Doctorul Madalina Truica, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice ne explica in ce consta efectul yo-yo si cum putem sa-l evitam.

 

Ce este efectul yo-yo?

 Efectul yo-yo defineste acumularea kilogramelor pierdute in urma unei diete, uneori chiar peste greutatea anterioara inceperii regimului de slabit.

Reprezinta un termen medical, a carui definitie este larg cunoscuta chiar si printre persoanele care nu au tinut vreodata o dieta. Cu toate acestea, din discutiile cu pacientii, am realizat ca foarte putini inteleg de ce apare si ce pot face pentru a-l evita.

 

Cand apare si cum il putem evita?

 Efectul yo-yo apare cel mai frecvent dupa ce ati tinut o dieta in urma careia ati reusit sa slabiti o parte, dupa care, din diverse motive, ati revenit la vechile obiceiuri alimentare, ceea ce a dus la reacumularea kilogramelor pierdute.

 

Motivele pentru care majoritatea persoanelor revin la vechile obiceiuri alimentare sunt diverse. Din acest motiv si solutiile pentru combaterea efectului yo-yo difera de la caz la caz.

 

Conceptia conform careia restrictiile alimentare vor fi doar pe o perioada limitata de timp, reprezinta unul din cele mai frecvente motive pentru care cei mai multi pacienti, dupa ce ajung la greutatea dorita, revin la stilul alimentar anterior dietei, asa zisul „mancat normal”.

„Mancatul normal”, compus din alegeri alimentare deprinse in ani de zile, alegeri comode care se muleaza pe programul zilnic aglomerat al omului modern ascunde greseli care au dus la acumularea kilogramelor in exces.

 

Pentru a putea mentine noua greutate este nevoie de schimbari pe termen lung care implica formarea de noi obiceiuri atat in ceea ce priveste alimentatia cat si celelate elemente care intra in definitia unui stil de viatasanatos (activitate fizica constanta, somn suficient, management bun al stresului).

 

Regimul alimentar care sa permita mentinerea noii greutati nu trebuie echivalat cu „a tine toata viata o dieta” dar presupune gasirea unui echilibru alimentar in care sa predomine alegerile alimentare constiente. Desigur, acest lucru necesita, printre altele, mai multa organizare si, implicit mai mult efort in planificarea meselor, procurarea si prepararea alimentelor.

 

Un alt motiv pentru aparitia efectului yo-yo poate fi insasi dieta urmata. O dieta foarte restrictiva sau una care sa nu tina cont de programul zilnic sau de preferintele alimentare ale pacientului poate fi foarte greu de urmat. Mai mult, abandonul acesteia, este insotit de stari emotionale negative precum demotivare, tristete, nemultumire sau vinovatie. Cu aceasta constelatie de emotii negative va fi aproape imposibila gasirea unui echilibru, cel mai probabil scenariu fiind reintoarcerea la vechile obiceiuri alimentare.

 

Ce concluzii au reiesit din cercetarile stiintifice?

Una dintre strategiile rezultata in urma unui studiu care a analizat datelor a peste 10000 de persoane care au slabit minim 13.6 kg si si-au mentinut noua greutate timp de cel putin 1 an este pastrarea obiceiului de a servi micul dejun.

 

Acelasi studiu a concluzionat ca 90% dintre persoanele care si-au mentinut greutatea au integrat in programul zilnic o ora de activitate fizica iar 75% au continuat sa se cantareasca in fiecare saptamana.

 

Ideea principala este ca inainte sa faceti o schimbare a stilului actual de viata, sa o evaluati intr-un mod cat mai realist in raport cu motivatia dvs, momentul ales si eforturile pe care sunteti dispus/a sa le alocati atat pentru realizarea cat, mai ales, pentru mentinerea ei pe termen lung.

 

In felul acesta ne putem feri de un posibil esec si, implicit, de efectul yo-yo.

 

Sursa foto: Google.com

Csid.ro