Intrebare primita de la un cititor fidel al site-ului perfecte.md:"Avem 30 ani de casatorie, iar de un timp sotia nu mai doreste, efectiv, sa facem sex Totul e bine pana ajungem in dormitor. Aici incep discutiile si totul se termina cu jignirii cu marturisiri de genul: nu te-am iubit niciodata, lasa-ma in pace ca nu simt nici placere nici dorinta. Ce ma sfatuiti sa fac?Multumesc pentru raspuns indiferent care va fi acesta".

 

 

Raspunsul psihologului site-ului perfecte.md, dr. in psihologie Aurelia Balan Cojocaru: "Buna ziua. In timpul unei relatii maritale, activitatea sexuala a partenerilor intra uneori in conuri de umbra. Factorii care contribuie la acest fenomen sunt numerosi si au un spectru destul de larg de influenta. Indraznesc sa va rog atat pe dvs cat si pe alti cititori ai acestei rubrici, ca inainte de a posta o intrebare, sa rasfoiti nitel arhiva de mai jos, de multe ori, multe din intrebari au fost deja abordate, inclusiv si tema scaderii libidoului. Desigur pentru o identificare cu mai multa precizie a cauzelor acestei dificultati in cadrul relatiei dvs, este indicat sa mergeti impreuna la un specialist. Pana atunci, e important sa stiti ca poate fi vorba numai de o adormire a chefului de sex, din cauza multor presiuni externe: serviciul, copiii, stresul de toate felurile, care deturneaza atentia de la cuplu si de la partener. La inceputul relatiei, ii acordam celuilalt multa atentie.

 

Flacara amorului arde fara efort. Dar timpul trece.In plus dorinta nu e spontana, mai ales la femei. Pentru a o simti, ele trebuie sa se simta relaxate, disponibile, receptive la sexualitate. Nu e vorba ca ar fi mai putin interesate de sex, absolut deloc! Pur si simplu, de-a lungul anilor, dorinta lor are nevoie de mai mult timp si de investitie emotionala pentru a se descatusa ca la inceput. Cauzele psihologice ale unui libido scazut sunt: depresia, anxietatea, stima de sine scazuta, timiditatea sau pudicitatea. Traumele suferite in copilarie, violul, o familie restrictiva in care subiectul sex reprezenta un tabu, crizele varstei sau divergentele cu partenerul de viata sunt alti factori care inhiba dorinta erotica.Pentru ca o femeie sa doreasca un barbat, ea trebuie sa seduca, dar sa se si placa pe sine.

 

 

Dorinta feminina e sensibila la imaginea de sine! Si pentru asta, un barbat care isi admira mereu partenera si face femeii sale complimente despre frumusetea ei, are mai multe sanse sa fie droit de catre aceasta. Libidoul nu este doar satisfacerea dorintei sexuale. Este o energie care ii poarta pe parteneri unul spre celalalt si catre unele din particularitatile sale care ii fac pei cei doi sa viseze individual si sa spere ca nevoile lor cele mai intime – de acceptare, de afectiune si de placere – vor fi satisfacute. Din acest motiv probleme de cuplu afecteaza libidoul. In general, lipsa unei comunicari duce la o lipsa a poftei de a face dragoste. Dorinta de a stabili o conexiune intima cu partenerul de cuplu nu mai exista. Resentimentele si frustrarile neexprimate pot duce la o indepartare inclusiv in plan sexual fata de partener.

 

 

Grijile din viata de cuplu, iarasi, cauzeaza o scadere a libidoului. Lipsa de incredere in celalalt sau de afectiune si ostilitatea sunt motive suficiente pentru pierderea dorintei de a face sex. Apoi alcoolul, obezitatea si anemia se numara printre factorii fizici cei mai importanti responsabili pentru scaderea libidoului. De asemenea, mai sunt si anumite tumori ale glandei pituitare ce determina cresterea prolactinei si astfel, scaderea libidoului. Unele medicamente prescrise, in special antidepresivele si anticonceptionalele, scad nivelul hormonilor de testosteron, de care au nevoie ambele sexe pentru a-si mentine o viata sexuala activa. Apropierea menopauzei si disbalansul hormonilor din organism, la fel stirbesc mult din dorinta intima a partenerelor.

 

Dupa cum vedeti cauze sunt suficient de multe( si nici pe departe nu le-am enumerate pe toate ) , incercati sa discutati deschis cu sotia dvs si mai ales mentineti o legatura emotionala cat mai apropiata, prin rabdare si intelegere, fara acuze si reprosuri, cu certitudine o sa reusiti sa gasiti solutia tuturor problemelor!"

Perfecte