Aproape doua decenii mai tarziu, trendul pijamalelor purtate in plina zi, in plina strada, a revenit in forta, astfel ca si expresia de pijama party si-a schimbat sensul. Au apus vremurile in care petrecerile in pijamale aveau loc dupa lasarea intunericului, acasa, cu un festin culinar caloric si un film romantic pe fundal. Astazi, pijamalele de satin sau camasile de noapte inflorate sunt la fel de potrivite pentru un cocktail la apus ca si pentru o intalnire de pranz cu prietenii.

 

 

 

„Lenjeria purtata pe deasupra si nu pe dedesubt face parte din ADN-ul Dolce & Gabbana. Casa de moda a fost unul dintre pionierii emanciparii lenjeriei, fie ca vorbim de corsete sau de maiouri masculine, astfel ca in anii ’90 lenjeria a iesit in plina strada si perceptiile asupra acestui obiect vestimentar s-au schimbat radical. Acum a venit randul pijamalelor“, spun designerii casei de moda italiene. 

 

 

Podiumul Dolce & Gabbana a fost astfel luat cu asalt de pijamale colorate, din matase sau satin, cu imprimeuri florale curajoase sau cu animal printuri. Acelasi trend, intr-o interpretare similara, a dominat si podiumurile altor case cu greutate, de la Gucci la Alexander Wang si de la Etro la Givenchy. Toti au incercat sa „elibereze“ pijamalele din arestul la domiciliu, pentru a-i oferi libertate de miscare si de exprimare. Si au reusit. 

 

 

De altfel, avantajul pijamalelor este ca par potrivite pentru orice eveniment. Petrecere? Ce poate fi mai potrivit decat putina dantela si putina piele la vedere? Pranz intre prieteni? O pereche de pantaloni veseli si colorati si o bluza cu croi de camasa sunt oricand o varianta potrivita. Pijmaua este versatila, adaptabila si o piesa cheie in dressingul oricarei fashioniste.

 

da.zf.ro