Cine este Tatiana Rusu, dincolo de titluri și activitate?
„Sunt un om simplu, dar cu multă dragoste pentru oameni. Sunt mamă, fiică, soție, prietenă, dar mai presus de toate, sunt un om care nu poate rămâne indiferent la suferința altora. Dincolo de tot ce fac, rămân aceeași Tatiana - un suflet care caută să aducă alinare acolo unde e durere, care trăiește intens fiecare clipă”.
Dacă te-ai descrie în trei cuvinte, care ar fi acelea?
„Altruistă. Determinată. Recunoscătoare”.
Cum te-a format copilăria în ceea ce faci azi?
„M-am născut într-o familie modestă, într-un sat mic din Moldova, unde am învățat de la părinții mei valoarea muncii, a demnității și a bunătății. Am crescut cu dragoste, dar și cu dureri timpurii - pierderea surorii mele când aveam doar un an și mai târziu alte încercări grele ale vieții. Toate acestea m-au învățat să fiu mai puternică, dar și să privesc oamenii cu mai multă blândețe. Cred că acea copilărie m-a pregătit pentru tot ceea ce fac azi”.
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în ultimii ani?
„Că timpul este cel mai prețios dar pe care îl avem. Am învățat să prețuiesc oamenii cât sunt lângă mine și să spun „Te iubesc” atunci când simt. Am învățat că viața se poate schimba într-o clipă și că trebuie să trăim conștient, cu recunoștință, fiecare zi”.
Cum a început povestea ta în zona implicării sociale? A existat un moment declanșator?
„Totul a început în Germania, acum aproape nouă ani, când am simțit că vreau să fac mai mult decât pentru mine. Am început să mă implic în grupuri de sprijin pentru moldovenii aflați acolo, să organizăm ajutoare, să fim aproape unii de alții. Apoi, în 2017, am lansat proiectul „Adoptă un bătrân”, iar de acolo lucrurile au prins contur. Momentul decisiv a fost însă în 2020, când am înființat Fundația MCharity și am simțit că acesta este drumul meu”.
Ce te-a inspirat să fondezi MCharity și Asociația ANDI?
„MCharity a fost răspunsul meu la nevoia de a aduce oamenii împreună pentru un bine comun. Asociația ANDI, Îngeri pe Pământ a venit mai târziu, după pierderea tatălui meu, Andrei, și a tatălui prietenei mele Oana, Dinu. Am simțit nevoia să facem ceva frumos în memoria lor și să ducem mai departe bunătatea lor. Ambele organizații sunt o parte din sufletul meu și o promisiune că voi încerca mereu să fiu acolo unde e nevoie de mine”.
Ce ai învățat despre tine de când ai început să lucrezi în acest domeniu?
„Am învățat că sunt mult mai puternică decât am crezut vreodată. Am descoperit că sensibilitatea mea, pe care uneori o vedeam ca pe o slăbiciune, este, de fapt,forța mea. Am învățat să mă ridic după fiecare cădere și să cred în oameni, chiar și atunci când pare greu”.
Au existat momente când ai vrut să renunți? Ce te-a făcut să mergi mai departe?
„Da, au fost momente în care oboseala, durerea și neputința m-au copleșit. Uneori, și oamenii cu intenții meschine sau cei care nu reușesc să empatizeze îți pot lua din putere. Dar, la celălalt capăt, au existat mereu motive să merg mai departe. De fiecare dată, un mesaj, o îmbrățișare, un „mulțumesc” sau un om salvat mi-au amintit de ce fac ceea ce fac. Simt că primesc o forță care nu vine doar din mine. Cred cu tărie că am un înger păzitor, că Dumnezeu mă întărește, îmi veghează pașii și mă ghidează să ajung acolo unde este nevoie de mine. Această credință mi-a dat curajul să merg mai departe și să fac cât mai mult bine”.
Spui că „viața este despre oameni, nu despre lucruri”. Cum se reflectă asta în viața ta de zi cu zi?
„Pentru mine, lucrurile sunt doar un mijloc, o necesitate trecătoare care îți poate oferi un minim de confort. Dar ele nu definesc fericirea, nu umplu sufletul. Oamenii sunt cei care dau sens vieții - poveștile lor, emoțiile împărtășite, clipele trăite împreună, amintirile pe care le construim unii cu alții.
Ceea ce rămâne cu adevărat sunt urmele pe care le lăsăm în inimile oamenilor. Eu îmi doresc să ating cât mai multe suflete, să las amintiri frumoase și o urmă de lumină acolo pe unde trec. Nu mă interesează să agonisesc lucruri; pentru mine contează să fac bine, să fiu de folos, să aduc alinare. Atunci când faci bine, nu doar schimbi viața cuiva, ci te schimbi și pe tine — pe cine ești și pe cine vrei să devii. Asta e adevărata bogăție”.
Care a fost cel mai emoționant moment din munca ta cu comunitatea?
„Sunt foarte multe momente, pentru că noi trăim intens tot ce facem - emoțiile, lacrimile, bucuriile, speranțele. Dar cele mai emoționante rămân întâlnirile de după. Atunci când te reîntâlnești cu oamenii pe care i-ai ajutat, când îi vezi zâmbind, când îți spun „Mulțumesc” și știi că, într-un fel, ți-ai lăsat amprenta în viața lor… Acelea sunt clipele care îți ating inima cel mai puternic. Sunt momente care îți confirmă că munca ta are sens și că ceea ce faci lasă urme - nu pe hârtie, nu în statistici, ci în suflete”.
Cum reușești să-ți găsești echilibrul între familie, muncă și proiectele de suflet?
„Nu e ușor. Sunt zile în care simt că timpul nu-mi ajunge și că port prea multe pe umeri. Dar Andra, fetița mea, e ancora mea. Încerc să fiu prezentă pentru ea, să-i ofer copilăria pe care o merită. Iar familia mea este sprijinul fără de care nu aș putea face toate acestea. Învăț în fiecare zi să îmbin munca cu dragostea de acasă”.
Dacă ai putea transmite un singur mesaj tuturor celor care te urmăresc, care ar fi acela?
„Fiți buni. Cred cu toată inima că omenirea are nevoie mai mult ca oricând de bunătate. Nu de perfecțiune, nu de aparențe, ci de oameni sinceri, empatici și prezenți unii pentru alții.
Bunătatea are puterea de a salva, de a vindeca și de a cuprinde sufletele oamenilor. Ne apropie, ne unește și ne arată că, dincolo de diferențe, suntem împreună. Pentru mine, fiecare campanie, fiecare poveste și fiecare om ajutat mi-au demonstrat că bunătatea poate crea punți între oameni și poate schimba destine”.
Sursa Foto: Arhiva Tatianei Rusu
*Acest articol este un produs comercial