07.08.2019
72 de ani frumosi si-o iubire de-o viata. La multi ani, Sofia Rotaru!
Astazi, indragita interpreta implineste 72 de ani. Pe langa cariera sa stralucita pe care a reusit sa si-o construiasca in timp, Sofia Rotaru a trait o adevarata poveste de dragoste alaturi de sotul ei – Anatolii Evdokimenko.

Cei doi au fost impreuna 34 de ani. Casnicia lor a fost simbioza perfecta dintre iubire, loialitate si succes.

Povestea despre cum Anatolii Evdokimenko s-a indragostit de Sofia Rotaru, vazand-o pe coperta unei reviste nu este fictiune, ci purul adevar. Sofia, pe atunci in varsta de 17 ani, castigase un concurs, iar drept urmare, a aparut pe acea coperta.

Intors de la serviciul militar, Anatolii a gasit-o pe frumoasa bucovineanca, doar ca n-a cucerit-o atat de usor cum si-ar fi dorit. Sofia i-a declarat ca s-ar casatori doar cu un moldovean. „Era atat de insistent, atent si grijuliu incat nu am avut incotro.”, spunea artista mai tarziu.

La 22 septembrie 1968 cei doi tineri s-au casatorit. Peste doi ani, Sofia Rotaru l-a nascut pe feciorul lor – Ruslan.

Anul 1971 a devenit unul crucial in viata celor doi. Anatolii Evdokimenko a infiintat ansamblul „Червона рута”, care o insotea pe Sofia Rotaru la concerte si turnee. Sotii au inceput a lucra impreuna, iar astfel puteau fi mereu unul langa altul.

Sofia Rotaru devenea din ce in ce mai cunoscuta, atat in tarile sovietice, cat si in afara lor. Aceasta se bucura de mare popularitate si mergea cu drag in turnee alaturi de ansamblul „Червона рута”. 

In 1986 se intampla ceea la ce Sofia nu s-ar fi asteptat vreodata. Ansamblul o paraseste, membrii acestuia sustinand ca-si doresc sa se dezvolte fara ea, intrucat Sofia Rotaru deja este o vedeta. Timpul insa le-a demonstrat ca s-au inselat, pentru ca succesul de altadata i-a parasit.

Intre timp fiul Sofiei Rotaru s-a casatorit si a devenit tatal unui baietel – Anatolii. 

Citeste si: Il vedeau predestinat carierei de model. Cum arata astazi nepotul de 25 de ani al Sofiei Rotaru

Citeste si: La soare te poti uita, dar la dansul ba! Nepotul Sofiei Rotaru a cucerit fetele cu ultimele sale fotografii

In 1997 viata i-a dat cateva lovituri artistei. Dupa ce a murit mama ei, Anatolii Evdokimenko a suferit un atac cerebral. Cantareata muncea mult ca sa-i poate asigura un tratament bun. Atunci apare pe lume Sofia – nepoata Sofiei Rotaru.

Citeste si:Par rupti de pe coperta unei reviste. Nepoata Sofiei Rotaru se iubeste cu un tanar milionar francez

In 2002, Anatolii Evdikomenko sufera un alt atac si desi parea ca reabilitarea decurge mai usor de aceasta data, dupa cel de-al treilea atac cerebral, Anatolii pierde lupta. Acesta a incetat din viata la 23 octombrie 2002.

Sofia Rotaru a trecut cu greu peste decesul sotului pe care l-a iubit o viata si alaturi de care a avut un destin cum nu se poate mai frumos. Cantareata nu a aparut cateva luni in public. 

Cand a revenit pe scena, a facut-o spectaculos, cu o serie de noi piese dedicate sotului. 

Deja de multi ani Sofia Rotaru traieste singura, ofera foarte rar concerte si prefera sa petreaca timpul alaturi de copiii si nepotii pe care-i iubeste enorm de mult si-i sustine in toate.

La 72 de ani, artista e o femeie implinita, iar anii parca trec pe langa ea. Aceasta arata la fel de bine ca si acum 20 de ani, ia dragostea publicului pentru ea este intr-o continua crestere.

La multi ani, Sofia Rotaru!

Sursa foto: Google.com

Articole din aceeasi categorie