Imi aduc aminte cand eram eu in scoala. Doamne, pana se termina ziua imi parea ca trece o vesnicie. Iar cand ma apucam sa fac temele de-acasa, ca sa ies mai repede cu fetele la joaca, doua ore treceau ca trei zile. Iar acum nu am reusit sa ma trezesc intr-o zi de luni, ca iar se termina weekendul.

 

Se pare ca o data deveniti maturi, consumam totul in graba. Ne trezim repede, fugim la serviciu, revenim grabiti acasa si asteptam cu nerabdare weekendul, ca sa ne plangem iar de faptul ca vine ziua de luni. Si se intampla asta pentru ca, adulti fiind, nu mai savuram clipele. Traim prea mult cu viitorul si asteptarile noastre. Iar timpul asta, bata-l vina, zboara atat de repede.

 

 

 

 

Si parca mai ieri l-am nascut pe Mark. Prima zi la maternitate a fost una cu adevarat memorabila si o tin minte atat de clar. Ca pentru orice mama, de altfel. Si cand ma trezesc acum si Mark imi zice ca vrea afara pe la vreo 7 dimineata, nu pot sa cred ca deja a facut doi anisori. Si ma intreb, a suta oara, cand a trecut timpul asta atat de repede, de la primul gangurit, la preferintele matinale.

 

Dar noi, din pacate nu putem decat sa depanam amintiri si sa traim din plin clipele frumoase, alaturi de copii nostri si de familie. Iar fotografia este cu certitudine cea mai inedita forma de a invesnici amintirile. Ultimul foto album pe care l-am primit de la Celebook, m-a facut sa ma intorc in timp si sa revad clipele, care ne-au marcat atat de mult. Prima baita, primii pasi, primul Revelion petrecut in trei.

 

 

 

 

 

Multumesc Celebook pentru cadoul inedit. Eu ador sa rasfoiesc pozele noastre cu Mark si de fiecare data sa simt cu aceeasi intensitate emotiile traite atunci.

 

Si nu in telefon sau in computer, pentru ca noi schimbam gadgeturile si telefoane tot mai des, iar pozele ajung sa fie stocate undeva departe. Ador sa privesc albumele foto, ca pe timpuri, asa cum o faceam cu parintii nostri. Si acesta e intotdeauna un cadou frumos si special pentru oricine.

 

Asa ca, dragii mei, daca nu stiti ce surpriza sa-i faceti unei mamici, alegeti o fotocarte cu cele mai haioase si memorabile poze cu piciul ei. Si o sa vedeti cat zambet o sa-i daruiti. Pentru ca imaginile trezesc atatea emotii si vorbesc mai mult decat o mie de cuvinte.

 

 

 

Sursa: rodicarusu.com

Perfecte