racita o torni in tava de cuburi de gheata de la congelator si o pastrezi in compartimentul de inghetata sau legume/fructe din congelator (sa nu fie alaturi de carnea congelata). Cand te trezesti cu tenul obosit, ia un cub de gheata cosmetica si maseaza-l temeinic pe toata fata, gat si decolteu. in doar un minut, tenul tau va avea un aspect proaspat si luminos.

Tine aproape apa termala. Poart-o cu tine in poseta si, ori de cate ori simti ca iar te ia oboseala, pulverizeaza-ti pe fata si vei avea instant o senzatie de inviorare si prospetime.

Zambeste! S-a dovedit stiintific ca oamenii pozitivi, care zambesc mai des, au un aspect mai placut in ochii celor din jur. Exerseaza zambetul inca de dimineata, in oglinda. Garantat te vei simti si tu mai bine.