Daca majoritatea oamenilor care merg la mare se confrunta cu canicula insuportabila, respectiv revin acasa cu arsuri solare, exista persoane care pleaca la paja, insa admira ploi torentiale. De un asemenea fenomen natural a avut parte si Liudmila, in vacanta ei petrecuta alaturi de cei dragi.  

 

 

Pentru ca ne-am obisnuit sa tot auzim impresii despre vacante obisnuite, am vrut sa aflam detalii si despre o altfel de calatorie, iar moderatoarea a povestit cu lux de amanunte cum a fost escapada din Grecia:  

 

De ce ai ales anume aceasta destinatie? 


Grecia este o tara atat de pitoreasca, incat are cu ce te frapa de fiecare data cand o vizitezi. Sunt locuri pe care atunci cand le descoperi ai impresia ca sunt rupte din vis, dar nu din realitate. 

 

 

 

 

Ai stiut de acasa ca vremea acolo se preconizeaza a fi nefavorabila? Cum ai reactionat cand ai ajuns intr-un oras in care te asteptai sa fie plus 30, insa s-a dovedit a fi cu totul alta temperatura? 

 

Decizia de a pleca in vacanta a fost luata exact cu doua zile inainte! Am rezervat hotelul, ne-am facut bagajele si peste o zi deja eram pe malul marii. Timpul ne-a uimit, dar nu ne-a intristat. Am prins marea in toate splendorile ei!  

 

Prima zi cand am ajuns am savurat ploaia, degustand cele mai delicioase midii la o taverna de pe malul marii. A doua zi am prins un bronz superb pe care soarele ni l-a daruit de printre nori. Dupa care am vizitat locurile frumoase de pe insula Corfu. In urmatoarea zi marea ne-a organizat un fel de "White Party". Nu am mai vazut atata spuma alba ca laptele in mare! In alta zi marea a fost atat de zbuciumata, incat trebuia sa depasim valuri ce ajungeau la inaltimea de aproape 2 m. Adrenalina ne-a fost garantata, iar copiii erau mega fericiti! Cred ca din toata vacanta am avut doar o zi in care am stat cuminti la plaja savurand razele solare. Ultimele zile le-am dedicat vizitarii celor mai superbe plaje de pe insula, dar si din apropierea ei. Prima destinatie a fost Paleokastritsa. Acolo apa pe cat este de cristalina, pe atat este si de rece. Ultima zi a vacantei noastre a fost una de vis, am mers sa facem plaja pe insula Antipaxos. Iata aici am avut impresia ca sunt pe renumitele plaje din Maldive. Nisipul era de culoarea unui alb imaculat, iar apa de culoarea turcuaz printre care puteai sa vezi si un fir de ata. Este vorba de cunoscuta plaja Voutoumi Beach.

 

 

 

 


 

Cu ce ti-ai ocupat timpul in zilele in care a plouat si nu puteai merge la plaja?  

 

M-am bucurat de familia mea, am admirat cea mai minunata priveliste de la balconul camerei in care stateam, am savurat din lectura unei carti, dar si am mers sa vizitam locurile minunate care le aveam in apropiere. 

 

 

   

 

Cat de odihnitor este sa mergi in vacanta cu doi copii destul de micuti?


 Copiii nostri au mers cu noi in calatorii de la varsta de 6 luni. Eu am o activitate care ma solicita foarte mult, de aceea timpul petrecut cu ei e o placere enorma. Astfel, noi ne organizam mereu vacanta in asa fel incat ei sa nu reuseasca sa se plictiseasca.

 

 

 

 Cat de impresionata ai ramas de aceasta calatorie ? 


Impresionata e putin spus... Chiar daca nu e pentru prima data cand vizitez aceasta tara, stiu sigur ca am sa revin aici, pentru ca sunt locuri pe care vreau sa le vad nu doar din poze.

 

 

 

Ce recomandari ai avea pentru persoanele care se pomenesc cu o asemenea surpriza in vacanta, vreme posomorata?


Nu exista vreme rea in vacanta, totul depinde de dispozitia si atitudinea pe care o ai. Personal imi pare mult prea plictisitor sa stai sa trandavesti doar la soare. Daca pleci la mare intr-o tara straina fara sa explorezi frumusetea ei, e ca si cum ai merge la bazinul de langa casa.

 

 

 

 

Sursa foto: arhiva personala


Perfecte