În satul Boghenii Noi, raionul Ungheni, un hectar de pământ găzduiește o cultură mai puțin obișnuită pentru Republica Moldova: șofranul, considerat unul dintre cele mai scumpe condimente din lume. Cristina Rotari este agricultoarea care a ales să investească în această plantă exotică, după ani de documentare și testări ale solului. Șofranul ecologic poate ajunge la prețuri de până la 60 de mii de euro pentru un gram, însă obținerea lui presupune multă muncă, răbdare și atenție la fiecare etapă, de la plantare până la uscare.
„Acum este perioada de culegere și astăzi am prins un pic de soare. De obicei, au fost două săptămâni, le-am cules în ploaie. Și acum urmează să separăm stigmatul de floare, după care merge, este amplasat pe o tavă și merge într-un cuptor special. Merge spre uscare. Se usucă și după aia se sigilează, după care poate fi folosit deja”, a povestit Cristina Rotari, fondatoarea Gold Șofran Bio.
Bulbii de șofran sunt aduși din străinătate, dar solul din Moldova s-a dovedit favorabil dezvoltării acestei plante.
„Bulbii sunt procurați din Italia. Nu este o plantă pretențioasă, ea nu necesită ploaie, ea nu necesită pământ deosebit, pentru ea este ideal un pământ nisipos. Poate crește și în lut, și în pământ mai pietros. Este rezistentă iarna până la -25 grade și deja ea înflorește până afară ajunge temperatura de un grad. Nu este o floare multianuală. Ea înflorește o dată în an și se înmulțește tot prin bulbi”, a explicat agricultoarea.
Florile apar o singură dată pe an, toamna, iar plantarea bulbilor trebuie făcută într-un sol bine afânat și la temperaturi potrivite.
„Florile înfloresc o dată în an, doar toamna, și se plantează tot toamna. De ce se plantează toamna? Pentru că bulbul necesită să fie plantat într-un sol bine afânat și să nu fie o temperatură afară de mai mult de 27grade. Din acest motiv, el se plantează vara târziu sau toamna. Eu am ales să-l plantez toamna pentru că eu nu vreau să-l expun la soare mai multe ore”, a menționat Cristina.
Cât poate costa un kilogram de șofran
Deși cultivarea presupune multă muncă manuală, șofranul poate deveni o afacere profitabilă, cu condiția ca producătorul să aibă acces la o piață de desfacere. Prețul depinde de calitatea produsului și de modul în care acesta a fost cultivat, recoltat și uscat.
„Se merită, dacă ai unde să-l realizezi. Poate ajunge până la 80 de euro gramul. Asta tot depinde de bulb, cum a fost plantat, cum a fost îngrijit, cum a fost crescut, cum a fost uscat, când a fost cules. Prețurile nu le stabilim noi. Sunt companii care se ocupă de asta”, a spus Cristina Rotari.
După uscare, șofranul este trimis la laboratoare specializate, unde este evaluată calitatea acestuia. Agricultoarea colaborează cu o companie din Elveția, care analizează produsul și stabilește categoria în care se încadrează.
„Din moment ce șofranul este uscat, se trimite la o companie, eu lucrez cu Elveția. Eu trimit în Elveția șofranul, acolo se fac niște teste, care stabilesc ce calitate are șofranul. Este șofran de calitate superioară, medie și, bineînțeles, calitate proastă”, a relatat aceasta.
Potrivit Cristinei Rotari, șofranul cultivat de ea a obținut rezultate care îl încadrează în categoria de calitate superioară.
„La noi șofranul este de calitate superioară, el conține 256 din 260 de crocin, care este cea mai înaltă cifră la șofran. Avem certificat chiar bio, organic. În Republica Moldova nu putem primi așa certificate, dar noi lucrăm cu o companie din Germania, deci inspectorul vine, se testează solul în laboratoare și, dacă nu conține pesticide, noi am primit certificat organic, bio suntem”, a afirmat agricultoarea.
Munca manuală și riscurile unei culturi exotice
Cristina Rotari spune că nu folosește pesticide pentru a combate plantele nedorite, deoarece își dorește să obțină un produs alimentar fără astfel de substanțe.
„Se lucrează tot manual, se plivește buruiana, nu stropim cu pesticide ca să ucidem, deci este un produs alimentar și nu putem să ne permitem ca să punem în farfuriile oamenilor un produs care este cu pesticide”, a declarat aceasta.
Condițiile meteorologice, bolile sau problemele apărute în perioada de înflorire pot afecta recolta și pot provoca pierderi importante.
„Ca anul trecut, am avut doar o zi în care a fost așa, să zicem, un timp mai urât, ploios. Anul ăsta deja două săptămâni tot avem noroc doar de ploaie. Astăzi avem soare”, a povestit Cristina Rotari.
Ploaia nu afectează neapărat florile, însă face mai dificilă culegerea acestora. În plus, agricultoarea atrage atenția că recoltarea trebuie făcută la timp, pentru a păstra calitatea produsului.
„Nu le strică nimic florilor dacă plouă, problema este în noi, pentru că este mai dificil să le culegem, dar cu floarea nu se întâmplă nimic. Floarea trebuie culeasă în fiecare zi, nu trebuie expusă la soare puternic mai mult de 5-6 ore, pentru că își pierde din proprietăți”, a explicat fondatoarea Gold Șofran Bio.
Șofranul, apreciat în gastronomie și frumusețe
Șofranul este apreciat nu doar pentru aroma și culoarea pe care le oferă preparatelor culinare, ci și pentru compușii săi bioactivi, studiați pentru posibile efecte benefice asupra sănătății.
„Este benefic și cunoscut prin beneficiile lui pentru organismul nostru, în gastronomie, frumusețe. Este o plantă puternică, conține crocină, este foarte folositoare sistemului imunitar. Este un antiinflamator foarte puternic, un antioxidant la fel, puternic. Pentru copilași este folosit în memorie, atenție, crește sistemul imunitar, mai ales pentru iarnă. Se folosește și pentru slăbit, potolește pofta de mâncare”, a menționat Cristina.
*Acest articol este un produs comercial


