Cele 8 luni petrecute in regim de asteptare a proiectului nostru din Bangladesh nu au fost irosite in zadar. Am descoperit locuri pitoresti din Moldova si am urmarit o duzina de epizoade din House-Hunting International. E vorba de o emisiune la Travel Channel in care tot felul de cupluri – care mai bizare, care mai obisnuite – urmau sa faca o alegere din trei optiuni si sa se mute cu traiul peste mari si tari. Muntenegru, Ucraina, Thailanda, Costa-Rica, Anglia – ce numai n-am vazut! Evident, cu gandul la Bangladesh, unde se prespunea sa luam cu chirie un apartament pentru 2 ani.

Ideea e urmatoarea: la Gasca Verde ne simteam foarte bine – micul dejun cu fresh din ananas, omleta – ai naibii de picanta, spalatul si calcatul rufelor incluse in cost, gradina de pe acoperis unde stateam ore in sir la taifas cu Tawrique. Nemaivorbind de pasarelele care ne vizitau zilnic la terasa. Dar parca poti considera hotelul casa? Doi ani sunt totusi doi ani. Respectiv, in cel de-al doilea sfarsit de saptamana am iesit la vanatoarea de apartamente.

Am optat sa mergem printr-o agentie. E posibil si la direct – numarul de blocuri marcate TO-LET este practic nelimitat. Doar ca din strada nu pricepi mare lucru si „vanatoarea” poate deveni la un moment dat extenuanta. In plus, agentia ofera un avantaj tare important: mobilarea apartamentului. Evident, asta nu include elementele de decor, dar cel putin, mobilierul e nou. Respectiv, la ora noua dimineata, imediat ce am consumat omleta picanta am coborat in curte unde ne astepta Hamid. Din partea agentiei a venit o echipa de vreo patru insi, echipati cu o lista de apartamente si o engleza rudimentara. Seful echipei era unul Sayyif, un tanar cu barbuta, din care informatia urma sa fie scoasa cu carligul. Planul „vanatorii” era in mainile lui.

Am inceput cu doua apartamente care erau amplasate in spatele bulevardului Gulshan. Vechi si prafuite. Spatiu mult si aiurea. Baia intr-o stare deplorabila. Am strambat din nas. Am iesit cat ai zice peste. I-am comunicat lui Sayyif ca vrem apartament nou. Presupun ca aceasta etapa facea parte din planul original caci urmatoarele doua apartamente erau cu cateva clase mai sus decat primul. Unul din ele avea sala de forta, dar din geam nu se vedeau decat peretii blocurilor vecine.

—What thinks you? s-a interesat Hamid.

Nu e bine. Madame pune pret pe securitatea zonei, starea mobilierului si numarul de bai. Boss, adica eu, tine mortis la panorama. Niciunul nu-i multumit. Si atunci lui Sayyif i-a venit o idee „geniala” din afara planului.

Apartamentul din cartierul Banani, strada 25 ne-a lasat fara cuvinte. La parter – o gradina ingrijita si un havuz stilat. Trei dormitoare, livingul si sufrageria – toate spatioase. Trei balconase. Terasa de pe acoperis ne-a lasat cu gura cascata. Am observat un uliu (haliastur indus) care plana gratios in fata blocului. Categoric, aici e de noi. Eram gata copti pentru a-i comunica decizia lui Sayyif, cand Madame a remarcat cimitirul. Cimitirul!!! Zero feng shui, energie negativa si tot tacamul. In pofida argumentelor si oftaturilor de rigoare din partea-mi, vanatoarea nu se termina aici.

Am mai gasit apartamente potrivite. Cateva din ele erau chiar dragute, dar toate optiunile erau second best. Unde mai pui ca si chiria se incadra in buget. Securitate, terasa, prospetime, spatiu… am decis sa facem abstractie de cimitir. La urmei nu e chiar alaturi, ce sa-i faci daca terasa ofera panorama? Am comunicat decizia noastra agentiei.

Negocierea chiriei a durat cateva zile. La pretul indicat initial s-au adaugat vreo zece procente. Cica a fost o greseala de calcul. Au vrut avans pentru jumatate de an. Au pretins ca serviciile comunale sa ramana pe seama noastra. Le-am zis ca renuntam. Pretul a scazut cu cinci procente. Am ramas pe pozitia noastra. Avansul de sase luni s-a redus la trei. Pretul a scazut cu alte cinci procente. Serviciile au fost integrate in pret. Am acceptat. Intr-aceiasi seara am mers la DCC1 Market sa selectam mobilierul.

Alta epopee. DCC1 Market e un gen de Calea Basarabiei numai ca in loc de hot-dog se vinde sinkara. Mobilierul nu era de marca, dar calitatea era acceptabila pentru gusturile noastre rafinate. Atata doar ca peste cateva zile cand mobilierul „selectat” a fost instalat in apartament, ne-am pus mainile in cap. In locul mobilei noastre minimaliste am dat peste niste vechituri de marca. Nu ca lucrurile nu ar fi fost candva noi… cu vreo douazeci de ani in urma poate, dar erau uzate peste masura! Bilal, seful de santier, ne punea gogosi cum ca uzura s-a produs din cauza transportului. Pe naiba! Eram la pamant.

Hai ca nici Bilal nu se lasa. Cica de cate becuri avem nevoie? Cum omule cate becuri? Sa le pui pe toate ca dupa aia ne lamurim noi pe care sa le includem si pe care nu!

Dar cel mai important lucru, ne atata Bilal, este sa luam o decizie cu privire la culoarea draperiilor.

Uita de asta Bilal. Te rog sa ma crezi ca draperiile nu-s pe departe cel mai important lucru. Mobila asta trebuie sa plece imediat si in locul ei sa vina mobila cea noua pe care am selectat-o. Bilal se tinea scai din urma noastra cu mostrele pentru draperii.

Am sa incerc sa fac tot posibilul ca duminica mobila cea noua sa fie instalata.

Nu incerca, Bilal. Mobila va fi instalata, ori noi nu ne mutam.

Surprinzator, dar duminica mobila buclucasa a fost totusi instalata. Luni, cand ne-am mutat, in apartament era curat si totul era nou-nout. Frigider de marca, masina de spalat noua, aragaz plita cu patru arzatoare, cuptor cu microunde, aer conditionat – totul era cat se poate de bine aranjat. Ce-a fost asta? ne intrebam buimaci. Mentalitatea noastra basarabeana admite ca, daca nu esti vigilent, vei fi tras pe sfoara in privinta la te miri ce maruntis cumparat de la piata. Dar sa urci niste vechituri la etajul sapte in speranta ca acest lucru va trece neobservat?

Am remarcat ca in Bangladesh lucrurile merg bine dintr-a treia incercare. La a treia runda am nimerit peste un apartament potrivit. Dintr-a treia incercare am ajuns la o intelegere cu privire la chirie. Tot dintr-a treia am adus mobila normala in casa. E cam anapoda chestia asta cu trei incercari dar daca asa stau lucurile aici, ne adaptam si noi, caci nu avem incotro. In fond, suntem si noi in cea de-a treia misiune, incercati de multe, asa ca nu ne plangem.

Multumiti de rezultat, ne-am instalat in dormitor. Sub saltea fosnea enigmatic polietilena…

madrizen.com