„Scrisoare către puiul meu
5 ani de Andra!
Cinci ani de tine, iubirea mea!
Cinci ani de zâmbete, îmbrățișări, alergături prin casă și de „Mami, mai stai un pic lângă mine”. Te privesc și nu-mi vine să cred cât ai crescut. Parcă ieri te țineam în brațe tremurând de emoție, iar azi mă trezești dimineața cu „hai, mami, nu mai dormi, că s-a făcut ziuaaa”. Ai devenit o mică domnișoară cu opinii clare, replici de comedie și un fel unic de a întoarce orice ceartă în râs”, a scris Tatiana Rusu pe rețelele de socializare.

Fondatoarea MCharity a vorbit cu emoție despre curiozitatea, bunătatea și lumina pe care micuța Andra le aduce în viața lor.
„Anul acesta ai vorbit mai mult ca niciodată. Ai întrebat de toate: „De ce oamenii suferă?”, „Unde locuiește Doamne-Doamne?”, „De ce bunelul a plecat la Doamne-Doamne?” — și am rămas de multe ori fără cuvinte. Ești deșteaptă, curioasă și plină de lumină. Ai o inimă mare, de om bun. Îți place să dăruiești, să ajuți, să fii printre oameni. Când ne vezi alergând pentru copii bolnavi, vii lângă mine cu zâmbetul tău și spui: „Și eu vreau să ajut, mami!” — și atunci simt că tot ce fac are sens. Tu ești dovada vie că binele se învață prin exemplu, nu prin cuvinte”, a continuat Tatiana.

Ea a mărturisit că fiica ei este plină de viață, iubire și energie pozitivă, o fetiță care aduce bucurie în fiecare zi.
„Îți place muzica, dansul și rochițele care se învârt, îți plac serbările și aplauzele, dar mai ales îți place să iubești. Ai o iubire necondiționată pentru toți și toate. Inclusiv pentru jucăriile pe care refuzi să le dai „că și ele au suflet”. Te rog doar un lucru, puiule: să rămâi mereu așa — senină, bună, sinceră și liberă. Să crești fără frică, cu inima plină de lumină. Să-ți păstrezi bucuria, chiar și atunci când viața nu e cum o vrei tu. Ești motivul meu de fiecare zi. Ești acasă, alinare și credință. Când îți aud râsul, toate grijile dispar. Te iubesc cu fiecare respirație, cu fiecare dor, cu fiecare vis de mamă. Să-ți fie lumea mare și frumoasă, iar Dumnezeu să te țină sănătoasă, că restul le face mami și tati! La mulți ani, Andra mea! Te iubim până la cer și înapoi”.

Internauții au fost profund impresionați de emoția transmisă și au felicitat micuța sărbătorită prin zeci de comentarii pline de căldură:
„La mulți ani fericiți pentru Andruțaaa!”, „La mulți ani, copil minunat! Îți doresc să fii sănătoasă, fericită și să ai parte de tot ce este mai bun în lume. Domnul să te ocrotească mereu, să te călăuzească pe drumul vieții și să-ți umple inima de iubire și bucurie!”, „La mulți ani buburuză dulce și frumoasă!!! Crești un suflețel minunat, blând și iubitor!!! Să fii sănătoasă și fericită”.

*Acest articol este un produs comercial
