Perfect Skin lansează servicii cosmetologice
Cunoscut în special pentru serviciile de epilare definitivă, centrul Perfect Skin își extinde activitatea și introduce o gamă de servicii cosmetologice dedicate îngrijirii pielii și scalpului. Noua direcție vine ca răspuns la solicitările repetate ale clienților și include tratamente non și minim invazive, adaptate diferitelor nevoi ale pielii.
De șapte ani, Perfect Skin este specializat în proceduri de epilare, iar acum completează oferta cu servicii de cosmetologie bazate pe tratamente eficiente și personalizate.
„Perfect Skin este cunoscut ca centru specializat în epilare. Deja de șapte ani ajutăm femeile și bărbații să scape de părul inestetic. Mai recent, la cererea repetată a clienților, am inclus o gamă nouă de servicii, și este vorba despre servicii cosmetologice”, a spus directorul Perfect Skin, Diana Flocea.
Proceduri alese după eficiență, nu după tendințe
Potrivit acesteia, noua gamă include doar proceduri care și-au demonstrat eficiența și care respectă mecanismele naturale ale pielii.
„Am ales să includem proceduri non și minim invazive, anume cele care funcționează și sunt logice din punct de vedere anatomic și fiziologic pentru piele. Eu nu sunt adepta trendurilor și a tendințelor, așa că am ales ceea ce funcționează cu adevărat. Pentru rezultate maxime și pentru a menține efectul obținut după procedură, am adus și produse pentru îngrijirea la domiciliu. Împreună cu medicul cosmetolog, fiecare client primește recomandări personalizate, iar acest lucru aduce rezultate sigure”, a explicat Diana Flocea.
Noile servicii se adresează persoanelor care se confruntă cu diverse afecțiuni ale pielii și scalpului, dar și celor care își doresc tratamente de întreținere.
„Perfect Skin oferă consultații și tratamente pentru pielea problematică, sensibilă, cu cuperoză, hiperpigmentare, uscată sau deshidratată, prin proceduri precum Dermapen, peelinguri și curățări faciale combinate. Avem și tratamente pentru probleme ale scalpului, inclusiv căderea părului, iar pentru persoanele care nu își doresc proceduri invazive propunem lifting facial prin masaje și tratamente cu microcurenți”, a notat medicul cosmetolog Doina Donici.
Ce proceduri de epilare sunt cele mai căutate vara
În paralel, serviciile de epilare rămân printre cele mai solicitate, în special în sezonul cald.
„În zona de epilare oferim în continuare epilare cu laser Alexandrite și Diodă, electroepilare realizată cu echipamente canadiene Apilus, iar cele mai solicitate proceduri în sezonul cald sunt epilarea cu ceară și zahăr”, a menționat specialistul în epilare Virginia Secară.
Recomandările specialiștilor pentru procedurile efectuate vara
Directorul centrului spune că, pe timpul verii, alegerea procedurilor trebuie făcută în funcție de expunerea la soare:
„Pe timpul verii recomandăm procedurile care sunt mai prietenoase cu soarele. În cazul epilării, ceara și zahărul sunt cele mai solicitate și pot fi efectuate pe tot parcursul anului. La electroepilare și epilarea cu laser suntem mai atenți. Zona intimă și axilele pot fi tratate și vara, însă pentru zonele expuse la soare, precum brațele, picioarele sau fața, recomandările sunt diferite. În cazul feței, recomand să evităm electroepilarea și epilarea cu laser în această perioadă”.
Ea a precizat că majoritatea noilor proceduri cosmetologice pot fi efectuate și în sezonul estival.
„Curățările faciale, tratamentele împotriva acneei, procedurile de hidratare și lifting sunt potrivite și pe timpul verii. Iar un lucru foarte important este utilizarea zilnică a produselor cu SPF, care ar trebui să se regăsească în trusa fiecărei femei”, a adăugat aceasta.
Reduceri și cadouri pentru clienți
Potrivit reprezentanților centrului, în spatele rezultatelor obținute se află o echipă care investește constant în perfecționare și oferă soluții personalizate fiecărui client.
Pentru a marca lansarea noilor servicii cosmetologice, Perfect Skin a pregătit și oferte speciale. Clienții fideli beneficiază, în lunile iunie și iulie, de o reducere de 30% la toate procedurile cosmetologice. Totodată, pe parcursul lunii iulie, orice persoană care efectuează o procedură cosmetologică va primi gratuit o ședință de epilare laser pentru zona axilelor.
„Misiunea noastră rămâne aceea de a oferi servicii personalizate și proceduri care funcționează cu adevărat. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care își doresc soluții adaptate nevoilor lor”, a concluzionat Diana Flocea.

*Acest articol este un produs comercial


