05.12.2024
Mai bine de 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă poartă aceeaşi culoare a părului, dar nu a fost niciodată la o procedură spa pentru păr şi scalp. Cu ce tratament s-a răsfăţat interpreta - VIDEO

După un an în care a muncit mult, Lenuţa Gheorghiţa a simţit nevoia să se relaxeze. Pentru prima dată, interpreta a mers la o procedură spa pentru scalp şi păr. Se mândreşte cu podoaba ei capilară, dar şi cu culoarea părului care nu a mai schimbat-o de 25 de ani. Interpreta a combinat relaxarea cu tratamentul parului şi a scalpului, iar mai multe despre procedură, află din reportajul marca O Seară Perfectă. 

Nu a păşit niciodată pragul unui salon spa, iar acum, la sfârşit de an, Lenuţa Gheorghiţă a simţit nevoia să se răsfeţe.„Recunosc, nu am umblat pe la saloane, dar mie îmi place volumul părului. Dacă îl tai o dată, după aia foarte greu îl cresc. Eu optez pentru părul natural, dar la mine e vopsit pentru că, deja se văd rădăcinile albe”, a spus interpreta. 

Are aceeași nuanță la păr de 25 de ani, a mai notat Gheorghiță: „Pentru această nuanță am optat acum 25 de ani. Îmi doream extrem de mult ceva mai special, să fie memorabil. Eu nu am tendința de a schimba, așa cum sunt alte femei care își schimbă nuanța la păr, frizura... Eu optez pentru lucrurile statice”. 

Despărțire neașteptată în showbizul internațional! Erau adorați de milioane de fani, dar au decis să meargă pe drumuri separate - FOTO/VIDEO

Mai întai de toate, specialistul analizează starea firului de păr şi a scalpului. „O să facem procedura de rebuilding, ea este stimulată pentru a îngriji părul, să restructurăm firul, mai ales că folosim acum placa, uscătorul. Este procedura perfectă”, a explicat Valeria Elas, specialist hair spa.

Procedura se efectuează în câteva etape şi nu are contrandicaţii. „Se potrivește pentru părul vopsit, părul uscat, firele rupte, pentru părul care este în fiecare zi agresat cu uscătorul sau placa. Procedura durează împreună cu uscarea o oră și patruzeci de minute. Prima etapă este masajul la decolteu și gât, pe bază de ulei. Urmează șamponarea în 2 etape, prima este curățarea superficială, a doua este masajul mai intensiv la scalp pentru a scoate toate impuritățile de pe piele”, a continuat specialistul. 

„Etapa a treia este aplicarea măștii și o căciuliță cu aburi pentru a intensifica efectul produsului. Deja urmează hidromasajul, este un val de apă care perminte 10 minute de relaxare totală”, a menționat Valeria.

În ultima etapă, uscăm şi aranjăm părul şi ne bucurăm de rezultat. „Cel mai important e că te detașezi, mie îmi place extrem de mult. Suntem într-un sezon de iarnă, iar dacă ții la podoaba ta capilară, e necesar să o îngrijești. Părul meu nu era deteriorat pentru că, eu mereu am grija de el”, a spus Lenuţa Gheorghiţa.

Gabriel Nebunu a primit în dar arborele genealogic al familiei sale! N-o să-ți vină să crezi cine sunt strămoșii interpretului - FOTO

Această procedură este apreciată nu doar pentru tratamentul părului şi al scalpului, dar şi pentru doza de relaxare. „A fost una dintre cele mai relaxante proceduri pe care le-am avut vreodată, scalpul meu se simte foarte curat, fresh, iar părul este destul de vaporos”, a notat Laura Poclitari, client. 

Căderea părului este o problemă de care sunt preocupate nu doar femeile, dar şi bărbaţii. „Cercetările arată că în ultimul timp, bărbații tineri se confruntă cu căderea părului. Procedurile noastre, anume masajul, ajută să menținem părul. Noi nu suntem magicieni, nu am făcut școală de magie, dar vă ajutăm să mențineți părul pe care îl aveți”, a spus Ion Botnaru, director al salonului de frumusețe. 

SURSĂ FOTO: Google

Articole din aceeasi categorie