Perfecte.md iti propune sa citesti recenzia filmului "Birdman", scrisa de Gonzo pentru Briciul.

 


GONZO: "Toti oamenii joaca roluri, in afara, poate, de unii actori. Asa spunea candva marele dramaturg Eugen Ionesco, si avea absoluta dreptate. Oamenii nu joaca fals niciodata, actorii – da. Birdman, ultima productie in regia mexicanului Alejandro Gonzalez Inarritu e un film-poveste, un film-tribut, un film-realitate si un film-scena de teatru. Un film care incearca sa inteleaga care este limita actoriei in viata şi care este limita vietii in scena. Din primele cadre si pana la sfarsit nu intelegi daca e vorba de o gluma sau o istorie trista, o tragedie sau o comedie, o piesa de teatru, un film sau un monolog schizofrenic tinut de un actor uitat de toata lumea in cadrul unui reality-show. Exact, Birdman e foarte apropiat de genul reality-show, insa e vorba de un reality-show cu un nivel artistic de invidiat. Un astfel de reality-show transforma televiziunea in arta, nu in entertainment.

 

 

 

S-a lucrat mult pentru Birdman, incepand cu scenariul, compozitia cadrului, ritmul, replicile, mimica si terminand cu fiecare miscare a camerei si fiecare proiector de pe platou… toti şi toate si-au adus aportul in crearea acestei pelicule impresionante, pe care – nu stiu din ce cauza nici pana acum nu pot s-o numesc capodopera. Birdman e un film superb, insa nu e un film care te da pe spate; e un film bun, insa nu destul de bun… poate şi asta il face atat de unic, faptul ca iti lasa posibilitatea sa adaugi ceva al tau in el, cateva cadre desenate de imaginatia fiecarui spectator in parte. Birdman e interactiv şi vrea toata atentia ta. Birdman e un film care are totul, insa care iti lasa impresia ca ceva nu-i ajunge ca tu sa completezi ceea ce nu ajunge.

 

Acest organism (pentru ca e vorba de un organism integru gratie filmarilor virtuoase de Emmanuel Lubezki) duce lipsa unui corp strain, a unui sentiment extraterestru. Totul e prea calculat, fiecare replica, fiecare pas, fiecare particula de lumina. Tot filmul iti lasa impresia unui singur cadru şi e nevoie de un ochi foarte antrenat ca sa observi micile treceri grafice de montaj. Lipseste improvizatia, adica improvizatia este insa e si ea calculata, adusa la perfectiune matematica. Iar improvizatia calculata inseamna canoane, iar canoanele nu au treaba cu jazzul, iar ritmul filmului (multumita şi unei coloane sonore de exceptie) ne duce cu gandul la o adevarata opera de jazz. Opera data ar putea deveni capodopera daca adaugam un gram de improvizare. Insa Inarritu nu vrea improvizare, el vrea calcul matematic si aici nu-l putem invinui de nimic – e alegerea artistului, e viziunea lui. Intre free-jazz si jazz-ul academic regizorul l-a ales pe ultimul. Sa nu uitam ca filmele lui Inarritu au fost intodeauna create pe sistemul improvizatiei calculate: 21 Grams, Babel si Amores Perros (debutul si cel mai viu film in regia lui Inarritu) erau mostre de haos organizat, de calamitate scrisa cu formule matematice. Biutiful a iesit un pic din acest concept, era un fel de cautare de sine a regizorului, iar cu Birdman Innaritu s-a reinventat si a creat un altfel de mozaic – unul modern. Mozaicul dat nu imbina mai multe istorii, de asta data e vorba de o singura poveste care poate avea mai multe deznodamanturi.

 

 

E povestea actorului, a actorului din noi si a actorului din scena – permanent cu multe fete precum avatarurile zeului Visnu, vesnic in cautare, vesnic sceptic fata de tot ce este nou. Intr-un fel, filmul e un tribut adus lui Michael Keaton (vedeta unui singur erou memorizat de mase, şi el cu probleme schizofrenice – Bruce Wayne/Batman). Birdman e foarte aproape de conceptul altui film care a resuscitat o vedeta – Wrestler-ul lui Darren Aronofsky, film ce la scos pe Mickey Rourke de la naftalina. Insa din punct de vedere vizual vorbim despre doua filme total diferite. Wrestler-ul e aproape documentar din punct de vedere a imaginii, rece, neutru… Birdman are o imagine compusa, un haos calculat şi pictat pe panza, o mostra de arta in cautare de sens. Birdman-ul incearca sa defineasca rolul actoriei de astazi. E foarte greu sa tragi linia intre actor şi vedeta, intre artist şi superstar, intre omul indragit de public şi omul scuipat de critici. Pentru ca actoria in ziua de azi nu inseamna doar teatru, actoria din ziua de azi mai inseamna si sute de mii de like-uri, profiluri de twitter si filmulete stupide pe youtube. Fara toate astea un actor contemporan nu exista. Inarritu se reinventeza pe sine cu Birdman şi il reinventeaza pe Michael Keaton. Nu sunt sigur ca ultimul a avut un rol atat de bun vreodata. Keaton prezinta un rol imens, complicat, enervant de greoi pe alocuri. Iar atunci cand in ajutor ii vine Edward Norton, Keaton ne prezinta un rol fantastic, o metamorfoza uimitoare a omului care s-a regasit şi a regasit sensul vietii.

 

 

 

Laitmotivul Birdman-ului ar putea fi limitat la o singura intrebare, una care defineste toata arta contemporana: Ce este mai important, aprecierea criticilor si a cunoscatorilor sau aprecierea publicului? Leviathan-ul sau 50 Shades of Grey? Codul Da Vinci sau Pendulul lui Foucault? Tot Birdman ne da raspunsul – importanta este doar miscarea inainte, chiar daca la capatul drumului te asteapta doar un singur lucru – moartea. Doar ca actorul mai are o şansa, la fel ca Vişnu care tot renaşte şi renaşte, actorul poate sa-şi mimeze moartea la infinit, şi sa renasca la infinit."

 

Autor: Gonzo


*acest text a fost preluat de pe Briciul

Perfecte