BERBEC

 

Apare cineva care preia conducerea proiectului caruia tu nu-i mai dai de capat si, chiar daca iti convine sau nu, il vei urma intocmai, pentru ca stie ce spune. Tu stii sa treci cu vederea multe, faci compromisuri si mai ales lasi orgoliile deoparte atunci cand trebuie, daca e in joc succesul tau, deci merita sa pleci capul in fata acestei persoane care, cel putin azi, e mult mai potrivita in pozitia de sef.

 


TAUR

 

Ti-ai facut iluzii cu privire la interventia salvatoare a unui amic intr-un plan in care chiar aveai nevoie de ajutor. Din exces de zel, intr-un moment de infatuare, ti-a promis marea cu sarea si tu te-ai bazat pe angajamentele sale, iar acum, cand ar fi momentul sa participe efectiv in modul in care a promis, il vezi ca intoarce spatele si-si incalca astfel cuvantul dat. 

 

 

GEMENI

 

 

Nu crede chiar tot ce spun ceilalti, nu lua de bune toate datele pe care le emit ca litera de lege, pentru ca nu sunt verificate pe deplin. E bine sa mai ai o sursa de informare, sa te documentezi atent, altfel te vei trezi in fata unui impas in care sa-ti dai seama ca ai mers pe un drum gresit, care ar fi putut fi evitat daca te-ai fi documentat mai atent chiar in prima etapa. 

 


RAC

 

 

Discutiile pe care le porti cu partenerul de viata au un efect pozitiv asupra voastra in cuplu, iar respectul si increderea reciproca se amplifica. La tot ce propui tu, din partea celuilalt vin doar cuvinte de incurajare si intentii sincere de a participa trup si suflet, tot asa cum si tu spui imediat "DA" la tot ce are partenerul de spus. 

 


LEU

 

 

Calatoriile in interes de serviciu sunt la ordinea zilei. Poate nu esti tu in cea mai buna stare pentru a pleca la drum, dar, daca e ordin de sus, faci cum spune seful. Pe cat de abatut pleci la drum, pe atat de multumit vii inapoi, pentru a aduce la cunostinta tot ce ai reusit sa faci, pentru ca e vorba de deplasari fructuoase, cu tot felul de probleme rezolvate cu succes. 

 


FECIOARA

 

 

Visele tale ajung intr-un punct sensibil, in care risti sa renunti la ce doreai sa atingi. E un hop inerent in drumul oricui catre succes, cand incepi sa te indoiesti singur ca ceea ce visezi chiar este posibil, dar tocmai in astfel de momente trebuie sa-ti aduni mai tare fortele ca sa depasesti momentul. Nu renunta, visul tau nu e acelasi cu visul lor, deci numai de tine depinde ca tu sa ajungi acolo unde ti-ai propus, trecand peste obstacole cu capul sus si cu fermitate.

 

 

BALANTA

 

 

Toate trec, orice suferinta se stinge, orice gol se umple, orice boala se vindeca, deci esti intr-un proces lent prin care toate lucrurile dezechilibrate revin pe fagasul normal. Totul e sa ai rabdare ca sa se restabileasca armonia fireasca in aceste situatii. Nu-ti pierde increderea sau speranta, esti pe drumul cel bun catre rezolvarea tuturor aspectelor care par sa o fi luat un pic razna in viata ta.

 


SCORPION

 

 

Stai pe loc, nu te mai agita atata si apleaca-te un pic spre sufletul tau, sa vezi de ce are nevoie. Posibil sa ajungi la concluzia ca nu iti doresti nimic din tot vacarmul in care te zbati, din tot acest iures de energii pentru cine stie ce scopuri, ci nevoile tale sunt mult mai simple, dar, prins intr-un mecanism cotidian atat de inversunat, tragi si tu la fel de tare ca oricine. 

 


SAGETATOR

 

 

Gasesti exact echipa potrivita pentru a rezolva o situatie pe care, de unul singur, nu reusesti sa o mai gestionezi. Ceilalti privesc lucrurile mult mai limpede decat tine, tocmai pentru ca nu sunt implicati emotional. Impreuna cu ei, vei cantari problema pe toate fetele si vei descoperi mult mai usor punctele slabe si caile de rezolvare. 

 


CAPRICORN

 

 

Invidia unora poate genera mari hopuri in planurile tale, ca atare redu, pe cat posibil, discutiile despre ceea ce vrei sa obtii. Nu impartasi chiar oricui marile tale vise, pentru ca unii vor privi cu un dram de rautate ceea ce le povestesti si vor emite ganduri negative la adresa ideilor tale. 

 

 

VARSATOR

 

 

Chiar daca unii mai uita de bunele maniere si de amabilitate si mai ridica tonul fata de tine, tu nu pui la suflet atitudinea lor, ba din contra: le intorci un zambet larg si sincer incat ii vei deruta cu totul! Continua sa-i tratezi pe toti cu aceeasi deschidere si bucurie, de parca ti-ar fi cei mai buni prieteni (chiar daca nu sunt) si vei vedea ca si gheata se topeste, si tonul se incalzeste si blocajele de comunicare dispar.

 


PESTI

 

 

Azi, te vei uita in buletin sa vezi ce varsta ai, pentru ca, in adancul sufletului, te mai simti ca un copil pus pe sotii. Adu-ti aminte de vremea cand erai lipsit de griji, toate erau frumoase, nicio frica nu-ti afecta inima sau mintea si erai liber sa faci ce vrei. Ai sansa de a te comporta la fel si astazi, pentru ca o atitudine jucausa, libertina, optimista se va dovedi a fi perfecta pentru orice situatie. 

 

Sursa foto: Google.com

A1.ro