Ținuta a fost completată de sandale argintii cu barete și cercei lungi cu diamante, iar părul ei negru, coafat în stilul anilor '30, a adăugat un plus de rafinament lookului elegant. Spectacolul aduce pe scenă o experiență teatrală plină de extravaganță, cu femei curajoase, jocuri periculoase și mult rafinament vizual.

La premiera show-ului, Dita a fost înconjurată de numeroase celebrități, printre care actrița Faye Tozer, vedeta de reality show Ella Morgan și excentricul Boy George. În cadrul evenimentului, Dita a vorbit și despre provocările întâmpinate în carieră, menționând un episod dificil de amețeli severe apărute după ce a călărit un taur mecanic pentru un alt spectacol.

Dita von Teese nu se atinge de fast food
Dita Von Teese a dezvăluit recent un truc neobișnuit care, spune ea, o ajută să-și păstreze tenul neted: doarme exclusiv pe spate. Potrivit vedetei, această poziție o ajută să prevină apariția ridurilor.
„Închid ochii și meditez. Dorm cu palmele în sus, ceea ce îmi menține umerii trași înapoi. Uneori mă mai întorc în somn, dar am un somn ușor și, de obicei, mă trezesc și îmi revin la poziția inițială”, a povestit Dita în podcastul Dumb Blonde.

De asemenea, este foarte atentă la protecția solară și nu iese din casă fără cremă cu SPF. „Am câteva riduri cauzate de soare și știu că acelea nu mai dispar”, a spus ea cu sinceritate.
În ceea ce privește alimentația, Dita urmează o dietă vegană pe timpul zilei. Dacă consumă carne sau alte proteine animale, o face doar seara, așa cum i-a recomandat nutriționistul, pentru un plus de energie. Evită alimentele procesate, dulciurile și fast-food-ul, preferând un stil de viață cât mai echilibrat.

SURSA FOTO: INSTAGRAM