BERBEC

 

 

O scanteie noua se aprinde azi in mintea ta si devine, incetul cu incetul, un fel de far calauzitor catre viitor. Probabil iti vine o idee noua care te poate propulsa intr-o cu totul alta directie decat inainte si devii din ce in ce mai atras de acel punct luminos de la capat. Cu cat te apropii mai mult de acel punct de apogeu, cu atat motivatia ta creste mai mult, si abia astepti sa culegi roadele acestor planuri marete. Esti constient ca depinde numai de tine felul cum indeplinesti acest vis, dar important e sa mentii aprinsa aceasta scanteie si s-o amplifici cu fiecare pas care te duce mai aproape de succes. 

 

 

TAUR

 

 

Nu vrei nimic altceva decat sa te bucuri de linistea casei tale. Preferi sa-ti petreci ziua in familie, in mediul cu care esti obisnuit, fara a visa la nimic care ti-ar putea strica pacea care te copleseste. Chiar daca sunt aceleasi lucruri de zi cu zi pe care le stii pe din afara si care te plictisesc, preferi sa te ocupi de ele, din putina comoditate. Daca ar aparea altceva mai interesant, ai respinge din start oferta, pentru ca nu dai semne ca ai avea chef de ceva. Orice activitate statica, sedentara, pasiva, iti e pe plac, de parca nu ai vrea sa te deranjeze nimeni si nimic din lenea instalata. Meriti si tu o zi de totala detasare!

 

 

GEMENI

 

 

Lucrurile cele mai bune sunt si cele mai simple, de aceea azi gasesti un motiv de bucurie chiar si in cele mai marunte preocupari. Nu ai pretentii imense de la ceea ce intalnesti pe parcursul acestei zile, ci reusesti sa zambesti de la un fleac dar care apare intr-un ambalaj atat de placut, incat ti se pare fantastic! Nu pretinde lucruri iesite din comun pentru a fi fericit, ci poti descoperi un motiv sa te simti bine chiar si in cele mai comune aspecte cu care te intalnesti azi: o vizita la magazin, un film la televizor sau o cafea bauta in familie pot avea efecte binefacatoare!

 

 

 RAC

 

 

Va fi greu sa te imparti intre cele doua planuri carora le acorzi la fel de multa importanta. Pe de o parte, ai dori sa iesi in lume, sa socializezi, sa-ti faci noi prieteni – iar ocazii ar fi destule pe parcursul zilei – dar, pe de alta parte, parca ti-ai dori sa stai mai mult cu familia, care are nevoie de prezenta ta. Exista o solutie optima: ia-ti familia si iesiti impreuna undeva, pentru ca asa ai sa petreci ore superbe alaturi de copii, parinti sau partenerul de viata, dar in acelasi timp ai sansa de a intalni si o multime de cunostinte cu care sa stai de vorba.

 

 

LEU

 

 

Cineva iti ofera o informatie care devine de fapt o garantie ca esti pe calea cea buna spre un succes la care visezi. Aveai nevoie de aceasta confirmare, care suna ca o aprobare, ca un stimulent sa nu te opresti din drum, pentru ca nu mai e mult si vei ajunge acolo unde ti-ai propus. Nici tie nu-ti vine a crede sa vezi ca lumea te aproba de pe margine si te impinge de la spate sa duci la indeplinire ceea ce ai inceput, semn ca a fost un tel bine ales cu mari sanse de reusita. E o placere sa lupti mai departe cand te stii sustinut in acest fel!

 

 

FECIOARA

 

 

Uneori, primesti solutii la problemele care te framanta pe cai mai putin obisnuite, ca atare fii atent la orice detaliu pe care il auzi. Urechile sunt receptorul celor mai bune solutii in situatia de fata, deci trage cu urechea: la un mesaj auzit pe strada, la o idee sosita prin telefon sau de la radio, pentru ca pe calea sunetului va ajunge la tine raspunsul de care aveai nevoie. Chiar si o melodie auzita din intamplare in autobuz poate contine un mesaj foarte precis pentru tine, ca atare sfatul zilei de azi e: stai cu urechile palnie la tot ce vine spre tine. Apare exact mesajul de care ai nevoie!

 

 

BALANTA

 

 

Joci un rol cheie in rezolvarea unei crize prin care trece o persoana iubita. Tu vei fi cel mai de incredere confident si consilier pentru acesta, pentru ca nu esti direct implicat si, de pe margine, vezi mult mai usor ce trebuie facut pentru a depasi hopul. Ai trecut si tu prin ceva similar in trecut si ai rezolvat cu succes acel moment, ca atare acum stii sa impartasesti din propria experienta reteta cea mai eficienta. Ofera cu inima deschisa sfaturi, idei, solutii, pareri, pentru ca privesti lucrurile dintr-un unghi corect si empatic. Tu intelegi cel mai bine ce simte pentru ca ai trait si tu asa ceva candva.

 

 

SCORPION

 

 

Increderea sta la baza oricarei actiuni in care te implici astazi. Chiar daca nu esti tu initiatorul ei, te alaturi cuiva care deja e direct implicat deoarece te-a convins ca directia in care merge este solida si profitabila. Mergeti mai departe umar la umar, investind in mod echitabil resursele pe care le detine fiecare. Tu stii ceva, celalalt stie altceva, si puneti la un loc aceasta investitie pentru rezultate de care veti beneficia deopotriva la final. Nu are rost sa privesti la tovarasul tau cu suspiciune sau teama, pentru ca totul va merge bine cat fiecare are incredere totala in cel de alaturi. 

 

 

SAGETATOR 

 

 

Astazi esti foarte dezamagit pe o persoana care e posibil sa fi spus niste neadevaruri despre tine. Chiar daca vine cu argumente, esti sceptic si neincrezator. Nu lua in seamă aceste lucruri, iti pot face rau.

 

 

CAPRICORN

 


Meriti tot ce-i mai bun, deci nu te mai teme atat de mult de crize financiare, de viitor sau de ziua de maine, ci permite-ti si tu un bonus pentru placerea ta. Ai putea sa-ti cumperi un obiect la care tanjesti demult, dar pe care l-ai tot amanat de teama de a nu intra in banii pusi deoparte pentru alte scopuri, dar e posibil sa exagerezi totusi cu economia si restrictiile financiare. Banii sunt facuti sa circule ca atare, daca inima ta a ramas la ceva anume la care pana mai ieri doar visai, azi ai putea face un pas spre achizitionarea acestuia. Rasplateste-te!

 

 

VARSATOR

 

 

Ai asteptat aceasta zi ca sa faci o mare schimbare de directie in planurile tale. Aveai de multa vreme gandul acesta sa pornesti pe o alta cale (alta profesie, alt loc de munca, alt proiect, alta relatie), dar nu mai venea odata momentul potrivit, insa azi consideri ca e perfect sa-i dai startul! Momentan, nu prea stii incotro mergi, stii doar ca vrei altceva, dar, desi esti nesigur inca pe ceea ce te asteapta la capat, ai convingerea ca ai facut o alegere buna si foarte curand se vor vedea si urmarile! Daca ai decis schimbarea, tine-te de ea pana la capat, nu te opri la primele hopuri, pentru ca vor aparea si acestea!

 

 

PESTI

 

 

Esti impovarat inca de unele amintiri neplacute de care nu te mai poti rupe. Esti constient ca nu e spre binele tau sa te tot intorci cu gandul in vremuri in care nu aveai prea multe motive de bucurie, dar faci ce faci, si tot acolo zbori cu gandul. Poate vinovat e cineva din anturaj care, in loc sa te asculte cum vorbesti despre prezent si viitor in termeni pozitivi, te tot intreaba despre puncte sensibile pe care le credeai uitate. Daca te zgandareste, e si normal ca durerea sa iasa, iar la iveala si sa te supere, dar fii tu cel puternic si evita sa vorbesti despre subiectele tabu. Prefa-te ca nici nu i-ai auzit intrebarile, daca nu vrei sa vorbesti despre asta!

 

Sursa foto: Google.com

RevistaTeo