28 octombrie 2025, 13:24

Miturile despre implanturile mamare, dezmințite de chirurgul plastician Iulian Balan: „Am hotărât să demonstrez într-un mod mai practic, am urcat în avion” - VIDEO

Miturile despre implanturile mamare, dezmințite de chirurgul plastician Iulian Balan: „Am hotărât să demonstrez într-un mod mai practic, am urcat în avion” - VIDEO

Iulian Balan nu este pasionat doar de operațiile estetice, ci și de zborurile cu avioane de mici dimensiuni. Pentru a demonstra rezistența implanturilor mamare chiar și la altitudine, acesta a urcat într-un avion cu un implant la bord, dezmințind astfel miturile legate de posibilele riscuri în timpul zborului. Mai multe la acest subiect, a povestit medicul chirurg plastician, în carul unui interviu marca „O Seară Perfectă”. 

Pe lângă chirurgia plastică, Iulian Balan mai este pasionat de zborurile în avioane mici: „Este o plăcere a mea să urc în astfel de avioane mici. Am făcut asta de foarte multe ori și am zburat cu mulți piloți de-ai noștri, autohtoni, care au astfel de aeronave micuțe. Îmi place asta, în afară de lucrul propriu zis, chirurgia”, a explicat invitatul. 

„Le spun la toți celor pe care i-am convins să urce în avion de mici dimensiuni, eu zic că este mult mai stabil, mai plăcut și mult mai interesant decât să zbori într-un avion mare. Mulți care au teama de zbor în avion mare, au fost mult mai liniștiți și chiar au reușit să savureze din zbor atunci când au fost alături de pilot”, a continuat Iulian. 

Un concert la care fiecare își va dori să ajungă! Cristinei Scarlat i-a reușit să-l convingă pe un interpret cu renume să fie invitatul special al spectacolului „Carena” - VIDEO

A luat cu el, în avion, un implant mamar pentru a verifica miturile despre cum reacționează implanturile la altitudine. „Nu se întâmplă nimic, implantul este un dispozitiv care este conceput să fie mult mai rezistent la toate momentele cu care s-ar întâlni corpul nostru în condiții obișnuite, inclusiv și în condiți de zbor cu avionul, indiferent de înălțime, de sarcini, suprasarcini sau chiar până la starea de imponderabilitate. Nu se întâmplă nimic, eu știam despre acest lucru, dar am hotărât să demonstrez într-un mod mai practic, mai evident și mai distractiv, într-o oarecare măsură, acesta fiind unul dintre cele mai des întâlnite mituri la consultație și în practica medicală”, a povestit medicul chirurg plastician. 

Vlada Boțan și iubitul ei, stomatolog, au devenit „părinți”! Primele imagini cu Vivi - FOTO/VIDEO

Frecvent sunt întâlnite întrebările: <<Ce se întâmplă dacă te lovești?>>, <<Dacă te lovești, nu o să se spargă, nu o să curgă?>>, <<Nu o să migreze într-o parte sau în alta?>>. În acest sens, specialistul a explicat: 

„În primul rând, ori de cîte ori nu aș auzi acestă întrebare, niciodată nu mă satur și nu ajung la o limită în care spun că m-am săturat să răspund. De fiecare dată discutăm și trebuie să dezmințim unele păreri și unele viziuni, dacă ele sunt din categoria în care ele trebuiesc dezmințite sau trebuie să aducem informație relevantă pentru pacienții noștri dacă vor și care concret este doleanța lor, dar ce se referă la implant, el este foarte rezistent, foarte ușor demonstrez lucrul ăsta la consultație. Am câteva monstre pe care le utilizez de ani de zile și putem să le întoarcem sau întindem și să rotim, iar când spun că monstrele au suferit mult mai multe încercări decât dacă ar fi fost implantate într-un sân. De aceea, este un moment și practic, dar și distractiv care chiar oferă cumva încredere în tehnologia dată pacienților”. 

Sursa Foto: Arhiva Pro TV Chișinău