Ulterior a inceput sa scrie romane, si a atras mii de admiratori prin stilul ei captivant si inconfundabil. Chiar daca este autoarea a 2 carti, Lilia Calancea nu inceteaza sa scrie scurte istorioare pe pagina sa de facebook, tinandu-si mereu admiratorii cu sufletul la gura. Trebuie sa recunoastem ca postarile sale nu pot trece neobservate. Una dintre ele o poti citi mai jos:

 

Eu nu ma tem de morti. Eu ma tem de roboti.


Pe vremurile grele ale copilariei mele sovietice, pe cand inca nimeni dintre colegii de scoala nu stia ce inseamna alergie, diabet, cancer infantil, depresie, suicid, trei imbratisari pe zi sau "te iubesc"; cand alergam desculta prin gradina, mancand dimineata, pe stomacul gol, zmeura nespalata de pe tufa (cu tot cu gandaci somnorosi) si pe cand nimeni nu se gandea la psihicul meu fraged de copil, cand ma trimitea noaptea sa stau singura cu mortul "ca sa nu-i roada mâţa nasul", vreunui unchi apropiat, nan, nana sau matusa tanara, al carei nas era exact ca al meu (doua nasuri distincte din toata familia) si cu care, numai cu cateva zile in urma priveam luna plina de pe pragul, pe care ea imi povestea legenda lui Cain si Abel, iar acum o pazeam in sicriul parlit cu "payalinaya lampa" si ma gandeam sa dau la o parte "marlea" de pe nas si sa ma conving definitiv ca nu respira. Imi faceam griji mari ca nu cumva s-o ingroape de vie, iar la cateva zile dupa inmormantare am mers noaptea la mormant, ca sa verific daca nu cumva s-a trezit si are nevoie de ajutor.


Asta nu e fictiune. Asta nu e fragment de carte. E doar o amintire din copilarie, un text delicat, in care am omis prudent lucruri care ar putea tulbura sufletele sensibile, nascute dupa 2000. O petala firava din corola de capitole lungi, traite in copilarie.


Va imaginati acum daca ma prindea atunci, in cimitir, pe mine, copil sovietic vreun un psiholog versat de azi? Era sa ma pomenesc probabil cu un dosar medical frumusel, doldora de diagnosticuri destepte si ani de tratament. Iar parintii nu erau sa iasa din gura lumii si de prin judecati. Situatie valabila pentru TOTI parintii sovietici, nu doar ai mei.


Hai sa avedem acum ce a crescut din copilul cela.


Mai intai, unul sanatos tun, pana la 16 ani, cand in sfarsit am aflat ce insemna o durere de cap. Prima depresie am facut-o abia la 26 de ani, (culmea, nu intr-un satuc mizerabil ci… pe Coasta de Azur, unde am mers pentru studiile de masterat).


In rest, carti, studii, n-am ucis pe nimeni, n-am furat, nu m-am razbunat, n-am lovit, n-am avut nevoie de putere ca sa ma simt importanta si, cel mai important, inca nu m-am sinucis (desi totul e inainte), dar la 40 de ani, in vremurile noastre deja e o performanta (nu sunt ironica).


Nu-mi ramane decat sa ma bucur de soarta, desi stiu bine ca nu sunt o exceptie. Ca exista milioane de oameni ca mine.

 
Dar lumea in care traim se schimba. Vremurile se schimba, mentalitatea, apucaturile…


Uneori imi plac, alteori ma ingrozesc de ele.


Bunaoara, cand vad fascinatia fata de primul robot umanoid (femeie, asta e important), cu acte in regula si, respectiv, cu drepturi mai mari decat ale unui biet copil sovietic.


Oare asta e visul oamenilor care au crescut cu minimum 3 imbratisari pe zi si cu "te iubesc" obligatoriu, precum recomanda insistent psihologii?


Asta e rezultatul imbratisarilor? A atentiei? A educatiei sanatoase si politically correct?


De ce copiii astia, care se pricep minunat in tehnologii, prefera sa creeze roboti perfecti, decat sa aprecieze compania unei femei reale? Un partener viu, cald, cu sange si emotii?


De ce copiii crescuti in dragoste, azi prefera sa traiasca singuri, sa faca cariera, multi bani, iar in loc sa nasca, sa creeze roboti?
Unde naiba e greseala?


Pentru ca, urmarind logica lucrurilor, greseala asta trebuia s-o fac eu si altii de-al de mine, care au crescut in violenta si un regim politic criticat de o lume intreaga. Nu? Da? Care e explicatia?


Undeva la mijloc e o mare pacaleala.


Timp pierdut pe experti, multa manipulare si bule colorate.


Si marea naivitate de a crede in evolutie?


Eu insa mai cred in dragoste. Cu sange cald si inimioare.


 


 

 

Sursa foto: google.com

Perfecte