La 27 de ani de PRO TV, Elena Vrânceanu a adus pe podium o colecţie în care părul devine artă. Dar în spatele creaţiilor spectaculoase se află o poveste despre putere, transformare şi renaştere.
Pentru Elena Vrânceanu, hairstylingul nu înseamnă doar frumuseţe, ci creaţie, fantezie şi libertatea de a transforma firele de păr în adevărate personaje.
„Elena Vrânceanu este campioană mondială absolută în hairstyling şi campioana absolută europeană, campioana absolută internaţională în domeniul hairstyling şi de exemplu în ceea ce vom prezenta astăzi, mai mult pe domeniul fantasy. Este mai mult decât să faci coafuri, este să faci creaţii din coafuri, adică poţi să faci o corabie din coafuri, gladiatori, dragoni, flori.. dar un fashion artist ar însemna ca să, să aduci imaginaţia la nivel de creaţie”, a spus Elena Vrânceanu.
În spatele artei se află şi o poveste de viaţă.
„Vor defila modelele de la Inga Ojog Iomodels, ele lucrează cu mine de ceva timp deja şi am mai participat la careva să spunem aşa, show-uri.. aici sunt implimentate toate 4 sezoane şi primăvara şi vara şi iarna, toamna”, a povestit Elena Vrânceanu.
Elena Vrânceanu spune că a ales să numească show-ul „Din cenuşă spre lumină”, pentru că acesta vorbeşte despre puterea de a te ridica după momente dificile.
„Astăzi vor defila modelele de la Inga Ojog. Ele lucrează cu mine de ceva timp deja și eu am mai participat la careva show-uri și astăzi eu am decis ca să numesc acest show „Din cenușă spre lumină”. Pentru că orice om cade, oricât om se ridică. Sunt oameni care au căzut, dar nu s-au mai ridicat. Pentru mine asta ar însemna ca să dau un imbold celor oameni care nu își știu să se ridice, să ia un exemplu de la ceea ce ceea ce este aici”, a spus hairstilista.

Povestea colecţiei este legată şi de experienţa personală a Elenei Vrânceanu, care spune că, după ce s-a confruntat cu o boală gravă, a găsit puterea de a se ridica şi de a crea din nou.
„Pentru că să aduci un om creativ este atunci când ai căzut și nu te-ai mai putut ridica. De exemplu, eu m-am îmbolnăvit de cancer și după ce m-am tratat, să spun așa, boala într-un fel s-a oprit și eu am primit o șansă la viață, pentru că eu am spus că n-am făcut totul. Dovada, când m-am ridicat, am început să creez și asta s-a întâmplat nu demult, din 2023 până în 2026. Trei ani, spunem, mulți spun că am zburat”, a povestit Elena Vrânceanu.
În colecţie au fost integrate mai multe simboluri, fiecare având propria semnificaţie pentru autoare. Dragonul reprezintă puterea, îngerul – credinţa, iar gladiatorii sunt un simbol al forţei care vine din interior.
„De asta și am făcut în colecția mea și un dragon, pentru că să ai putere ca un dragon să trăiești, am făcut un înger, pentru că fără puterea lui Dumnezeu nu suntem nimeni, pentru că planuri noi avem multe, dar Dumnezeu le are pe ale lui. Am făcut gladiatori din păr, iarăși, coifurile vor fi elemente din păr, pentru ca să dau simbolul puterii care vine dinăuntru. Și florile, păpădia ar însemna nemuritor, pentru că când moare păpădia? Niciodată. Pentru că când se scutură păpădia, ea și împrăștie prin lume acele mici rădăcini care tot cresc. Și, de exemplu, aici sunt implementate toate patru sezoanele: și primăvara, vara și iarna, toamna”, a explicat Elena Vrânceanu.
Astăzi, fiecare creaţie vorbeşte despre transformare, curaj şi renaştere.
„Am încercat în orice caz să mă apropii de inimile tuturor care vor fi prezenţi în această seară şi desigur care ne vor vedea pe micile ecrane”, a spus hairstilista.
Pentru Elena Vrânceanu, participarea la aniversarea PRO TV a fost şi împlinirea unui vis pe care şi l-a pus chiar de ziua sa.
„Mi s-a împlinit un vis. Pentru că când am primit invitația, mai întâi am rămas șocată. De data de 10 august a fost ziua mea de naștere și când mi-a adus soțul tortul la ora 12:00, eu mi-am pus asta dorința asta. Și pe 15 august a venit propunerea și vă dați seama că eu am spus că asta e prima dată în viață când la mine dorința s-a împlinit așa de repede”, a povestit Elena Vrânceanu.
Pentru Elena, totul începe cu dragostea pentru artă.
„Iubesc toți clienții, adică și bărbați, și femei, nu contează. Pentru mine nu există gen, pentru mine există doar păr, limbajul părului, atât”, a notat Elena Vrânceanu.

*Acest articol este un produs comercial


