Pentru ca deseori esti prinsa intre mai multe sarcini, si gatitul trebuie sa fie facut cat mai eficient, fara sa pierzi prea mult timp, iar mancarea sa ramana in continuare la fel de gustoasa, asa cum iti doresti. Daca pui pasiune si placere in ceea ce faci, in mod clar lucrurile vor iesi cum vrei. Unde putem sa te ajutam noi este sa reduci din timpul petrecut in bucatarie.

 


1. Foloseste-te de toate accesoriile pe care le ai in bucatarie

 
Atunci cand vine vorba despre pregatirea alimentelor, ai putea prefera de multe ori sa faci totul de mana. Dar cand vine vorba, spre exemplu, de tocat, nu are rost sa te complici si sa pierzi timp inutil, cand poti sa folosesti foarte usor un mixer extrem de eficient, care te va ajuta sa toci legume, pentru un sos delicios sau carne pentru un amestec perfect de burger.  Prima lectie in bucatarie este sa te folosesti de toate accesoriile pe care le ai la dispozitie si sa pui cuptorul la incalzit. Vei grabi procesul si mancarea va iesi la fel de buna, daca nu chiar mai buna. in acest caz, vorba veche care spune ca „graba strica treaba” nu se va aplica.


 
 2. Organizeaza-te

 
Chiar daca nu folosesti o reteta scrisa, este important sa-ti notezi sau memorezi pasii de urmat in bucatarie. In acest fel vei fi mai bine organizata si vei putea sa faci mai multe lucruri in acelasi timp. Aragazul are patru ochiuri si ai si un cuptor la dispozitie. In realitate, poti sa le folosesti pe toate in paralel, pentru ca legumele puse la abur, cartofii de la cuptor si carnea de pe gratar sa se faca in acelasi timp.
 

 

 

3. Pune apa la fiert imediat

 
Daca trebuie sa fierbi, atunci primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa pui imediat apa pe foc, ca sa nu astepti cu legumele tocate pana se incalzeste oala. De asemenea, pune un capac, pentru a grabi procesul de fierbere.

 

4. Un platou cu toate alimentele pe care le vei folosi

 
De multe ori, chiar daca nu realizezi, cel mai mult timp se pierde in drumul repetat de la frigider catre blatul din bucatarie. Acesta este si motivul pentru care este indicat sa iei un platou mare pe care sa-l umpli cu toate alimentele pe care ai de gand sa le folosesti, ca sa nu stai mereu sa te uiti prin frigider dupa ce altceva iti mai trebuie.

 

 

 

 
5. Un cos pentru resturi la picioarele tale

 

Una este cosul de gunoi din bucatarie, alta este cosul de resturi atunci cand gatesti. Este foarte important sa ai mereu la picioare un cos pentru resturile alimentare pe care nu le vei mai folosi. in loc sa te aglomerezi pe blat si sa il murdaresti, poti arunca direct resturile in cosul de la picioarele tale. Asa, nici nu vei face mereu drumul pana la gunoiul de sub chiuveta si nici nu vei mai pierde atat de mult timp facand curatenie la final, dupa ce ai terminat de gatit.

 

 

 

6. Foloseste mereu tigai late

 
Exceptand cazurile speciale cand trebuie sa gatesti intr-o baie de ulei, cel mai indicat mod prin care poti gati rapid este folosirea tigailor foarte late. Asa, toate alimentele vor fi expuse direct suprafetei incinse si totul va dura mai putin.

 

7. Taie totul marunt

Chiar daca vrei sa gatesti la abur, la gratar sau prin fierbere, vei reduce timpul enorm daca vei taia totul marunt, de la carne, la legume. Astfel, toate se vor gati mai repede, spre deosebire de cazurile in care le lasi feliate sau bucati intregi.

 

 

Sursa foto: Google.com

Perfecte