Inovatia cu care vine „Farmacia Familiei” pe piata autohtona este menita sa economiseasca timpul destinat cautarii produselor necesare si sa permita clientilor sa beneficieze nu doar de consultanta in domeniul farmaceutic, dar si in domeniile parafarmaceutice. Acesta va fi implementat in noua farmacie deschisa in centrul capitalei, pe bulevardul Stefan cel Mare, 148.

 

 

 

„Aceasta farmacie are pentru noi o semnificatie dubla, deoarece in anul 2005 aici a fost deschisa prima farmacie a retelei si astazi, dupa renovare, devine a 160-a farmacie”, a declarat in cadrul evenimentului de deschidere directorul retelei „Farmacia Familiei”, Oleg Teterea.


Potrivit acestuia, aici a fost deschisa si una dintre primele farmacii din municipiul Chisinau. „Primele informatii referitor la edificiu dateaza din anii 1830. Pana in anii 1870, a activat ca si seminar teologic. In anul 1874 se reconstruieste si devine hotelul „Suisse”. Dupa razboi, cladirea se renoveaza si in arhiva apar primele informatii cu referire la activitatea farmaceutica, datate in 1948.”

 

Directorul filialei recent deschise a retelei „Farmacia Familiei”, Cleopatra Birdighin, a oferit in cadrul evenimentului de lansare mai multe detalii despre noul concept farmaceutic, inspirat din practicile europene: „In cadrul acestei farmacii este creat un „laborator al frumusetii”: va functiona un centru de testare dermatologica si un spatiu special dedicat testarii produselor cosmetice. La dispozitia consumatorilor vor sta doi specialisti care vor efectua testarea gratuit si vor recomanda produsele potrivite pentru fiecare. 

 

 

 

La capitolul optica, in cadrul noii farmacii, de asemenea, vom pune accent pe consultanta profesionista si testare oftalmologica pentru clienti. Aici oferim o gama larga de ochelari, dar si produse complementare la preturi accesibile. Pe rafturi gasim si produse ale brandurilor cu renume pe piata internationala.

 

 

 

Tot aici avem si un departament special creat produselor destinate copiilor.

 

 

 

 

Nu in cele din urma, vreau sa mentionez ca vom organiza diverse degustatii de produse precum ceaiuri, fructe uscate, produse necesare consumului zilnic pentru asigurarea volumului necesar de vitamine si minerale. Unul dintre scopurile noastre este de a contribui la crearea unei societati sanatoase, prin prevenirea bolilor si oferirea informatiilor necesare in acest sens.

 

Si in aceasta filiala vom oferi serviciile gratuite de masurare a tensiunii arteriale, a nivelului glicemiei in sange, de masurare a greutatii.”

 

 


Prezent la evenimentul de deschidere, Victor Rotaru, seful reprezentantei „Abbot” in Republica Moldova, a declarat ca repartizarea produselor in cadrul farmaciei pe diverse departamente usureaza alegerea consumatorului si ii ofera posibilitatea de a se informa despre produsele procurate: „As vrea sa felicit reteaua de farmacii „Farmacia Familiei” si compania „Dita EstFarm” pentru redeschiderea unei farmacii de referinta pentru municipiul Chisinau. Este foarte placut amenajata, in sensul in care medicamentele si produsele cosmetice pot fi gasite cu usurinta de catre consumator. In calitate de reprezentant al unei companii farmaceutice mondiale, as vrea sa mentionez ca in cadrul „Farmaciei Familia” se respecta rigorile de calitate a produsului pe intregul drum parcurs de la producator pana la consumator, de la import pana la distributie si comercializare.”

 

 

 

Lucia Gudima, marketing manager al reprezentantei Berlin-Chemie/Menarini in Republica Moldova, a declarat despre noul concept ca „este unul absolut inedit. Daca sa ne uitam per ansamblu, pot spune ca este o bijuterie pentru reteaua Farmaciei Familiei si pentru consumatori prin arhitectura sa, departamentele create si organizarea produselor in cadrul sectiilor: medicamente, cosmetice, dermato-cosmetice, departamentul pentru copii, optica si altele. Sunt bine organizate si comode pentru satisfacerea necesitatilor consumatorilor.”

 

„Acesta este si un concept al farmaciei viitorului”, declara Lucia Gudima.

 

 

 

Veaceslav Cebotari, fondatorul grupului CWI Meridian Holding, proprietarul grupului Alpha Development, care a efectuat lucrarile de restaurare a farmaciei spune ca „atunci cand a fost reconstruita aceasta farmacie s-a pus accent pe pastrarea traditiilor. Farmacia Familiei, ca si companie, acorda o mare atentie traditiilor nu doar in domeniul farmaceutic, dar si in tot ceea ce face. Pentru mine, este un proiect curajos. Ceea ce vedeti astazi este un rezultat al muncii de peste un an. Din cate cunosc, nu avem alte astfel de farmacii, deocamdata. De ce zic „deocamdata”, pentru ca sunt convins ca „Farmacia Familiei” va pastra aceasta traditie de restaurare a lucrurilor frumoase.”

 

„La nivel de grija fata de consumator, „Farmacia Familiei” este in top. Cu referire la pozitionarea produselor, zonarea este reusita si ofera comoditate consumatorului. Este mult mai placut cand lucrurile stau comod, iar amplasarea este utila”, mai declara Veaceslav Cebotari.

 

Reteaua de farmacii „Farmacia Familiei” a fost fondata in anul 2005 de catre compania Dita EstFarm, importator si distribuitor de medicamente si dispozitive medicale. Astazi in cadrul retelei de farmacii activeaza aproximativ o mie de angajati.

 

*acest articol este un produs comercial

Perfecte