10 mai 2013, 07:41

Andreea Raicu: Cea mai ieftina si buna metoda de exfoliere: scrub cu malai. Vezi 3 retete

Andreea Raicu: Cea mai ieftina si buna metoda de exfoliere: scrub cu malai. Vezi 3 retete

Daca nu vrei dai un pumn de bani pe un scrab facut in laborator, poti sa-l prepari chiar tu acasa: scrubul cu malai. Este ieftin, nu iti rapeste mult timp si iti curata delicat pielea.

Avantajul unui scrub cu malai este ca indeparteaza celulele moarte, fara sa o irite


Particulele micute de porumb macinat sunt extrem de utile pielii, pentru ca ajuta la indepartarea celulelor moarte de la suprafata epidermei, a bacteriilor, mizeriei si prafului fara sa o irite. Un scrub cu malai este solutia perfecta pentru tenul gras care se “imbiba” de sebum in lunile calduroase. Practic, scrubul cu malai actioneaza ca un burete ce absoarbe uleiul fara insa sa usuce pielea. In aceeasi masura, este potrivit pentru orice tip de ten.

3 tipuri de scrub cu malai pe care le poti folosi cand vrei sa-ti cureti pielea


1. Scrub cu malai si suc de portocale


Este un scrub potrivit mai ales fetelor cu tenul mai gras; portocalele sunt astringente si elimina sebumul, dar imbunatesc si textura pielii. Pentru a-ti face acest scrub, stoarce sucul de la o portocala si combina-l cu patru lingurite de malai. Amesteca ingredientele pana cand formezi o pasta si aplica masca pe fata curata, dar si pe gat. Fereste insa zona ochilor, unde pielea este mai sensibila. Cu ajutorul degetelor, maseaza usor pielea cu miscari circulare timp de unu-doua minute, iar apoi clateste cu apa calduta.

2. Scrub cu malai, miere si iaurt


Cand ai nevoie de curatare si hidratare, atunci apeleaza la urmatorul scrub: combina 1/4 ceasca de malai cu 1/4 ceasca de miere si 1/4 ceasca de iaurt. Amesteca pana cand obtii o pasta moale si cu ajutorul mainilor, aplica scrubul pe toata suprafata pielii si pe gat. Maseaza apoi intreaga zona, dar nu te clati imediat dupa ce ai terminat, ci mai lasa masca sa actioneze cinci minute.

3. Scrub cu malai, lapte praf si ceai de musetel


Un scrub recomandat pentru piele sensibila este cel care combina malaiul cu musetelul. Prepara o ceasca de ceai de musetel si lasa-l sa se raceasca. Pune-l intr-un bol si adauga peste el 1/4 ceasca de malai si o lingurita de lapte praf. Amesteca ingredientele si aplica scrubul pe toata fata. De aceasta data, renunta la masaj, pentru ca poti irita pielea mai tare. Lasa masca sa actioneze zece minute, iar apoi indeparteaz-o cu apa sau cu un burete.

Iti poti face un scrub cu malai o data pe saptamana, pentru a-ti curata tenul. Nu uita ca urmatorul pas dupa folosirea unui exfoliant este o hidratare intensiva a pielii.