08 mai 2026, 10:00

Emoționant! După ani de despărțire, peste 150 de membri ai familiei Motricală s-au reîntâlnit - VIDEO

Familia Motricală
Facebook/ Familia Motricală

Într-o perioadă în care multe familii sunt răspândite în diferite colţuri ale lumii, o familie din Moldova încearcă să readucă aproape ceea ce distanţa a separat. La Criuleni, Petru Motricală a organizat, pentru al doilea an consecutiv, o reuniune de familie cu un scop simplu, dar profund: ca rudele să se cunoască între ele şi să refacă legăturile pierdute în timp. A adunat în jur de 150 de membri ai familiei, iar toţi au purtat costume naţionale. Cum a arătat acest moment sensibil, află detalii din cadrul unui material marca „O Seară Perfectă”.

Reuniunea de familie din Ţibirica

Fraţi, surori, copii, nepoţi, unchi şi mătuşi – generaţii întregi se reunesc într-un singur loc, pentru unii fiind o revedere emoţionantă, pentru alţii – o primă întâlnire. Este vorba despre o familie din Ţibirica, raionul Călăraşi, iar cel care i-a adunat pe toţi este Petru Motricală.

„Nu pot să-mi uit amintirile din copilărie, când la părinții mei se grămădeau toate între neamuri; seara făceau ceva torceu sau șezătoare, cântau, să gândești, și întotdeauna îi vedeam pe mulți, mulți, mulți. Și totuși am hotărât că viața, începând cu anii '88 – '90, ne-a despărțit; toți ne-au împărțit, nu știu, în toată lumea. Și totuși am hotărât să-i chem, măcar să nu-i cunoaștem, ca un sânge care am fost”, a spus Petru Motricală, fondator Nanu Market.

Citeste si :  Cum se menține Victoria Beckham în formă la 52 de ani. Obiceiul pe care îl are la prima oră a dimineții
Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook

Dacă anul trecut la întâlnire au participat aproximativ 67 de persoane, în mare parte din ţară, anul acesta evenimentul a adunat în jur de 150 de membri ai familiei, inclusiv veniţi de peste hotare. Momentul a fost unul sensibil şi emoţionant pentru rudele care s-au revăzut după 50 de ani.

„Eu sunt sora cea mai mare a stăpânului acestei adunări. Noi suntem doi frați și cinci surori și adunarea de azi numără undeva peste 150 de persoane, dar din toți suntem peste 300. Mama are două surori și un frate, tata are trei surori. Și iată copiii tuturor. Aceștia suntem aici prezenți, și nepoții, și avem și strănepoți. Mulți dintre noi au și strănepoți. Toți verișorii, toți, toți. Adică cei care sunt peste hotare, cei care sunt plecați, dar planuim ca anul viitor să fim toți. Cu doamna nu ne-am revăzut, suntem verișoare din copilărie. Avem multe persoane. Deci avem din România, din Danemarca, din Italia, cei care au putut să vină”, a menționat Ana Ursu, sora.

„Foarte emoționați, fericiți, liniștiți, cu emoții foarte mari. Suntem uniți, cele mai multe amintiri frumoase sunt de la părinți”, a adăugat Galina Bordei, sora.

„100% pe toți îi cunosc. În fața mea este o verișoară, n-am văzut-o de când era în clasa a noua. Și acum o vedem la 40 de ani”, a notat Tudor Motricală, frate.

„Este o întâlnire foarte... de suflet cu membrii, cu familia noastră mare, Motricală, ai cărei părinți au fost mulți frați și surori, și care au dat naștere tuturor copiilor. Este foarte interesant”, a specificat Galina Motricală, cumnată.

Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook

Tradiție, rădăcini și colecții impresionante

Evenimentul, în stil tradiţional, a avut loc chiar în gospodăria familiei din Criuleni. Toţi au purtat costume naţionale, într-un gest simbolic care subliniază identitatea, apartenenţa şi respectul pentru rădăcini.

Prin această iniţiativă, organizatorii îşi propun nu doar o simplă întâlnire, ci o reconectare autentică între oameni legaţi prin sânge, dar despărţiţi de distanţă şi timp.

„Sunt membri ai familiei, dar din generația a treia, a patra, pe care îi vedem pentru prima dată, care au venit de anul trecut de la prima reuniune organizată de fratele Petru și, într-un cuvânt, totul este la superlativ. Mulțumim organizatorului”, a mărturisit Maria Gorceag, sora.

Citeste si :  8 mai: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

„Eu din Danemarca am venit și toată ziua am încercat să țin minte toate numele și toate gradele de veri și unchi și mătuși și cred că până mâine, poate îi țin minte pe toți”, a precizat Oana Gorceag, nepoata.

„Au trecut mulți ani, încerc să-mi aduc aminte, sunt cunoscuți, dar nu ne mai reamintim exact cine sunt, pentru că, din păcate, au trecut anii. Ne revedem foarte rar și datorită domnului Petru, care a organizat un asemenea eveniment pentru marea familie, verișori și prieteni. Sper să fim toți sănătoși și, în primul rând, ca gazdele să poată organiza pe viitor cât mai multe evenimente”, a spus Tudor Gorceag, cumnat.

Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook
Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook

Reuniunea devine astfel un exemplu viu despre importanţa familiei şi despre efortul de a păstra vii relaţiile, indiferent unde te poartă viaţa.

„Trebuie să fii cu o familie puternică, sănătoasă și bucuroasă și nu înseamnă ceea ce ai, ci înseamnă ceea ce lași în urma ta”, a concretizat Petru Motricală, fondator Nanu Market.

Întreaga familie a admirat o colecţie impresionantă de clopote. Colecţia lui Petru Motricală numără peste 500 de clopote, fiind cea mai mare din ţară. Pasiunea lui a început în copilărie, când tatăl său i-a făcut un clopot după ce pierduse unul drag, iar întreaga familie îi admiră dedicarea și colecția impresionantă.

Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook
Familia Motricală
Familia Motricală/ Facebook

*Acest articol este un produs comercial