Pentru prima dată, organizația care se ocupă de Miss Univers a eliminat limitele de vârstă. Astfel, concurente de toate vârstele s-au putut înscrie la competițiile locale și naționale. Marissa Teijo are 71 de ani și, deși nu a plecat acasă cu coroana de Miss Texas, a câștigat inimile multor femei, de la tinere regine ale frumuseții până la femei mai în vârstă, care s-au declarat inspirate de povestea ei.
„M-am gândit că aș putea inspira multe femei să fie în formă și sănătoase, așa că acesta a fost principalul meu obiectiv. Mergi și arată Texasului că vârsta nu contează dacă ai grijă de tine! Și nu mă refer la față. Vorbesc despre a fi în formă, a avea un corp sănătos și puternic”, a declarat Marissa după terminarea concursului. Aceasta crede că femeile nu ar trebui să se străduiască să fie slabe, ci sănătoase și puternice, notează El Paso Times, o publicație locală.
Femeia a mărturisit că a fost uimită de sprijinul pe care l-a primit în competiția de frumusețe. „Sunt puțin copleșită de toată atenția pe care o primesc. Nu credeam că se va întâmpla asta. Sunt foarte fericită că multe femei mă contactează și îmi spun că le-am inspirat să facă sport. M-am distrat, mi-a plăcut să fiu pe scenă. Încă îmi place să mă distrez, iar celelalte fete din concurs au fost foarte drăguțe cu mine și m-au complimentat", a declarat Teijo.
Cum se menține în formă Marissa Teijo la 71 de ani
Marissa se antrenează de trei ori pe săptămână, ridicând greutăți. De asemenea face cardio când își plimbă câinele în sus și în jos pe dealurile din cartierul ei.
Numai bune de măritat! Vezi un top a celor mai frumoase burlăcițe din showbiz-ul autohton - FOTO
Acum este pensionară, dar a lucrat ani buni ca profesoară înainte. Acum este model, fiind reprezentată de o agenție care i-a făcut rost și de apariții în reclame tv. Speră că va obține și mai multe joburi după apariția în concursul de Miss.