13.06.2019
Alergia solara - cum o tii sub control
Alergia solara descrie o serie de afectiuni caracterizate de aparitia unei eruptii pruriginoase in urma expunerii la soare.

Cea mai comuna forma de alergie solara este eruptia polimorfa la lumina sau prurigo-ul estival, care apare la prima expunere la soare din an si care se amelioreaza pe durata verii, odata ce pielea se obisnuieste cu nivelurile mai ridicate de radiatii ultraviolete. Clicksanatate.ro recomanda:

Dermatita creste riscul de alergie solara

Exista anumiti factori de risc pentru aparitia alergiilor solare. Unii oameni sunt alergici la soare din nastere, pe cand altii se confrunta cu simptome numai atunci cand sunt expusi la anumite substante si apoi la soare (parfumuri, dezinfectanti, arome, creme) sau la anumite medicamente, precum antibioticele (in special, tetraciclinele, fluorochinolonele si sulfonamidele) sau antiinflamatoarele nesteroidiene. Cazurile usoare de alergie la soare se trateaza fara tratament de la medic, pe cand cele mai severe trec cu creme sau steroizi orali. Din categoria de risc fac parte si cei cu dermatita sau care au un frate sau un parinte alergici la soare. 

Cum recunoasti alergia solara

 Prurigo-ul estival produce o eruptie cutanata sau arsura in primele doua ore dupa expunerea la soare. Eruptiile cutanate apar de regula pe zonele cele mai expuse, precum gat, piept, brate si picioare. In plus, pot aparea si frisoane, cefalee, greata si stare de rau. In cazuri rare, pot aparea vezicule mici, pline cu lichid.

Eruptia se manifesta prin pete (macule) de culoare rosie. In unele cazuri, eruptia cutanata se extinde si pe pielea acoperita de imbracaminte. Deoarece eruptia fotoalergica este o forma de hipersensibilitate intarziata, simptomele apar la una sau doua zile dupa expunerea la soare.

Asa se pune diagnosticul

Daca te confrunti cu urticarie sau vezicule pline cu lichid mergi la medic pentru diagnostic. Uneori pot fi necesare teste suplimentare, inclusiv: o biopsie cutanata, teste de sange pentru a exclude lupusul eritematos sistemic (o boala autoimuna cronica, care poate afecta diferite organe ale corpului, in special, pielea, articulatiile, sangele, rinichii), o testare la lumina ultravioleta sau fototestarea, care verifica reactia pielii la anumite lungimi de unda ale luminii UV.

Masuri de preventie

Inainte de a iesi din casa, aplica protectie solara cu factor de protectie solara (SPF) de cel putin 30, cu un spectru larg de protectie impotriva razelor ultraviolete A si ultraviolete B.

Foloseste protectie de soare si pe buze. Acesta ar trebui sa aiba SPF 30+.

Limiteaza timpul petrecut in aer liber intre orele 10.00 si 16.00. 

Poarta ochelari de soare cu protectie impotriva luminii ultraviolete.

Imbraca pantaloni lungi, tricouri cu maneci lungi si acopera-ti capul cu o palarie cu borul larg.

Daca administrezi un medicament pe baza de prescriptie medicala si obisnuiesti sa petreci mult timp in aer liber, discuta cu medicul daca trebuie sa iei cateva masuri preventive in timpul expunerii la soare.

Tu cum tii sub control alergiile de soare?

Da like paginii noastre de Facebook si fii perfect informata!

Sursa foto: Google.com

Articole din aceeasi categorie