10.10.2019
10 cele mai de succes modele originare din Moldova
Nu cunoastem daca frumusetea va salva lumea, insa stim ca o femeie atragatoare poate imblanzi inima oricarui barbat.

Republica Moldova este, probabil, una dintre tarile cu cele mai multe femei frumoase pe metru patrat. Despre acest fapt vorbeste succesul senzational pe care-l au tinerele noastre, atunci cand sunt invitate in strainatate pentru a colabora cu cele mai cunoscute branduri internationale. Noi ti-am pregatit un top al modelelor basarabene, care au reusit sa rupa priviri pline de admiratie din partea publicului de peste hotare.

Alexandrina Turcan este un fotomodel care a reusit performanta de a aparea in pictoriale pentru reviste celebre ca Elle, Vogue, Harsper’s Bazaar sau L’Officiel. Alexandrina a fost descoperita la 15 ani de catre agentia „Mandarina Models” din Romania, iar ulterior modelul a semnat cu celebrul brand „Major Model Management” din New York. La moment, frumoasa blonda este stabilita la Paris.

 

Daniela Hanganu a reusit sa marcheze o colaborare cu case de moda cu renume, precum Ellie Saab sau Chanel. Tanara basarabeanca este stabilita in Portugalia, acolo unde a emigrat impreuna cu familia de la varsta de cinci ani. Daniela continua sa viseze la colaborari fructuoase si cu alte branduri cunoscute. 

Xenia Deli este populara atat in tara, cat si peste hotare. Ea a aparut pe copertele celor mai notorii reviste de moda, printre care Elle, Sport Illustrated of South Africa si FMD Magazine. De asemenea, bruneta focoasa a colaborat cu brandul de lenjerie de dama Victoria’s Secret si a aparut si in videoclipuri muzicale pentru Calvin Harris si Justin Bieber. In 2016 Xenia s-a casatorit cu Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, un milionar egiptean in varsta de 65 ani, cu care are si un copil.

Ana Pirlog se poate lauda si ea cu pictoriale pentru revistele de frunte din industria modei. Irezistibila bruneta a pozat pentru Woman’s Health, Harper’s Bazaar si Cosmopolitan, chiar si Vogue Italia. In 2016 Ana a prezentat una din colectiile Victoriei Beckham in cadrul Singapore Fashion Week si ramane hotarata sa marcheze si alte performante in domeniul modellingului.

 Nadejda Savcova se poate lauda cu o cariera internationala exceptionala. Ea a cucerit podiumurile din Paris, Milano, New York. A colaborat cu agentii prestigioase de profil precum L’Agence Lisbon, La Models Los Angeles, Next Miami, Storm London, Tony Jones Amsterdam. Frumoasa moldoveanca a defilat alaturi de nume mari din industria modei, precum Carla Bruni, Eva Hertzigova sau Naomi Campbell. Pe langa asta, Nadejda vorbeste sase limbi.

Doina Ciobanu are 25 de ani si este din Chisinau. Astazi, este unul dintre cei mai importati influenceri din domeniul modei si al lifestyle-ului. Tanara si-a inceput drumul printr-un blog personal de moda, pe cand era inca in liceu. Treptat a ajuns sa se mute la Londra, blogul ei devenind din ce in ce mai vizitat, la fel si profilul de Instagram. In prezent lucreaza cu cele mai luxoase marci, face modelling si isi creste brandul propriu.

Modelul basarabean, Elena Matei, este cunoscuta in mare parte pentru succesul din aceasta vara, cand a fost aleasa fata unei noi colectii de costume de baie marca Beach Bunny – Resort 2020.

Prin aceasta colaborare, Elena a facut un pas extrem de important in cariera sa. Anterior cu Beach Bunny au mai colaborat figuri emblematice ale industriei fashion precum Irina Shayk, Candice Swanepoel si Kate Uptown.

Elena Matei activeaza ca model pentru diverse campanii si editoriale din intreaga lume, dar si pentru publicatii de renume precum Harper's Bazaar, Elle, Marie Claire, QP si Ocean Drive. Elena a aparut pe coperta revistelor Harper's Bazaar Vietnam, Harper's Bazaar Greece, Elle Greece, Haunted Magazine, Rumors, QP si Acqualina.

Natalia Onofrei face modelling de la 15 ani, de atunci a calatorit in Europa si Asia, dar nici America nu e departe si face parte din planurile sale. A lucrat la case de moda cu renume mondial ca Nina Ricci, Christian Dior, Lanvin, Alaia, revistele Elle, Harper’s Bazaar, Glamour si altele

PC: facebook.com

PC: stefandaniphotography.com

Olga Lelis a studiat in liceul din Tiraspol, locul unde a si copilarit. Acum lucreaza pentru agentia de modele Bareface din Emiratele Arabe Unite. 

PC: facebook.com/olga.lelis

PC: facebook.com/olga.lelis

 Katea Grama are doar 21 de ani si este originara din satul Taul, din raionul Donduseni. Datorita unei infatisari aproape exotice, tanara nu trece niciodata neobservata si a reusit sa apara atat in faimoasa revista Vogue Italia, cat si sa defileze la Milan Fashion Week, pentru una dintre cele mai mari si nonconforniste case de moda din lume, Gucci.

 

 

Sursa foto: Instagram.com, Facebook.com, Google.com

Articole din aceeasi categorie