Experiență directă în culisele unui videocast
Tinerii nu sunt simpli spectatori la filmările videocastului „FII cu Zina Bivol”. Ei urmăresc procesul din culise și descoperă cum este pregătit un interviu, cum sunt formulate întrebările și cum o idee este transformată într-un material pentru public.
În actualul sezon, dedicat creatorilor de conținut și formatorilor de opinie, participanții au urmărit întâlnirile cu invitați precum Olga Țapordei, Elisoa Cynthia, Gabriela Damir, Cristina Eftodii, Victoria Roșca și Ludmila Adamciuc.
După filmări, tinerii au avut ocazia să discute direct cu invitații, să le adreseze întrebări și să afle mai multe despre experiența lor, inclusiv aspecte care nu ajung întotdeauna în fața camerelor.


Întâlniri cu jurnaliști și creatori de conținut
Programul Școlii de comunicare „FII” include și întâlniri cu jurnaliști, specialiști în comunicare și creatori de conținut. Printre cei care au lucrat cu participanții se numără Lilia Ojovan - Lilu, Rusalina Russu, Cristina Bumbu, Emma Bodarev și Nadia Darie, venită din România pentru a susține această inițiativă.
Fiecare întâlnire este axată pe o direcție concretă, iar participanții primesc și teme practice. Astfel, informațiile discutate în cadrul sesiunilor sunt transformate în exerciții și materiale proprii.
Pe parcursul realizării temelor, tinerii sunt ghidați de formatori, astfel încât ideile lor să capete o formă clară și creativă.

Tinerii au devenit prezentatori de videocast
Una dintre cele mai practice experiențe a avut loc chiar în platoul videocastului. De această dată, Zina Bivol a trecut în rolul de invitat, iar participanții au ocupat locul prezentatoarei.
Fiecare dintre ei a avut ocazia să conducă un scurt dialog, să formuleze întrebări și să reacționeze la răspunsurile interlocutorului. Exercițiul le-a oferit șansa de a experimenta direct ce înseamnă să fii în fața camerelor și să construiești o conversație.
Pentru tineri, experiența a însemnat mai mult decât un simplu exercițiu de prezentare. Ei au putut observa cât de importantă este formularea întrebărilor, capacitatea de a asculta și de a adapta discuția în funcție de răspunsurile interlocutorului.

„FII informat, nu formatat”
O altă componentă a proiectului este rubrica „FII informat, nu formatat”, parte a videocastului „FII cu Zina Bivol”. Aceasta urmărește să-i ajute pe tineri să privească informația cu mai multă atenție, să verifice sursele și să recunoască manipularea și dezinformarea.
Prin exerciții și discuții, participanții sunt încurajați să își formeze propriul punct de vedere și să analizeze critic informațiile pe care le întâlnesc în mediul online.

Cine se află în spatele proiectului
Școala de comunicare „FII” este coordonată de Elena Vorotneac, Viorel Cozma și Zina Bivol, fiecare având un rol distinct în desfășurarea proiectului.
Elena Vorotneac, fondatoarea Asociației Obștești „ATU”, Pedagogul Anului 2022 și deținătoarea Distincției onorifice „Curaj civic pentru educație”, oferită de Casa Regală din România în 2025, coordonează componenta educațională și lucrul cu tinerii.
Viorel Cozma, actor la Teatrul Geneza Art se ocupă de componenta creativă, în timp ce Zina Bivol, regizoare, jurnalistă și gazda videocastului „FII”, contribuie la dezvoltarea abilităților jurnalistice ale participanților și îi implică în experiența practică din platoul de filmare.

Școala de comunicare „FII” continuă cu noi activități și exerciții practice. Materialele realizate de participanți sunt deja în proces de dezvoltare, iar cele mai bune lucrări urmează să fie premiate în cadrul evenimentului final organizat de Asociația Obștească „ATU”, în colaborare cu Agenția Națională pentru Tineret și Ministerul Educației.
Proiectul Școala de comunicare „FII” este implementat de AO „ATU”, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2026, susținut de Ministerul Educației și Cercetării.


*Acest articol este un produs comercial


