Adrian Ursu si Irina Negara au plecat in vacanta impreuna cu fiica lor, Maria-Andreea. Se asteptau la un concediu de neuitat, si asa si va fi, pentru ca au trecut printr-un adevarat cosmar - un incendiu de amploare. Iata postarea artistului de pe Faceboook:

„Ieri am vazut ce inseamna Panica, Frica Enorma in jur, ce inseamna Foc Mare si Flacari de zeci de metri inaltime! 

Pe video sunt secvente mici de la inceputul incendiului si dupa, pentru ca nu era timp de filmat.

Va povestesc ce a fost!

Sunt cu Irina si fata noastra, Maria-Andreea, in vacanta la mare! 

Stateam aseara in hotel si ascultam muzica. Fumul de la „un gratar din restaurant” ( asa cum credeam noi ), a inceput sa deranjeze. Facand cativa pasi spre Receptie, am inteles ca lucrurile nu stau bine deloc!

Muntele de la maxim 200 de metri de noi, arde! 

O stanca imensa cu multa vegetatie emana atata lumina si caldura, ca iti era frica sa-ti inchipui ce se poate intampla in viitorul apropiat!

De aici a inceput panica fireasca a turistilor din hotelul nostru, a administratorilor si a intregului staf.

Toti alergau, chemau pompieri, scoteau automobilele ce se aflau cel mai aproape de stanca, duceau cu ei zeci de stingatoare, dar in comparatie cu flacarile enorme si vantul extrem de puternic ce batea spre noi, toate erau nimic! 

Turistii alergau in toate partile, care cu bagaje, care cu copii si carucioarele lor...

Eu am descoperit o stare noua pentru mine: am intrat intr-un regim caruia inca nu i-am gasit nume si explicatie: 

Auzeam tot, vedeam perfect ce se petrece, dar nu lasam sa intre in mine frica si analizam. 

Inauntru era liniste, doar creierul s-a activizat la cote maxime pentru a alege corect.

Am lasat sotia si fata noastra de 5 ani in siguranta ( siguranta relativa in realitatea de Force major in care eram ) Am alergat spre camera de hotel, care era in alt capat de hotel unde focul parea a fi departe. 

(Mai tarziu, am aflat ca, de fapt, focul se raspandea cu o viteza de 1,5 km pe ora. Foarte repede! In 10 min - 250 m, exact la hotel putea ajunge.)

Desi am intâlnit oameni care mi-au spus ca au reusit sa-si stranga bagajele, imi era clar: iau doar actele si stiu un drum direct spre mare, acolo unde scumpele mele deja ma asteptau.

Fara mine, fetele au trecut prin alt val de panica si mai mare in jur: barbati ce strigau, se certau, adolescenti si maturi care unii plangeau, altii alergau, un barbat isi striga disperat sotia...

Cand am venit pe plaja, mi-am vazut fetele speriate si pe Andreea plangand: tati, tati... nu-mi place ziua asta! Vreau in Moldova, vreau la bunica...

In jur era exact ca pe TITANIC: la mal cateva barci mici si sute de oameni asteptand si uitandu-se la focul care deja era alaturi de primele blocuri de hotel din virful stancii!

Straniu imi era, dar tot in aceeasi stare eram, calm, aparent prea calm ma uitam in jur ca la un film, dar cat se poate de real. (Am iesit doar azi din starea aceea si am tras „un bocet” de 10 secunde, scriind acest text)

Ieri pe plaja am adaugat chiar si un zambet larg si i-am spus Andreei ca are o vesta de salvare tare faina si de unde a luat-o... Am imbracat-o si pe mami si toti am plecat pe terasa de pe plaja unde s-au refugiat multi oameni.

Am analizat ca daca vantul bate foarte puternic spre noi, atunci focul e de neoprit si hotelul fiind 70% din lemn, lozie si copaci, nu avem iesire decat pe mare. 

Terasa tot din lemn si lozie este, asa ca am cautat cu ochii si am gasit o stanca mare doar de piatra, chiar in apa, fara vegetatie.

Ne-am mutat si ne-am adapostit acolo. 

Cand flacarile pe care le vedeti din secventa a 3-a se vedeau deasupra hotelului, multa lume a venit pe acea stanca: in special, familii cu copii!

Niste salvatori aveau doar doua cercuri pentru maxim 8 persoane. Nici nu am incercat sa urcam, pentru ca era asa panica la ele, ca mai bine ne bagam in apa direct si inotam pana la malul altui hotel. 

Cineva spunea ca focul nu va ajunge la noi, dar de la fum s-ar putea sa nu putem respira si...

Multumesc Lui Dumnezeu ca nu a fost nevoie sa sarim in apa, ca din toti inot doar eu, iar fetele cu veste (chiar si cu ajutorul meu) ar fi inotat tare greu, iar de frica, nici nu mai zic.

S-au mobilizat Staful si Salvatorii din hotel si ne-au evacuat de acolo in siguranta pana la drumul principal din aproprierea hotelului, unde focul deja a fost stins.

Cu autobuzele care abia isi faceau loc printre pompieri, ambulante, salvatori... am fost dusi in alte hotele care ne-au primit superb. Multumim hotel Sunis, din numele tuturor turistilor si din numele hotelului Club Marvy!

..................

P.S. In microbuzul nostru, o familie mare, cu bunici, copii si bebelusi se bucurau ca s-au salvat... iar peste cateva secunde, fiica de vreo 30 de ani ii spunea cu pretentii si cu mandrie mamei sale de vreo 50 de ani: 

Eu macar doua bagaje am salvat!

Nu va spun ce nationalitate erau, ca nu vreau sa va trezesc stari, suparari...

Aici nu e vorba de nationalitate (cred, sper) e vorba de noi, oamenii, si de starea de afect, frica enorma si panica in care intra multi si fac lucruri de neexplicat!

Mi-am amintit de accidentul aviatic de nu demult, unde dupa aterizare fortata, in timp ce jumatate de avion ardea, unii pasageri inainte de evacuare si-au luat bagajele si alergau cu ele in maini.

Aveti grija de voi, de familiile voastre! 

Credeti sincer in ceva, macar in ceva, in Univers sau in Dumnezeu, dar credeti si haideti sa avem grija ce spunem, ce gandim si ce facem si sa ne corectam prioritatile in viata.

P.S.2 Textul nu l-am scris pentru compasiune, atentie, incurajari sau like-uri... 

Sper doar ca poate mai multa lume se va gandi la adevaratele valori si vom invata mai des sa spunem Multumesc pentru tot ce ni se da si avem!”

Sursa foto/ video: Facebook.com