Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scaparea de o situatie dezonoranta) sau sociale (a nu fi o povara pentru celalalt) aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbata, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimati, incapabili sa se integreze armonios in viata si sa gaseasca un sens existentei lor, sau melancolici care isi premediteaza din timp moartea. Intre 60% si 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intentia lor, intr-o forma sau alta, din timp. Unii oameni incearca sa se sinucida, in timp ce un alt numar pot face gesturi suicidare care sunt chemari in ajutor sau incercari de a face cunoscut cat de adanca este disperarea lor. Multi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte multi depresivi nu au suficienta energie sa comita suicidul si, de aceea, il comit atunci cand par ca se simt mai bine.


 

Desi multitudinea deciziilor de comitere a suicidului poate releva stresul sau depresia, mule persoane, inainte de a comite actul suicidal, par mai putin depresive. Teoria conform careia rasa ar fi un factor important al inclinatiei catre sinucidere presupune implicit ca sinuciderea este ereditara, caci, in caz contrar, nu ar putea avea un caracter etnic. Faptele arata ca daca numarul sinuciderilor in cadrul unui popor sunt mai mari decat in altul, asta nu se datoreaza rasei, ci civilizatiei poporului respectiv.Din punct de vedere al varstei, sinuciderea apare doar in cazuri exceptionale la copiii, ea incepand sa se manifeste dincolo de 10-15 ani.

 

 

In concluzie, nu se poate atribui ereditati o tendinta care apare doar la adult si care se accentueaza mereu pe masura ce inainteaza in viata. Familia este un mediu puternic protector impotriva sinuciderii, ea protejand cu atat mai bine cu cat este mai puternic inchegata.

 

 

Statisticile arata ca:

• vaduvii se sinucid mai mult decat casatoritii si celibatarii;

 

• casatoriile prea timpurii au o influenta agravanta asupra sinuciderii, in special pentru barbati;

 

• după 20 de ani, persoanele casatorite se sinucid mai rar, in comparatie cu celibatarii;

 

• a crescut rata comportamentului suicidar la adultii tineri si la adolescenti;

 

• sinuciderea este extrem de frecventa la persoanele in varsta;

 

• barbatii se sinucid intr-un numar mai mare decat femeile.

 

Se poate concluziona ca sinuciderea variaza invers proportional cu gradul de integrare al gruparilor sociale din care face parte individul. Deductiv, sinuciderea poate fi explicata prin indiferenta si dezinteres fata de viata, precum si prin mecanismul obscur, nemarturisit, al satisfactiei la gandul surprizei pe care gestul il va provoca in constiinta celorlalti oameni. Exista o oboseala de gand si de corp, complet necunoscuta sufletelor frustre si elementare, care anuleaza instinctele de conservare si depaseste comportarile masurate ale organismului. Starea de spirit care conduce la sinuciderea din necesitati launtrice, fara interventia factorilor sociali exteriori si in afara unor explicatii logice eficiente, reprezinta, impreuna cu agonia si cu momentul de spaima, singurele trairi posibile ale realitatii mortii. Trairea mortii in momentul crizelor de spaima constituie singura experienta directa si profunda a acesteia.

 

 

In cazul adolescentilor, un loc primordial in determinarea actului suicidar il detin tendintele agresive din copilarie. Incadrata in autoagresivitate, sinuciderea este o forma ambivalenta de autopedepsire si heteropedepsire. Adolescentul recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanta si valoarea lui si pentru a arata anturajului cat pierde prin disparitia sa. Un alt factor psihologic specific personalitati suicidare este carenta afectiva, existenta in copilarie si adolescenta. Se poate produce uneori redirectionarea autoagresivitatii asupra siesi, sau se poate produce fenomenul de identificare cu o persoana moarta, reala sau imaginara, eventual din literature. Riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie, fara sa fie insa corelat cu severitatea depresiei.

 

 

Cel mai frecvent, poate aparea la inceputul si la finalul episodului depresiv. Suicidul este expresia unei pulsiuni autolitice care se inscrie in ansamblul sistemului pulsional si se relaxeaza pe masura ce pacientul se cufunda in depresie. Insomnia severa din cadrul episodului depresiv este corelata cu un risc suicidar mai crescut. Studii recente insista asupra suicidului ca prim simptom al psihozei, putand fi expresia unei ideatii delirante, o manifestare in cadrul comportamentului halucinator determinat cel mai frecvent de halucinatii auditive imperative, dar de cele mai multe ori este un act incomprehensibil. Dintre bolnavii cu schizofrenie 10% fac tentative de suicid, iar 2% reusesc sa le realizeze. Actul suicidar in schizofrenie are unele particularitati: apare mai frecvent in perioada de debut, îin cele mai multe cazuri lipseste motivatia iar modul de realizare este prin mijloace atroce, brutale.

 

 

Suicidul in tulburarile de personalitate cunoaste o rata surprinzator de inalta. Poate aparea fie in cadrul episoadelor depresive aparute la un moment dat in evolutia tuburarii, fie este expresia unei tentative suicidare reusita dar initial veleitara, formala, de natura sa argumenteze un santaj. Tentativele suicidare sunt, aparent, sinucideri ratate din motive tehnice (mijloace de sinucidere neadecvate sau fortuite, interventia unor persoane straine). Datele statistice arata insa ca exista diferente semnificative in ceea ce priveste sexul si varsta celor care nu reusesc. Tentativa suicidara pare a avea cel mai adesea semnificatia unei nevoi crescute de afectiune si atentie din partea anturajului, fata de care subiectul se simte izolat, subestimat, respins.

 

Tentativa de sinucidere poate fi repetata. Exista patru tipuri de sinucidere care reprezinta speciile cele mai importante

 

a) Sinuciderea maniaca - se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.

 

b) Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.

 

c) Sinuciderea obsesiva - nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.

 

d) Sinuciderea impulsiva sau automata - este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista Unei persoane care are tendinte sinucigase, chiar daca doreste sa fie ajutata, ii este dificil sa solicite sprijinul celorlalti.

 

 

Cei mai multi oameni care se sinucid, nu-si doresc propriu-zis moartea ci vor doar sa nu mai sufere. Prevenirea actelor sinucigase incepe cu recunoasterea si acordarea importantei necesare semnelor de avertizare. In cazul in care o persoana considera ca un prieten sau membru al familiei ar putea sa se sinucida, poate sa intervina teama de a discuta despre acest subiect, dar, vorbind deschis despre gandurile si sentimentele legate de sinucidere, poate salva o viata. Este esential sa se ceara cat mai repede ajutor specializat! Atunci cand un individ arata ca il intelege pe celalalt, il sustine si il incurajeaza, sinuciderea ar putea fi evitata. Cele mai multe persoane care se gandesc la sinucidere manifesta o serie de semnale privind intentiile lor.

 

 

Cel mai bun mod prin care poate fi prevenita sinuciderea este sa se recunoasca aceste semnale de avertizare si sa se ia masurile potrivite in aceasta directie. Daca un individ considera ca un prieten sau un membru al familiei are intentii sinucigase, poate juca un rol important in prevenirea sinciderii, oferind alternative, sustinere si incercand sa convinga persoana cu ganduri sinucigase sa apeleze la un profesionist care o poate ajuta. Semnalele majore de avertizare includ scenariile legate de sinucidere sau autovatamare, a vorbi sau a scrie despre moarte si interesul pentru lucruri care ar putea fi utilizate intr-o tentativa de sinucidere (arme, droguri). Aceste semnale pot fi chiar mai periculoase daca persoana in cauza manifesta tulburari de dispozitie cum ar fi depresia sau tulburarea bipolara, sufera de dependenta de alcool, a incercat anterior sa se sinucida sau are un istoric familial de suicid. Un alt indiciu este lipsa de speranta.

 

 

Studiile au descoperit ca lipsa de speranta este un factor predictiv puternic, al sinuciderii. Oamenii care nu au speranta manifesta sentimente de nesuportat, vad viitorul in culori sumbre si sunt pesimisti. Alte semne de avertizare care indica predispozitia catre sinucidere ar fi modificarea brusca a dispozitiei sau schimbarile bruste de personalitate, dar si pierderea interesului fata de activitatile zilnice, neglijarea aspectului personal si schimbari in obiceiurile de alimentatie sau somn.

 

 

In cazul in care banuiti sau stiti ca o persoana apropiata are ganduri sinucigase, cel mai bun mod prin care puteti sa o ajutati este sa fiti empatici, si sa ii oferiti suport. Aratati-i ca nu este singura si ca va pasa de sentimentele sale! Nu va asumati totusi responsabilitatea de a o face sa se simta mai bine. Puteti sa-i oferiti sprijin, dar nu puteti sa faceti mai mult. Important este ca persoana in cauza sa decida sa se angajeze intr-un program de recuperare.

 

 

Este important ca cel care isi face planuri sinucigase sa fie convins sa solicite ajutor de specialitate. Apelul la o linie gratuita de telefon unde se pot oferi sfaturi si recomandari, discutia directa cu un psihiatru sau psiholog, ar putea contribui la rezolvarea problemei. In cazul in care medicul prescrie tratament medicamentos, cei apropiati trebuie sa se asigure ca persoana cu tendinte sinucigase urmeaza intocmai tratamentul. Fiti constienti de efectele secundare posibile si informati medicul daca starea celui cu ganduri sinucigase se agraveaza.

 

 

Este nevoie de mai mult timp si perseverenta pentru a gasi medicamentele sau terapia potrivita pentru o anumita persoana. Incurajarea schimbarilor pozitive ale stilului de viata, cum ar fi o dieta sanatoasa, somn suficient, plimbarile in aer liber pentru cel putin 30 de minute zilnic, sunt extrem de importante pentru eliberarea endorfinelor, ameliorarea stresului si pentru instalarea unei stari generale de bine. Aparitia unui copil, calatoriile in exterior, noi cunostinte, alt spatiu de comunicare, sunt doar cateva alternative foarte eficiente care vin in ajutorul persoanelor cu tendinta suicidara.

Perfecte