N-am mai scris pe blog de-o mie de ani. Scuza, Blog.


Am o deprindere, zic eu, sanatoasa, de a iesi la aer curat dimineata si seara, fie la balcon, fie merg un pic pe jos, venind seara acasa. Stateam acum pe balcon, incercam sa inghet un pic, ca sa adorm mai strans, si mi-am dat seama ca am inceput tot mai des sa-mi cer scuze de la oamenii apropiati pentru unele lucruri, pe care as fi putut sa le evit, si sa nu-mi mai cer scuze. Uit sa sun inapoi, uit sa scriu, uit.. De ce uit? De ce nu uit alte lucruri, precum suparari minore, sau fleacuri vazute din geamul troleibuzului?   Uitam tot mai des sa sunam inapoi. Ne gasim alte ocupatii, chipurile, mai importante, si n-o mai sunam pe mama. Iar mamele, sa stiti, asteapta.   Uitam sa fim sinceri. Vorbim intruna, unii cu altii, si nici jumatate din discutii nu sunt menite sa spuna ceva. Facem zgomot de ambianta.   Uitam sa investim in prieteni. ii punem undeva, acolo, pe un raft in mintea noastra, si asternem peste ei praf. si mai uitam ca prieteniile se leaga benevol, din consimtamant, in comparatie cu rudenia. si ele necesita lucru, efort, timp.   Uitam sa fim consecventi. Spunem si facem lucruri pe care nu ni le mai asumam, ulterior. 'New me, new attitude' nu functioneaza aici. Uneori nu ni se mai da a doua sansa.   Uitam sa ne debarasam de prejudecati. Citim, privim si absorbim atatea lectii motivationale despre self-emprovement, si nu trec nici cinci minute, fara a blama, sau judeca pe cineva. E drept, ceea ce are nume poate fi inteles mai usor, doar atunci cand ii gasesti numele corect, nu si atunci cand, dintr-o perceptie gresita, pui puncte inutile pe 'i'.   Uitam sa ne dam sanse. E greu, uneori, sa tii pasul cu altii, care alearga pe langa tine, intr-un ritm ametitor, de parca totul li s-ar da pe tava. Dar mai e si foarte greu de inteles ca aceeasi oameni duc o lupta invizibila, de care stiu numai ei. si uneori isi iau cate un respiro, isi permit sa fie slabi, inceti, calmi chiar. Poate din asta vine claritatea.     Uitam sa credem. in orice ne mentine pe linia de plutire, orice ne face fericiti, orice ne inspira- uitam sa credem ca avem ceva. Iar eu cred ca e fundamental sa stii ce te face fericit si sa faci asta cat de bine poti. si daca rezultatul muncii tale inspira sau ajuta si pe altcineva, poti sa te consideri norocos.

   

Sa fie asta o retrospectiva inversata a anului, sau un fel de rezolutii viitoare..poate. Cert e ca am sa las asta aici, ca sa nu uit.   La multi ani, Blog! Promit sa nu uit sa-ti mai scriu. :)

 

 

enerdjaizer.blogspot.md