Si specialistii in micropigmentare participa la concursuri si campionate pentru a-si demonstra maiestria. Recent, de la Campionatul Mondial de Micropigmentare care a avut loc la Istanbul, moldoveanca Corina Guzun s-a intors cu locul I la categoria sprancene. „Euforia pe care am simtit-o in acel moment cand s-au dat rezultatele inca si pana acum persista. La campionatul in sfera permanent make-up sunt doar mesteri, peste 200 de participanti la diferite zone. Emotii de nedescris in momentul participarii pentru ca, parca-ti stii meseria, stii ce faci, cum faci, dar cand am ajuns sa desenez forma, simteam cum imi tremurau mainile. Mai merge si juriul printre randuri”, a mentionat Corina Guzun, specialist in micropigmentare.

„A fost juriu care a avut grija de felul in care se duce procedura si deja alt juriu statea in camera aparte si dadea rezultatele”, a adaugat specialista.
Regulile campionatului au fost destul de stricte, Corina si-a cunoscut modelul chiar inainte sa inceapa procedura, iar juratii au fost atenti la fiecare detaliu. „Ne-au gasit modele ei singuri. Noi doar am extras numarul. Nu am avut idee ce putea sa-mi cada. Acolo pe loc efectuezi toata procedura de micropigmentare. Desenezi forma, anestezia, culoarea. Se iau in calcul toate aceste aspecte”, a spus Corina Guzun.

Batalia a fost acerba asa cum au participat peste 200 de concurente din diferite tari. „Au fost participante din diferite tari. Au fost din Germania, Londra, Franta, Rusia, Ucraina. Moldova a fost pe primul loc, Rusia a fost pe locul doi. Pe locul trei a fost o fetita din Germania”, a povestit specialista in micropigmentare.
Pentru a-si demonstra maiestria la campionat, specialistii au avut timp limitat. „Doua ore. Acasa fiind, daca se nimereste o piele mai dificila iti permiti si doua ore si jumatate. Acolo nu. A sunat ceasul, ai lasat aparatul”.

Corina face micropigmentare de 5 ani, iar castigul la astfel de concursuri importante vine ca o recunostinta la tot ceea ce face. „Este ca o recunostinta pentru munca mea, pentru straduinta mea”, a mentionat Corina Guzun.
Johnny Depp, vesti foarte triste. E nevoit sa-si anuleze toate aparitiile, are probleme de sanatate
Corina este hotarata sa mearga si la alte concursuri, iar cel mai asteptat este primul campionat organizat in Moldova pentru specialistii in micropigmentare. „Chiar acum, pe 8 iunie merg la alt campionat care se va petrece in Franta. Vreau deja sa particip la alta zona si vedem cum iese. Dupa iunie, avem deja si in iulie cu toata echipa de la Beznos Studio un eveniment. Vom fi ca demo speakeri la primul campionat organizat in Moldova.”, a spus in cele din urma specialista.

*Acest articol este un produs comercial