¨Astazi la laboratorul clinic al Institutului Oncologic am trait amintiri ce dor…Era un cuplu fericit: ea cu burtica mare, iar el un viitor tatic fericit. I-au trimis medicul hematolog sa faca analiza de sange la trombocite, iar in mintea mea a prins din nou contur pronuntat amintiri ce dor si pana azi, chiar daca au trecut mai mult de cinci ani.
 
Acum cinci ani, in luna mai, fiind insarcinata in 6 luni jumatate aveam dureri de cap foarte pronuntate, medicii spuneau ca-s din cauza sarcinii, iar cum arata de obicei analizele de sange in laboratoarele de prin sate, totul era perfect. 

Am inceput sa caut cauza durerilor de cap si am ajuns la hematolog care m-a trimis sa fac analiza de sange si punctia sternala, ca in doua ore sa primessc cea mai dura lovitura de la viata: "LEUCEMIE ACUTA VARIANTA LIMFOBLASTICA L2", iar verdictul medicului si mai dur: intrerupere de sarcina si chimioterapie. 

Cand totul s-a prabusit, viata a prins culoare. Abia atunci am realizat ca de fapt nu am reusit sa traiesc, nu am reusit sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Aveam acasa o minunatie de fetita: cu cine ramane ea daca eu mor?! Cu cine ramane sotul meu: el este prea tanar sa-l las singur. Cum vor trece parintii mei peste durerea aceasta?! Surioara mea, cu cine isi va impartasi trairile?! 

Erau intrebari la care nu gaseam raspuns. Nici nu voiam sa aud de intrerupere de sarcina. Mediii ma avertizau ca nu am sanse sa traiesc fara intrerupere de sarcina si chimioterapie, iar intr-o zi mica mea printesa care avea atunci doar patru ani m-a trezit la viata. Ea vedea ca ceva se intampla in familia noastra, desi am protejat-o de discutiile care deja erau la ordinea zilei in familie. La ai ei 4 ani a inteles despre ce este vorba si intr-o zi ma intreaba: ¨Mamica, dar daca tu vei muri eu cu cine raman? Eu nu voi mai avea mamica?". Am ramas fara cuvinte si am inceput a plange, incercam sa-i explic ceva, dar nu imi reusea. Cu lacrimi in ochi mi-am facut bagajul si am mers la spital pentru a face intrerupere de sarcina.  


Asteptam un baiat, urma sa-l numim Nikita...Dupa intreruperea de sarcina, atunci cand m-am trezit din anestezie ma simteam o MAMA CRIMINALA: micutul meu baiat avea 28cm si 520gr...
A urmat chimioterapia: infernul, raiul si iadul pe pamant trei ani de zile, luna de luna chimioterapie. De atunci am devenit o mincinoasa perfecta: cand voiam sa urlu de durere, zambeam frumos, iar cand ii petreceam de acasa si inchideam usa in urma sotului si a fiicei, tinandu-ma de manerul usii, incet ma prabuseam la podea plangand si asa puteam sa adorm.

Nimanui nu am vrut sa arat cat de mult doare leucemia. Nimeni niciodata nu m-a vazut pierduta, pentru toti azi sunt un exemplu. Suntem o familie demna de urmat. Leucemia ne-a unit si mai mult. Am un sot extraordinar, iar impreuna am invins MOARTEA. 
Cunosc din pacate nenumarate cazuri cand apare o problema in familie si unul din soti dispare, spulberandu-se iubirea care a fost pana a se intalni c-un necaz.

Pe 1 septembrie vom avea 10 ani de casnicie. Suntem foarte fericiti impreuna: eu, sotul meu, printesa noastra si leucemia mea.

Leucemia nu este o sentinta, iar viata trebuie traita astazi fiindca maine poate fi tarziu!¨.

 

 


Sursa foto: Arhiva personala

Perfecte