„Am decis să deschidem clinica Dr. Romaniuc și Dr. Romaniuc 4kids la Bălți fiind că am observat o cerere din partea pacienților care veneau de la Bălți și nu numai de ls Bălți, dar din nordul Republicii Moldova. Am decis să deschidem clinica asta anume și pentru copiii și pentru maturi, de fapt este o clinică cu trei etaje, un etaj destinat copiilor și un etaj destinat maturilor”, a spus Dumitru Romaniuc, fondatorul clinicilor Dr. Romaniuc.
De la consultații de rutină și prevenție, până la tratamente complexe, clinica pune la dispoziția pacienților o gamă variată de servicii stomatologice, adaptate nevoilor fiecăruia. Pentru cei mici, sunt disponibile și metode speciale de gestionare a anxietății, astfel încât vizita la stomatolog să fie cât mai confortabilă.
„Prestăm toată gama de servicii stomatologice, punem accent în primul rând pe prevenție, mai ales la copiii, cât și la maturi. De obicei oferim tratamentele care merg standard, dar pentru copiii care sunt un pic mai anxioși sau se mișcă mai mult în fotolii, facem cu fani gaz, un azot care un pic îl relaxează copilul. Copilul este conștient, iar pentru copii care absolut nu pot sta în cabinet sau au nevoi speciale, atunci folosim anestezia generală. Grija față de pacienți este completată de o echipă de medici atent selectați și instruiți, care aplică aceleași standarde de calitate în toate clinicile rețelei. Tehnologiile moderne și atenția acordată fiecărui pacient contribuie la o experiență stomatologică bazată pe încredere și profesionalism”, a explicat Dumitru Romaniuc.
„Noi punem foarte mult accent pe calitate, din acest motiv căutăm foarte atent medicii. De asemenea, îi instruim, îi aducem la Chișinău și-i instruim după procedurile pe care le avem noi ca să fie calitate și să nu conteze dacă te tratezi la Chișinău, Cahul sau la Bălți”, a precizat fondatorul clinicilor Dr. Romaniuc.
*Acest articol este un produs comercial


