După ani de muncă și perseverență, Marius și Olga Spătaru și-au construit singuri succesul. Povestea lor a început în Marea Britanie, acolo unde au fondat o companie de la zero, care în timp a devenit una dintre cele mai cunoscute pe segmentul său de activitate. Astăzi, experiența acumulată peste hotare o valorifică în Republica Moldova prin United Education Foundation, un proiect menit să ofere oportunități de învățare și dezvoltare personală.
„Noi vrem să impulsionăm absolut toți oamenii să își îmbunătățească calitatea vieții prin educație. Prin această fundație dorim să oferim acces gratuit la educație primară. Noi avem un proiect foarte frumos care va începe la finalul lunii. Este vorba de o școală gratuită de limba engleză pentru grupele de adulți și copii. Vom avea profesori acreditați din Marea Britanie, cursul acela gratuit va avea și o diplomă recunoscută acolo. Pentru început vor fi șase grupe, iar ulterior vor fi mai multe”, a menționat Marius Spătaru, fondator United Education Foundation.

Cristi Botgros - tot mai activ pe rețelele de socializare! Ce postare a făcut pe Instagram - FOTO
La baza proiectului stă o viziune clară: educația poate schimba vieți, dar trebuie să fie accesibilă tuturor.
„Pentru început, o să mergem cu firma mamă pe care eu o am, cea care se ocupă cu recrutarea studenților din UK și internațional. Cumva noi, ajungând acolo, știm ce cerințe sunt și ce anume trebuie să îndeplinească acei oameni ca să ajungă acolo. Prin această fundație noi vrem să ajutăm toate categoriile, de la copii la adulți, iar în timp să îndeplinească aceste condiții”, a notat Marius.
Conștienți de dificultățile pe care le întâmpină tinerii și adulții din mediul rural, soții Spătaru își propun să ducă educația de calitate dincolo de Chișinău.
„Eu știu că din păcate educația bună costă, pentru că oamenii de la sate, oamenii care nu au acces la ce am avut noi, nu au acces la informația asta și la multe lucruri prin care ei se pot dezvolta, iar eu vreau să le facilitez asta. Deși este în Chișinău sala unde vor face cursurile, în viitorul apropiat vrem să fim disponibili și în anumite sate, orășele, pentru că la Chișinău educația stă la îndemâna oricui”, a spus Marius Spătaru.

United Education Foundation funcționează în prezent ca o organizație non-profit, iar toate resursele sunt direcționate exclusiv către proiectele educaționale.
„Este o organizație non-profit, momentan, subvenționarea fundației este exclusiv prin compania mamă, toate fondurile pe care le are fundația le-am transferat din compania mamă. Însă curând vom încerca să scriem proiecte europene, să atragem fonduri, să fim finanțați și să găsim și sponsori pe viitor”, a afirmat fondatorul.
Planurile celor doi fondatori sunt ambițioase și se întind pe o perioadă de 10 ani. Marius și Olga își propun să creeze un campus universitar propriu, să ofere programe de schimb de experiență în Marea Britanie și să creeze un portal educațional accesibil tuturor.
„Noi avem o strategie pe o perioadă de 10 ani care va include un campus universitar al nostru, unde vom atrage fonduri și îl vom construi și îi vom face tot ce trebuie. Din păcate, trebuie să începem de la bază și anume cu copiii pe care trebuie să îi ducem mai departe în toate ciclurile. Vom începe să mizăm și pe partea britanică, pentru că prin suportul lor vrem să facem schimburi de experiență, să ducem copiii să studieze o lună în Marea Britanie, vrem suport pe partea de vize. În momentul în care un copil vede suportul de acolo, asta deja poate să schimbe viața și felul în care vede lucrurile. Vom face un portal pentru a face cunoscut acest proiect, el va fi peste tot”, a subliniat Marius.

Prin această platformă, procesul de înscriere și accesul la cursuri vor fi simplificate, iar informațiile vor fi disponibile pentru toți doritorii.
„Este pentru toată lumea, copiii se pot înscrie cu acordul părinților, dar portalul pe care îl creăm, acolo o să specificăm toți pașii și o să furnizăm aceste cursuri și informații. Sunt alții care plătesc bani grei pentru valoarea acestor diplome”, a subliniat fondatorul United Education Foundation.
*Acest articol este un produs comercial
SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU


